]Prin Legea nr. 115/2002 se introdusese obligația ca victima unei infracțiuni urmăribile la plângere prealabilă să se informeze în mod obligatoriu cu privire la avantajele medierii aplicabile procesului penal – este vorba de situațiile la care se referă art. 601 lit. g), ce ar fi urmat să intre în vigoare la data de 9 ianuarie 2013. Termenul a fost prorogat o dată prin OUG nr. 90/2012 și apoi încă o dată prin OUG nr. 4/2013, iar în final, prin Legea nr. 255/2013, s-a optat pentru eliminarea acestei reglementări.
Așadar, în prezent, în materie penală nu există obligația pentru părţi de a participe la o şedinţă de informare privind avantajele medierii cu privire la conflictul concret, așa cum există în materiile ne-penale. Prin urmare, îndeplinirea procedurii de informare cu privire la avantajele medierii în materie penală pentru conflictul concret ivit între părți rămâne strict la latitudinea părților.
Și totuși, aspectele legate de medierea în cadrul procesului penal sunt aduse la cunoștința părților prin două proceduri distincte:
a) organul judiciar este ținut să facă o prezentare generală a avantajelor folosirii medierii, în temeiul art. 6 din Legea nr. 192/2006 – este de remarcat însă că neîndeplinirea acestei obligații este lipsită de sancțiune, ceea ce lipsește de eficiență această reglementare.
b) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, este prevăzut în mod expres de noul Cod de procedură penală pentru: suspect (art. 78), persoana vătămată (art. 81 alin. 1 lit. i), inculpat (art. 83 lit. g), partea civilă (art. 85 alin. 1) și partea responsabilă civilmente (art. 87 alin. 1). De aceea, la începutul primei audieri, organul judiciar este obligat să îi aducă acest drept la cunoștința: suspectului/inculpatului (art. 108 alin. 2), persoanei vătămate (art. 111 alin. 2 lit. b), părţii civile şi părţii responsabile civilmente (art. 112 alin. 2 lit. b). Cât privește sintagma „cazurile permise de lege” aceasta se referă atât la infracțiunile urmăribile la plângerea prealabilă ori cele pretabile la împăcare (art. 67 alin. 2 din Legea nr. 192/2006) sau al infracțiunilor sancționate cu amendă ori închisoare de cel mult 7 ani (art. 318 alin. 1 și alin. 3 Cpp), cât și la latura civilă a oricărei infracțiuni (art. 23 alin. 1 Cpp și art. 67 alin. 1 din Legea nr. 192/2006).
În concluzie, în procesul penal, părțile nu au obligația de a se informa cu privire la medierea penală, însă această obligație de a efectua informarea față de părți revine organului judiciar – lucrătorul de poliție judiciară, procurorul, judecătorul.