]Un fost preşedinte al României a cerut ieri ca procurorul general al României să fie audiat în Parlament cu privire la desfăşurarea unor anchete de procurori cu privire la anchetarea unor aspecte ale referendumului pentru demiterea preşedintelui ţării şi pentru anchetarea unor foşti miniştri şi actuali funcţionari din MAI. Eu susţin că, în virtutea principiului independenţei justiţiei, o asemenea audiere este imposibilă.
Într-o lucrare relativ recentă publicată în revista INM am tratat problema independenţei magistraţilor din perspective standardelor internaţionale. Notam acolo următoarele: “Prezenţa puterii legislative în spectrul juridic se manifestă în mod necesar prin legile care statuează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, pe de o parte, şi în elaborarea actelor normative ce urmează a fi astfel aplicate pentru restabilirea şi păstrarea ordinii de drept, pe de altă parte. Astfel se explică că judecătorii se supun legii, ceea ce nu afectează principiul independenţei judecătorului: instanţele nu pot funcţiona în vid, astfel că prin lege se creează doar cadrul normativ în care judecătorul să funcţioneze. Însă dincolo de atribuţiile sale legislative, legislativul nu poate cenzura judecătorul, nu poate să îi adreseze ordine, nici să se substituie lui. Parlamentul nu trebuie să intervină în actul de justiţie decât cel mult pentru acordarea amnistiei sau graţierii. Emiterea unor acte normative pentru a bloca procedurile jurisdicţionale sau execuţionale ori audierea judecătorilor în legătură cu soluţiile lor sunt inadmisibile”. În lucrarea mea fac referire la judecători, dar potrivit standardelor internaţionale aceste afirmaţii sunt valabile şi pentru procurori atât timp cât statutul lor este asemănător cu cel al judecătorilor, aşa cum este şi în România.
Precizez că CSM s-a mai pronunţat odată pe această situaţie. Astfel, în data de 24 mai 2007, Plenul CSM a decis în unanimitate că "procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituţionale, fac parte din autoritatea judecătorească. De asemenea, s-a hotărât că, în mod excepţional, pot participa în calitate de invitaţi la Comisiile parlamentare atunci când este necesară clarificarea unor aspecte de natură tehnică sau a unor informaţii de interes public."
Singura cale legală de discutare în Parlament a activităţii parchetului este conform art 79 şi 88 din Legea 304/2004: PICCJ, respectiv DNA elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă CSM şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a PICCJ, respectiv DNA.
Mai jos, argumentele naţionale şi internaţionale aplicabile:
Decizia CCR nr.45/1994: „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii [art.123 alin.(2) din Constituţie], iar rolul de consiliu de disciplină pentru ei îl are numai CSM [art.133 alin.(2) coroborat cu art.124 alin.(1) din Constituţie]. Orice dispoziţie regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispoziţiile constituţionale care stabilesc, chiar dacă implicit, separaţia puterilor în stat şi, desigur, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetăţean în faţa unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice altă calitatea, contravine dispoziţiilor constituţionale privind libertăţile cetăţeneşti şi justiţia. Desigur, nimic nu împiedică comisiile parlamentare să invite anumite persoane pentru a da relaţii în legătură cu obiectul anchetei”.
Decizia CCR nr. 46/1994: „La art. 55 alin. 4 din regulament se prevede dreptul comisiei permanente de a invita pentru audiere, in cadrul anchetei cu care a fost insarcinata, orice persoana care are o calitate oficiala, cu exceptiile prevazute in continuare, iar la art. 57 alin. 3 se prevede dreptul comisiei de ancheta de a invita la audiere orice persoana. Referirea la orice persoana, indiferent ca are sau nu are o calitate oficiala, este neconstitutionala intrucat excede limitele controlului parlamentar ce se poate exercita, in principal, asupra Guvernului si serviciilor publice, dar nu asupra Presedintelui Romaniei, cu exceptia cazurilor prevazute de art. 84 alin. (3) si de art. 95 din Constitutie - aceasta fiind insa de competenta constitutionala a Camerelor reunite in sedinta comuna -, precum si, in temeiul principiului separatiei puterilor in stat, nici asupra judecatorilor (nu doar celor de la Curtea Suprema de Justitie, cum se prevede la art. 55 alin. 4 din regulament), potrivit art. 133 alin. (2) din Constitutie. De asemenea, invitarea unui cetatean, ca martor sau in oricare alta calitate, avand in vedere caracterul obligatoriu al prezentei acestuia, se poate face numai cu respectarea dispozitiilor constitutionale privind libertatile cetatenesti si justitia.
Decizia CCR nr. 317/2006: „Art. 79 alin. (1) și (2), privind dreptul comisiei de anchetă de a invita orice persoană care are cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza ce formează obiectul activității comisiei, obligația oricărei persoane care are asemenea cunoștințe ori deține mijloace de probă pentru a le înfățișa comisiei, precum și obligația instituțiilor și organizațiilor de a răspunde solicitărilor sale, sunt neconstituționale deoarece obligațiile sunt stabilite în sarcina unor persoane fizice și juridice din afara Senatului, în lipsa unor raporturi de drept constituțional.”
