Proiectul recent de modificare a legilor justiţiei (respins la Camera Deputaţilor şi trecut la Senat, iar azi validat de Curtea Constitutionala) în vederea accentuării răspunderii magistraţilor (din păcate, nu şi a responsabilizării – cunoscut fiind că numai acolo unde încetează responsabilizarea începe răspunderea), conţine o reglementare ciudată care nu cred că a făcut obiectul dezbaterilor publice şi care va afecta viaţa privată a magistraţilor.
Astfel, prin proiect se introduce ca abatere disciplinară la art. 99 lit a din Legea 303/2004: „manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.post-new.php Acum mulţi ani, în fosta Legea 92 era o abatere oarecum în legătură - „încălcarea codului deontologic” - care a fost preluată pentru o scurtă perioadă de timp în legea 303 din sept 2004 şi care a fost apoi înlăturată, în mod corect după mine, la reforma din 2005.
Această abatere a plecat de la nesancţionare de către fostul CSM a unei judecătoare surprinsă la volanul autoturismului său, care a avut conduita considerată de presă ca fiind total improprie cu privire la poliţişti şi cameramani. Introducerea ei a fost încurajată atât de fostul CSM cât şi de majoritatea membrilor din actualul CSM care au susţinut, contrar reglementărilor internaţionale în materie, că organul disciplinar trebuie să fie în acelaşi timp şi organul de reglementare şi sancţionare în domeniul eticii judiciare.
Abaterea care se vrea acum introdusă în lege este formulată foarte vag, ceea va da naştere la abuzuri şi la presiuni asupra magistraţilor, şi îi va sustrage pe aceştia oricărei forme de protecţie a vieţii private anulându-le practic existenţa vieţii ca individ. Chiar şi sub actuala reglementare au fost două sesizări adresate CSM în anul 2011 prin care se cerea să se constate încălcarea deontologiei de: o judecătoare suspectată de relaţii prea apropiate cu un avocat ce a pledat în anumite dosare soluţionate de ea, o altă judecătoare sindic filmată pe ascuns luând masa într-un loc public cu un lichidator – din fericire, ambele sesizări au fost respinse.
Această reglementare nu corespunde exigenţelor CEDO şi trebuie urgent de renunţat la ea. În susţinerea acestei opinii ale mele, invoc jurisprudenţa recentă a Curţii de la Strasbourg, pe care le-o recomand ministrului justiţiei şi secretarilor săi de stat atunci când mai iniţiază proiecte cu privire la statutul magistraţilor pe care şi-i doresc puşi sub un total control. Este vorba de hotărârea din 2010 pronunţată în cauza ozpinar-vs-turcia.doc, din care voi reproduce întocmai pasajele incidente în situaţia din România:
Acuzaţiile la adresa judecătoarei turce (pct.8 din hotărârea CEDO):
1) În urma unei dispute cu mama sa, reclamanta s-ar fi mutat din casa unde cele două locuiau împreună, pe vremea când era necăsătorită, pentru a locui într-un apartament pentru care se ştia că plăteşte chiria dl. G.A., căsătorit, cu patru copii. Se presupunea că reclamanta a avut relaţii apropiate cu acest avocat: ceea ce i-a permis acestuia să intre în biroul său de mai multe ori, a plecat din instanţă în maşina acestuia, şi a luat prânzul de două ori cu acesta în birou. Astfel, s-a creat convingerea că procesele în care pleda acesta aveau să fie judecate în favoarea lui.
Reclamanta a lăsat să se mai creadă că avea o relaţie apropiată cu H.M., un primar, S.Y., un consilier local, un jandarm, H.A., un director de la ocolul silvic, dar şi cu avocatul menţionat anterior. Mai exact, aceasta i-ar fi permis lui H.M. să intre în biroul ei, ar fi părăsit instanţa în maşina lui, îşi petrecuse singură weekendurile vara la casa de vacanţă a acestui primar, ar fi rămas singură cu un jandarm în biroul său, cu uşa încuiată.
3) În incinta Palatului de Justiţie, reclamanta s-ar fi certat cu mama sa, care locuieşte în altă casă.
4) Şase luni mai târziu, reclamanta a venit la tribunal într-un taxi, care se spune că ar fi fost plătit de sus-numitul avocat.
5) Reclamanta ar fi dispus liberarea provizorie a aceluiaşi acuzat din două cauze în care acesta a fost reprezentat de respectivul avocat, astfel : (a) în cadrul unei acţiuni penale împotriva lui M.K., acuzat de loviri sau alte violenţe asupra unei terţe părţi, reclamanta ar fi dispus la 9 februarie 2001 liberarea provizorie pe cauţiune, împotriva cererii de menţinere în arest făcută de procurorul competent, (b) reclamanta s-ar fi întors mai repede (pe 4 aprilie) din concediul început la 1 aprilie, după care pe 9 aprilie2002 adispus liberarea provizorie a aceleiaşi persoane, acuzată din nou de loviri.
6) În anumite zile, reclamanta ar fi fost machiată strident, şi ar fi purtat în timpul programului de lucru, o fustă mult prea scurtă, necorespunzătoare statutului său de judecătoare.
7) Reclamanta ar fi avut obiceiul de a întârzia la lucru nemotivat, de a pleca de la lucru mai devreme şi de a lipsi în repetate rânduri.
