lovit-picior.gif]În ultimele luni au fost lansate în spațiul public anumite mesaje și au fost promovate câteva proiecte legislative care dezvăluie intenția clasei politice de instituire a controlului absolut asupra singurei puteri care acționează în mod independent în România.
Despre mesajele politice, doar amintesc. Cel mai dur și nedrept a fost acela cu răul făcut de justiția română (mesaj extrem de populist și atât de general, care ar fi valabil în orice țară și în orice epocă), urmat de lamentarea cum că ministrul justiției nu are niciun control asupra sistemului (văd că un fost ministru declara același lucru în 2008, așa că stau și mă întreb de ce ministrul actual, aflat în funcție de 4 ani, a avut nevoie de atâta timp să ajungă la aceeași concluzie). Voi dezvălui mai jos, în modul cel mai realist posibil, cum anume se va institui acel control atât de dorit de politicieni asupra justiției, atrâgând atenția asupra demagogiei care a cucerit limbajul politic și asupra pericolului iminent de subordonare politică a justiției.
Sunt patru proiecte legislative promovate deja, extrem de grave:
1. Primul este un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției și aprobat de curând de către Guvern, prin care se ia preia controlul asupra personalului administrativ al instanțelor: grefierii judiciari (care vor soluționa o anumită categorie de cauze), grefierii (care vor asista judecătorii) și managerii instanțelor (care vor conduce partea administrativă a instanțelor), la care se adaugă personalul de asistență (arhivari, agenți procedurali) și specialiștii IT vor avea cariera gestionată de către ministrul justiției (art.16 din proiectul de lege o indică în mod expres). Astfel, recrutarea, transferul, eliberarea lor din funcție, aprobarea Codului deontologic, aplicarea sancțiuni disciplinare va fi făcută de ministru. Însăși coordonarea Școlii Naționale de Greferi este scoasă de sub autoritatea CSM și trecută sub MJ (art. 47 din proiect), minister care va deține inclusiv locuri în organismul de conducere al Școlii.
Acest proiect de lege a primit aviz negativ de la CSM. Un singur lucru pare acceptabil și eu am fost de acord cu el: cariera grefierilor trebuie gestionată de un organism similar CSM, numit „Ordinul Grefierilor”, cel mult coordonat de MJ. În niciun caz CSM nu poate avea vreo responsabilitate asupra grefierilor, așa cum este în prezent, când MJ, CSM și președinții curților de apel își împart în mod formalist și ineficient toate aceste atribuții. Din păcate însă, proiectul doar enunță acest principiu, și amână reglementarea unei asemenea autorități într-un termen de 3 ani (art. 108 din proiect).
Lucrurile devin mai grave dacă le privim într-un context mai larg: financiar, instanțele sunt dependente de MJ deși din 2005 există o lege care spune că ICCJ trebuie să fie ordonator principal de credite; ECRIS (baza electronică de date a instanțelor) aparține MJ; se vrea o scanare electronică a dosarelor care să se facă pe serverele MJ; experții criminaliști sunt în subordinea MAI și MJ; iar hotărârile judecătorești tocmai au fost deja decretate de politic ca fiind neexecutorii, indiferent ce spun judecătorii.
2. A doua intenție manifestată e cea de revizuire a Constituției. Prin aceasta se vrea o majorare a numărului reprezentanților societății civile în CSM, de la doi la șase. Fără a neglija importanța acestei categorii sociale, reamintesc doar de lupta politică care s-a dus la începutul acestui an pentru numirea celor doi reprezentanți actuali. Aceasta luptă este cel puțin fără rost datorită atribuțiilor restrânse ale celor doi, care nu participă decât la ședințele Plenului CSM, unde nu se iau decizii în legătură cu cariera magistraților decât în mod formal pentru numirea în funcție (când se validează concursul de admitere) și eliberarea din funcție (pentru pensionare). Singura atribuție importantă este cea de numire a conducerii CSM pe timp de un an, respectiv de promovare la ICCJ – dar, cât timp reprezentanții societății civile, chiar și alături de membrii de drept numiți de autorități politice (ministrul justiției, procurorul general al ICCJ și președintele ICCJ) sunt minoritari (doi plus trei) nu sunt motive de îngrijorare. Asta însă....numai dacă nu ar exista cea de a treia și a patra inițiativă, arătate mai jos.