Regulamentul Camerei Deputaţilor: Art. 71. - (1) Orice comisie permanentă poate porni, la solicitarea unuia sau a mai multor membri ai săi, o anchetă, în cadrul competenţei sale, cu încuviinţarea plenului Camerei Deputaţilor, privitoare la activitatea desfăşurată de Guvern sau de administraţia publică. Art. 74. - (1) *Anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor instanţe de judecată**.* (2) O anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activităţile care constituie obiectul ei, situaţie în care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor anunţă organele de urmărire penală că pot avea acces la toate documentele referitoare la cazul în speţă, aflate în arhiva Camerei Deputaţilor
Regulamentul Senatului: Art.76.- (1) Orice comisie permanentă poate iniţia o anchetă parlamentară, în limitele competenţelor sale materiale, privitoare la activitatea desfăşurată de un minister sau de altă autoritate publică centrală ori a unei instituţii de sub autoritatea acestora. Art.159.-În plenul Senatului nu pot fi formulate întrebări care privesc probleme de interes personal sau particular, întrebări care se referă la procese aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau care pot afecta soluţionarea unor cauze aflate în curs de judecată, care urmăresc în exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice sau tehnice ori care privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţii publice.
Recomandarea (2012) 12 cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile: 14. Legea trebuie să prevadă sancţiuni împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze judecătorii într-un mod nepotrivit. 15. Hotărârile trebuie să fie motivate şi pronunţate în mod public. Nu ar trebui să existe vreun alt mod în care judecătorii să fie obligaţi să îşi justifice hotărârile. 16. Deciziile judecătorilor nu pot face obiectul vreunei reanalizări, în afara procedurilor de atac sau de redeschidere a cauzei, aşa cum sunt ele prevăzute de lege. 17. Cu excepţia deciziilor privind amnistia, graţierea sau altor măsuri similare, puterile executivă şi legislativă nu pot lua decizii care să invalideze hotărâri judecătoreşti. 18. Dacă comentează deciziile judecătoreşti, executivul şi legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie. De asemenea, acestea ar trebui să evite acţiuni ce pot pune sub semnul întrebării intenţia lor de a respecta deciziile judecătorilor, altele decât cele prin care îşi manifestă intenţia lor de a formula o cale de atac.
Linii directoare ale ONU privind rolul procurorilor: 4. Statele membre trebuie să se asigure că procurorii sunt capabili să îşi exercite atribuţiile profesionale, fără nicio intimidare, impediment, hărţuire, ingerinţe necorespunzătoare sau expunerea nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură.
Raport al Comisiei de la Venetia privind standardele europene al organelor de urmarire penala: 42. Trebuie luat în considerare faptul că există un risc de presiune populistă în anumite cauze ce pot apărea în faţa Parlamentului, dar şi faptul că responsabilitatea în faţa acestuia poate pune presiune indirectă asupra unui procuror care să evite să ia decizii nepopulare sau care să ia decizii care vor fi populare pentru legislativ. Prin urmare, ar trebui exclusă responsabilitatea în faţa Parlamentului în cauze individuale cu privire la decizii de urmărire sau neurmărire penală.
Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară: 1.4. În exercitarea atribuţiilor sale judiciare, judecătorul trebuie să fie independent faţă de colegii săi magistraţi în legătură cu deciziile sale, pe care el este obligat să le ia independent.
Comentariu la Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară: Judecătorul nu este obligat să raporteze motivele cauzelor: 41. Obligaţia de a răspunde în faţa oricui, şi în special în faţa unei persoane care ar putea fi prejudiciată de acţiunea judecătorului, este contrară independenţei justiţiei. Cu excepţia motivărilor judecătoreşti sau a altor proceduri prevăzute de lege, judecătorul nu este obligat să îşi justifice soluţia, nici chiar faţă de alţi membri ai sistemului judecătoresc. Dacă o decizie judecătorească dă dovadă de atâta incompetenţă încât să justifice iniţierea acţiunii disciplinare, în acest caz foarte rar judecătorul nu este obligat să „raporteze”, ci să răspundă unei acuzaţii sau unei anchete formale desfăşurate conform legii.
UPDATE 1: In istoria noastră recentă există o anchetă parlamentară efectuată într-un caz judiciar - este vorba de raportul din 2006 a Comisiei drepturilor omului din cadrul Camerei Deputaților în cazul omului de afaceri Ovidiu Tender cercetat în dosarul RAFO-Onești. Atunci, CSM a reacționat pe considerentul încălcării separației puterilor. Raportul nu a avut niciun efect.
UPDATE 2: În data de 16 august 2012 conducerea CSM a comunicat public că nu este posibilă audierea procurorilor de către parlament, în baza argumentelor aduse anterior de CSM.