E o grea lovitură de imagine pentru ministrul justiției: CSM a respins cu 6 la 1 propunerea ministrului de revocare a șefului DNA, cel care a votat pentru fiind însuși ministrul (probabil chestiunea conflictului de interese nici nu s-a pus în discuție).
După ce a format generații întregi de juriști, el a fost înfrânt de magistrați pe o chestiune care are legătură cu managementul sistemului juridic, nu cu dreptul penal pe care l-am învățat de la dumnealui.
Este ziua în care s-a făcut diferența dintre profesor și ministru. Este ziua în care noi, foștii săi studenți, a trebuit să ne dezicem de profesorul care a ales să accepte funcția de ministru. Este ziua în care profesorul de drept trebuie să înțeleagă că nu este deloc potrivit pentru un ministru de justiție să atace sistemul pe care trebuie să îl păstorească, să pledeze în fața foștilor colegi de la CCR chiar în anul de după plecarea de acolo și să piardă o cauză, să fie asociat cu un partid condus de o persoană care este condamnată de justiția română, să se prezinte de patru ori într-un an de zile la televiziunea unui condamnat penal sau să fie susținut de un site sponsorizat de un condamnat penal unde magistrații sunt atacați în mod constant.
Cu siguranță domnul profesor e așteptat la catedră, acolo unde are locul său. Dar ca ministru îi cerem să pună în aplicare politica penală a statului, astfel încât să fie alături de organele legii și nu de oamenii fărădelegii, pentru ca cetățenii onești să fie protejați. Iar politica de moment a statului este combaterea corupției, așa cum precizează Curtea Constituțională în deciziile nr. 2/2014 și nr. 536/2016, curte din care actualul ministru a avut onoarea să facă parte.
Justiția nu se poate face cum comandă partidul sau ministrul. Ci doar potrivit legii. Iar pentru aceasta cariera magistraților trebuie securizată cu totul de politic.