3. Al treilea prmovarea-la-iccj-ramane-cum-a-stabilit-csm despre asta, dar puțini au înțeles: ministrul justiției, în acord cu CSM, a promovat un proiect prin care examinarea candidatului în fața CSM (numită în mod expres „interviu” – art. 52 ind.3 din proiect) rămânea punctul decisiv, dar acest proiect de lege a fost modificat fundamental în comisia juridică a Camerei Deputaților unde s-a introdus concursul ca modalitate de departajare a concurenților, motiv pentru care proiectul a și fost respins în Senat. Joi însă președintele țării a anunțat că Guvernul trebuie să își asume răspunderea pe legea privind promovarea la ICCJ – rămâne de văzut dacă se va păstra forma inițială a proiectului și va lăsa CSM atribuțiile constituționale de promovare a judecătorilor la ICCJ, sau dacă se va asuma răspunderea pe un proiect respins de Parlament (aspect neconstituțional în opinia mea) dar care prevede concursul.
Necunoscătorii au lăudat acest din urmă proiect cum că ar prevedea „condiții mai stricte” de promovare. Ei bine, eu afirm că cei care au lăudat acest proiect nu l-au citit atent, nu au citit nici forma finală a acestuia, și nici nu au urmărit dezbaterea parlamentară. Eu spun că acest concurs ar fi menit să verifice doar cunoștințele teoretice ale candidatului. Așadar, prin concurs (a se citi „test grilă”) nu s-ar putea face nicio verificare a capacității profesionale trecute (manifestată în modul de instrumentare a dosarelor de-a lungul vremii), nici a aprecierii făcute de colegii de la instanța candidatului (pentru a vedea capacitatea de comunicare și deschidere) sau a celor de la instanța ierarhic superioară (pentru a avea o părere calificată asupra calităților profesionale); evident, nici nu s-ar putea face vreo verificare a integrității candidatului (putându-se ajunge la situația stupidă ca un magistrat împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru comiterea unei infracțiuni de corupție sau care se află sub cercetări la Inspecția Judiciară pentru comiterea vreunei abateri disciplinare să fie promovat doar pentru că a trecut concursul cu ics și zero).
4. Al raspunderea-magistratilor-p-iii-reglementari-nationale, iar trecerea atribuțiilor legate de răspundere spre politic ar fi o gravă eroare care ne va aduce în vremuri pe care le credeam demult apuse (anii dinaintea lui 2004).
Mai întâi, în proiectul amitit se enunță independența administrativă a Inspecției, în sensul de a funcționa ca o structură separată de alte instituții, inclusiv față de CSM (art. 64 ind.1, 2 și 7 din proiect pt Legea 317). Sincer, mă îndoiesc că în plină criză financiară Guvernul își va permite costurile creării unei noi instituții – e de remarcat că în mod nereal în secțiunea a patra din expunerea de motive la acest proiect se prevede că implementarea acestei legi nu ar necesita costuri (?!).
Apoi însă, se instituie prevederi menite a se prelua controlul asupra Inspecției Judiciare: ministrul va putea sesiza Inspecția (art 45 alin.1 din proiect pt Legea 317), va putea obliga inspectorii la completarea achetei (art. 45 alin.5 lit.b și alin.7 lit.b din proiect pt Legea 317), va putea renunța la începerea acțiunii disciplinare sau va putea susține acțiunea disciplinară în CSM (art 44 alin. 3 și 4, art. 46 alin.9, art. 47 alin.3 din proiect pt Legea 317) și, pentru prima dată în istorie, va putea ataca în instanță soluția CSM cu privire la sancționare (art. 49 alin.3 din proiect pt Legea 317). În plus, inspectorii vor putea efectua control pe fond al soluțiilor verificate (art. 99 lit. a și i teza a II-a din proiect pt Legea 303), deși aceasta ar trebui să fie exclusiv obiectul instanțelor de control judiciar, respectiv al activității de evaluare.
Îmi este neînțeles cum se poate scrie într-un loc din proiect că inspectorii judiciari sunt independenți (art. 64 ind 9), după ce mai sus sunt puși în mod neechivoc în subordinea Inspectorului șef care trebuie să le confirme actele (art. 46 alin. 3 din proiect pt Legea 317), respect a ministrului, ceea ce consacră în fapt dependența lor operațională. Îmi este și mai neclar cum se poate scrie în proiect că Inspecția Judiciară este o structură autonomă (art. 64 ind 1 alin. 1), iar în expunerea de motive să se scrie că Inspecția acționează potrivit principiului independenței operaționale și că este autonomă în luarea deciziilor (pct. 2 din secțiunea 2), când de fapt ea este sub controlul operațional al ministrului, ceea ce se reflectă în însăși lipsa independenței sale funcționale.
