LATER EDIT: În această seară a apărut știrea că modificarea votată inițial, a fost supusă unui noi vot și a fost respinsă. Cam așa se fac legile...
Parlamentarii nu pot fi arestați, reținuți, percheziționați dacă Parlamentul nu aceptă asta, indiferent de ce faptă penală e vorba. Miniștrii nu pot fi cercetați penal, reținuți, arestați sau percheziționați dacă Parlamentul (pentru miniștrii parlamentari), rspectiv Președintele statului (pentru miniștrii neparlamentari) nu permite acest lucru. Acum citesc că și magistrații vor avea o astfel de protecție pentru faptele de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Adică, atunci când un procuror va trebui să urmărească penal pentru luare de mită, să spunem, va trebui să ceară încuviințarea de la CSM; care o poate respinge și gata, nu mai este nimic de făcut. Așadar, e un fel de imunitate care se poate transofrma oricând în impunitate. Voi spune de ce acest lucru este o prostie:
- există mai multe standarde internaționale care atrag atenția că activitatea procurorilor nu trebuie blocată de tot felul de obstacole procedurale;
- CSM este o instituție administrativă: ea gestionează cariera magistraților, de la recrutare la eliberarea din funcție, dar nu ar trebui să poată interveni în dosare penale;
- în CSM unii membri sunt specializați în materie penală, alții nu;
- spre deosebire de un parlamentar/ministru unde cel cercetat vine în fața Parlamentului și spune că este nevinovat, procurorii au abuzat șamd, la CSM procedura e secretă și nu se analizează vinovăția. Acesta este motivul pentru care, teoretic, CSM nici nu ar avea vreodată de ce să respingă vreo cerere din partea Parchetului.
Am fost 6 ani membru al CSM. Am primit dosare de la DNA sau DIICOT privind judecători și de fiecare dată am încuviințat reținerea, arestarea sau percheziția unui judecător. Am procedat astfel pentru că eu nu aveam voie să verific decât dacă e vorba de un magistrat, de o infracțiune și dacă a început o investigație penală. În rest, nu aveam voie să apreciez că ce a făcut procurorul e nelegal sau că sunt probe suficiente sau nu, ori că se impune sau nu măsura pe care el o dorea în cauză. După decizia din CSM, urma ca procurorul să înainteze dosarul unul judecător care să decidă dacă e cazul sau nu să ia măsura propusă de procuror, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.
În concluzie, amendamentul făcut azi constituie o legalizare a unei imixtiuni în actul de urmărire penală, ceea ce afectează însuși actul de justiție: dacă CSM nu încuviințează urmărirea penală, atunco procurorul nu poate începe investigația cu privire la magistrat, deci adevărul nu se va afla niciodată. Mai mult, obstacolul procedural creat pentru magistrați va fi de acum încolo un argument să nu se renunțe niciodată la obstacolele pentru miniștri sau parlamentari.