CSM a votat propunerea de majorare cu o treime a pedepselor pentru infracţiunile de corupţie din Codul Penal.
Un deputat a formulat o iniţiativă legislativă solicitat majorarea limitelor pedepselor legale pentru infracţiunile de luare de mită care acum sunt închisoare 3-10 ani, respectiv pentru infracţiunile de dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, care acum sunt închisoare 2-7 ani (proiectele sunt disponibile AICI şi AICI). În procedura de avizare legislativă, Plenul CSM a fost de acord în data de 16 iulie ca pedepsele pentru infracţiunile de corupţie să crească cu o treime: pentru luare de mită închisoare de la 4 la 12 ani, iar pentru celelalte închisoare de la 3 la 9 ani. Urmează ca Parlamentul să decidă dacă susţine corupţia sau anticorupţia.
Ce anume impune majorarea pedepselor pentru un cod de abia intrat în vigoare?! În primul rând, arăt că iniţiative de reducere a pedepselor au mai existat în trecut. Am noul-cpen-pedepse-mici-pt-coruptieşi atunci, demonstrând lipsa unor argumente care să susţină o astfel de politică penală, într-o ţară infestată de corupţie la nivelul tuturor instituţiilor şi autorităţilor, inclusiv la nivelul justiţiei. Opinia mea era atunci, este şi acum. următoarea: atunci când se constată creşterea numărului de infracţiuni într-un anumit domeniu, înseamnă că prevenţia generală prin aplicarea de pedepse nu este realizată (traducere: "oamenii nu ştiu de frica legii") şi atunci se impune majorarea pedepselor legale (mai ales ridicarea minimului pedepsei) şi eliminarea posibilităţii de a se suspenda executarea pedepsei.
În al doilea rând, am comparat sancţiunile din prezent cu cele din vechiul cod pentru aceste infracţiuni: apărut în anul 1968, Codul penal prevedea iniţial pedepse de 3-10 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 1-5 ani trafic de influenţă; la data ieşirii sale din vigoare în anul 2014, Codul penal prevedea pedepse de 3-12 ani pentru luarea de mită, 6 luni-5 ani pentru darea de mită, 2-10 ani trafic de influenţă, iar legea specială 78/2000 prevedea pedeapsa de 2-10 ani pentru cumpărare de influenţă. Se reamarcă, aşadar, o creştere a pedepselor pentru corupţie în cursul timpului. Această politică ne arată ineficienţa combaterii fenomenului.
În al treilea rând, am analizat personal numărul de cauze trimise de procurori judecătorilor. Dau ca exemplu doar graficele ce relevă evoluţia cauzelor privind luarea de mită şi darea de mită, din care rezultă în mod incontestabil că este justificată măsura tocmai adoptată.
.
ANTERIOR :