Apoi, dacă luăm în considerare și ce-a de-a doua inițiativă – cea cu mărirea numărului reprezentanților societății civile în CSM, care va fi urmată, fără îndoială, de implicarea lor în secțiile CSM, inclusiv în cea disciplinară – este evident că dorește judecarea disciplinară a magistraților de către ne-magistrați (5 magistrați vor fi în fiecare secție, și 6 ne-magistrați li se vor adăuga). Așadar: sesizarea de către politic, efectuare a anchetei disciplinare sub control politic, apoi judecare a magistratului de către cei numiți politic.
Concluzie: Am demonstrat prin cele de mai sus existența unui plan (nimeni nu ar fi atât de naiv să creadă că cele patru inițiative sunt doar o coincidență) bine pus la punct, nu doar de control al justiției, ci chiar de acaparare a acesteia. Astfel, în scurt timp recrutarea în magistratură se va face după criteriile și de către comisiile numite de Plenul CSM în care diferența între magistrați aleși (10) și ceilalți (9) este de un vot, numirea în funcțiile de conducere la instanțe și parchete se face în urma rezultatelor obținute în fața unei comisii numite de Plenul CSM la aceași diferență de un vot, administrația instanțelor va fi controlată exlusiv de MJ, promovarea la ICCJ se va face după un concurs de „X” și „0” susținut în fața unei comisii numite de același Plen CSM, anchetarea disciplinară se va face inclusiv cu privire la fondul soluțiilor de căte o Inspecție Judiciară controlată nu administrativ, ci chiar funcțional de către politic, o Inspecție al cărei șef este numit de Plenul CSM cu aceeași diferență fragilă de un vot, iar judecarea disciplinară a magistraților o va face o secție a CSM compusă în majoritate din ne-magistrați. Însuși CSM, care s-a vrut a fi garantul independenței justiției, va fi dominat de ne-magistrați și membrii de drept, putând impune chiar ca un ne-magistrat să fie președintele acestei instituții, singura încă necontrolată politic în România.
Nu spun că vechiul CSM nu a avut tarele lui: din contra, am fost un critic acerb al acestuia și cred că a fost ineficient în mare măsură, iar decizia unora din foștii membri de a re-candida ne-a făcut mult rău. Nu spun că actualul CSM a acționat întotdeauna pe măsura așteptărilor, dar cred că trebuie recunoscute și încurajate: transparența arătată de noul CSM (ședințe transmise online, documentele de votat postate pe ordinea de zi), fermitatea în aplicarea sancțiunilor disciplinare acolo unde este cazul (de la începutul anului au fost promovate 23 acțiuni disciplinare și au fost sancționați 15 magistrați, pentru 6 acțiunea respingându-se), dorința de management eficient al instanțelor (controlul motivelor de amânare pentru dosarele de peste 10 ani în sistem, respectiv 5-10 ani e deja cunoscută, la fel primul control dispus vreodată la curtea supremă), deciziile luate în domeniul integrității judiciare (lipsirea de pensie de serviciu pentru magistrații corupți, inițierea unei strategii de întărirea integrității judiciare, verificarea informațiilor cu privire la unii magistrați inclusiv de la ICCJ) sau a promovării în puncte cheie (avem din iulie 2011 noi criterii de promovare la ICCJ și noi criterii de numire a inspectorilor la Inspecția Judiciară). Toate astea demonstrează dorința și putința de auto-control al justiției, așa cum ar trebui să fie în orice țară care respectă principiul separației puterilor în stat.
Or, în perioada de pre-aderare, România și-a asumat să respecte și să întărească independența justiției, prin semnarea Documentului de Poziție Comună; aceeași obligație, alături cea privind eficientizarea justiției răzbate din MCV. Or, prin proiectele promovate în ultima jumătate de an, întreaga carieră a magistraților va fi la cheremul politicului începând cu recrutarea, până la promovarea la ICCJ și terminând cu sancționarea acestora, iar întreaga administrație a instanțelor va fi controlată de minister. Afirm cu tărie că toate aceste proiecte inițiate încalcă standardele internaționale ale independenței justiției instituite de ONU și de Consiliul Europei, devenite obligatorii pentru noi, țară membră a acestor organisme. În aceste condiții, criteriul politic al existenței „statului de drept” care a fost condiție esențală pentru aderarea la UE în 2007 este puternic zdruncinat, iar recenta sancționare a țării noastre din partea Olandei și Finlandei tocmai pe acest criteriu nu poate fi întâmplătoare.