CSM din Turcia a exclus-o din magistratură (pct 16): La noiembrie 2003, Consiliul Superior al Magistraturii, reunit în şedinţă plenară, a decis, în majoritate, să revoce reclamanta din funcţie, în temeiul art. 69 din Legea nr. 2802, concluzionând că : „În ceea ce priveşte ancheta cu privire la acuzaţiile aduse judecătoarei Arzu Özpınar, s-a stabilit că prin atitudinile şi relaţiile sale necorespunzătoare, aceasta a adus atingere demnităţii şi onoarei profesiei sale şi a pierdut orice urmă de demnitate şi consideraţie personală ; că a dat de înţeles că lasă sentimentele personale să intervină în activitatea sa profesională ; că are obiceiul să întârzie nemotivat la lucru, să plece mai devreme şi să lipsească în repetate rânduri. Prin urmare, aceasta este revocată din funcţie [...]”.
Legislaţia aplicabilă (pct 24): Legea nr. 2802 privind judecătorii şi procurorii prevede: Art. 69 - „Revocarea - [...] În cazul în care actul pentru care se impune sancţiunea disciplinară este de natură să aducă atingere onoarei, demnităţii şi prestigiului funcţiei, acesta va fi sancţionat cu revocarea, chiar dacă nu constituie o infracţiune şi nu necesită condamnare.”
CEDO despre cercetarea vieţii private a magistraţilor (pct. 43-48): Curtea este de părere că ancheta referitoare la viaţa profesională şi privată a reclamantei, condusă de inspector, în cursul căreia martorii au fost interogaţi cu privire la diverse aspecte ale vieţii reclamantei, precum şi revocarea administrativă care a rezultat din această anchetă, motivată în principal de concluzii trase din acţiunile acesteia, pot fi considerate ingerinţe în dreptul său la respectarea vieţii private.
CEDO despre art. 69 din lege (pct.50-54): Curtea este nevoită în acest caz să îşi exprime îndoiala cu privire la a stabili dacă „legea” din litigiu enunţă în termeni suficient de clari elementele esenţiale competenţelor autorităţilor în materie.
Concluziile CEDO (pct.67-76): „Societatea democratică” este caracterizată prin pluralism, toleranţă şi spirit deschis. Statutul de magistrat nu o privează pe reclamantă de protecţia pe care i-o oferă art. 8 din convenţie. Curtea observă că faptele reproşate reclamantei făceau referire nu numai la exercitarea atribuţiilor sale, dar în mare parte, şi la imaginea acesteia în faţa justiţiabililor. Prin urmare, ancheta litigiului depăşea inevitabil limitele vieţii profesionale. Curtea poate înţelege că adoptarea de către magistrat, în viaţa profesională sau în cea privată, a unei conduite care nu îl face demn de încrederea şi respectul cuvenit, poate avea un anumit efect asupra reputaţiei puterii judiciare. Totuşi, în chestiunile legate de viaţa privată a unui funcţionar, acesta trebuie să fie capabil să prevadă, într-o anumită măsură, consecinţele acţiunilor sale din particular şi, după caz, să beneficieze de garanţii adecvate. Asemenea garanţii sunt cu atât mai necesare când viaţa profesională câştigă teren adesea în viaţa privată, în aşa fel încât devine din ce în ce mai greu să se facă distincţie în ce calitate acţionează individul la un anumit moment. Curtea consideră că, în asemenea situaţii, în legislaţia internă ar trebui prevăzute măsuri adecvate pentru a proteja viaţa privată a unui magistrat.
*
Dacă această reglementare aberantă care se vrea introdusă în legislaţia României va intra în vigoare, anticipez că întrebările la care CSM din România va trebui să răspundă vor fi: sancţionăm magistraţii care nu au viză de flotant pentru apartamentul la care locuiesc, care au datorii la bloc, care circulă cu maşina şi trec prin intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, care scutură covorul de praf peste balconului vecinului de dedesubt, care nu îşi plătesc la timp cheltuielile la bloc, care au relaţii extraconjugale sau de concubinaj, pe femeile care au fuste scurte sau bărbaţii neraşi ori cu părul lung, pe magistraţii microbişti care scuipă seminţe şi înjură la un meci?
Oare pentru asta ne trebuie CSM?! OK, dacă în asta vrem să îl transformăm – în organ de controlat judecătorii la unghiuţe şi batistuţe dimineaţa – atunci sfătuiesc legiuitorul să respecte cerinţele CEDO şi să spună în lege, în mod expres, ce tip de conduite trebuie să adopte un magistrat în diverse situaţii, şi care sunt acele conduite care pot atrage sancţionarea lui disciplinară, ca să ştie omul dacă mai scoate capul din casă sau va sta izolat, aşa cum i se va cere.
*
Înainte de a finaliza prezentul articol, am luat la cunoştinţă de un comunicat al CSM adresat MAE în legătură cu un incident implicând o judecătoare in străinătate. Eu nu am fost încunoştinţat în prealabil şi nici nu sunt de acord cu acest comunicat. Despre ce e vorba: la un post TV s-a dat ştirea cum că o judecătoare aflată în Bulgaria în vacanţă ar fi intrat în panică după o pană de curat care a prins-o într-o telecabină şi ar fi avut pălmuit un poliţist venit să o liniştească. Dincolo de faptul că CSM nu are competenţe în a verifica informaţii privind magistraţii, ci numai Inspecţia Judiciară, ceea ce am arătat mai sus deja se întâmplă. Din păcate. Iar legeanici măcar nu a intrat în vigoare încă!
post-new.php Las la o parte faptul că noua reglementare este atât de generală că practic include şi alte abateri disciplinare care se vor reglementate distinct, cum ar fi cea de la lit.c: „atitudinile ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili sau reprezentanţii altor instituţii”.