]Am văzut în aceste zile suficiente speculaţii în legătură cu modul de desfăşurare a anchetei în cazul referendumului, în special de cele legate de audierea persoanelor „cu mâna pe Biblie”. Prin această postare vreau să lămuresc unde şi cum se desfăşoară o audiere în timpul urmăririi penale şi ce riscă cel care nu se supune autorităţii organelor judiciare.
Organele judiciare, în cursul desfăşurării urmăririi penale, administrează mijloacele de probă acolo unde consideră necesar. Prin urmare, sunt posibile audierile şi în alte locuri decât cel al locului unde îşi are sediul parchetul sau organul de poliţie. Legitimarea organului judiciar în acest caz este firească, pentru a evita persoane care uzurpează calitatea oficială (art. 240 Cpen incriminează această infracţiune).
Atunci când încă nu este începută urmărirea penală, părţile cu care se discută nu au nicio calitate procesuală şi nu pot fi obligate să dea declaraţii – este aşa numită fază a actelor premergătoare, când se adună informaţii pentru a se vedea dacă este cazul să se înceapă urmărirea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni. Dacă urmărirea penală este începută, atunci a demarat procesul penal cu toate drepturile şi obligaţiile derivând de aici: cei care sunt bănuiţi că au comis o infracţiune sunt audiaţi ca învinuiţi (dacă nu s-a formulat încă acuzaţia) sau ca inculpaţi (dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală), au dreptul să cunoască învinuirea, să nu declare nimic şi pot fi asistate de avocaţi; cei care au cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni sunt audiaţi ca martori, după ce sunt puşi să jure cu mâna pe Biblie/cruce că vor spune adevărul (dacă credinţa nu le permite să jure, se obligă pe onoare şi conştiinţă) şi fiind avertizaţi asupra sancţiunii de la 1 la 5 ani dacă comit infracţiunea de mărturie mincinoasă – art. 85 Cpp. Incă ceva: legea nu reglementează posibilitatea martorului de a fi asistat de avocat.
Învinuitul/inculpatul este obligat să se prezinte la audiere, când este citat. Dacă nu se prezintă de bună-voie, poate fi adus cu mandat de aducere; în anumite situaţii, poate fi adus direct cu mandat. La fel, martorul este obligat să se prezinte la audiere (art. 83 Cpp); dacă nu se prezintă de bună voie, poate fi amendat administrativ cu amendă de la 250 la 3.000 lei şi va fi adus cu mandat de aducere. Pentru manifestări ireverenţioase ale părţilor, apărătorilor acestora, martorilor, sau ale oricăror alte persoane, faţă de judecător sau procuror se poate aplica o amendă judiciară de la 500 la 5.000 lei.
Învinuitului i se cere mai întâi să ea o declaraţie scrisă personal (unde scrie tot ce ştie cu privire la învinuire), după care este audiat de organul judiciar (poliţist, procuror) şi ce declară se consemnează într-un formular. Martorul este audiat şi se consemnează în formular declaraţia sa. Este posibil ca declaraţia să fie scrisă de grefier sau de organul judiciar sau dactilografiată la computer - important este ca ea să fie semnată de cel audiat dacă este de acord cu ce s-a consemnat.
Dacă martorul face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, comite infracţiunea de mărturie mincinoasă care se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani (art. 260 Cpen). Încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (art. 261 Cpen). Împiedicarea participării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârşită prin violenţă, ameninţare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat împotriva sa ori a soţului sau a unei rude apropiate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 7 ani (art. 261 ind.1 Cpen).