Ministrul justiției a propus revocarea șefului DNA. Azi CSM a avizat negativ această propunere. Președintele urmează să decidă. Tot azi a apărut însă și motivarea deciziei CCR referitoare la modificările propuse legii de statut a judecătorilor și procurorilor. A fost destul ca să apară speculații cum că Președintele țării este obligat de acum să facă ceea ce zice ministrul în materie de revocare și soarta doamnei CK ar fi pecetluită. Voi arăta de ce nu este așa:
Legea nr. 303/2004, art. 54: Azi, numirea șefilor la Ministerul Publice se face de Președintele țării, la recomandarea ministrului justiției, cu avizul consultativ la CSM. Președintele poate refuza motivat numirea, ori de câte ori vrea el.
Proiectul Parlamentului din dec.2017, pct. 88: Se propune ca procedura de numire să fie aceeași, dar președintele să poată refuza motivat și o singură dată numirea.
Decizia CCR nr. 45/2018, pct. 165: Azi CCR ne spune că nu e o problemă că se limitează refuzul președintelui țării de numire la o singură dată.
Concluzie: CCR nu se referă la revocare. Speculațiile privind cazul CK sunt nefondate.
Explicații: Ministrul justiției are un rol central în procedura de NUMIRE. Iar eu susțin că nu poate să aibă același rol în procedura de REVOCARE. De ce?! Păi la numire contează doar voința ministrului, fără ca legea să propună necesitatea unui concurs sau a stabilirii unui număr minim de candidați – cu alte cuvinte ministrul poate propune într-o funcție atât de înaltă pe orice procuror, care îndeplinește condițiile de vechime și de grad prevăzute de lege, pe oricare îl dorește el. La revocare e altceva: un ministru nu se poate juca cu un procuror care are o funcție atât de înaltă, drept pentru care legea spune că poate fi dat jos în trei cazuri care ține de cariera magistratului și pe care le-am arătat și analizat procedura-de-revocare-a-sefilor-din-parchet – or, toate acestea revin în competența CSM, căci doar această instituție are mapa profesională a magistratului și rapoartele instituției judiciare pe care acesta o conduce. Ca urmare, în mod logic, dincolo de propunerea ministrului (condiție de formă), ceea ce trebuie luat în considerare de Președintele țării este avizul consultativ al CSM (condiție de fond).
Sugestie: Sper că ne e clar tuturor că un ministrul al justiției nu are ce căuta în cariera magistraților, fie ei judecători, fie ei procurori. A fost o greșală ca în procurorul-roman-magistrat-sau-nu), precum și apariția reglementărilor în legi care mențin o oarecare dependență a lor de executiv (cum e reglementarea cu numirea și revocarea procurorilor de la vârful PICCJ, DNA și DIICOT), în loc ca ei să fie atașați definitiv corpului judiciar. Este o slăbiciune care trebuie odată înlăturată.
Cireașa de pe tort: Decizia CCR devine obligatorie nu de la data postării pe site-ul instituției, ci de la data publicării în Monitorul Oficial. Ea se aplică doar pentru viitor, nu pentru trecut. Procedura de revocare privind pe CK este deja în derulare și nu mai poate fi afectată de vreo decizie CCR, chiar dacă s-ar face speculații de natura celor care au determinat apariția postării mele.