]Constat ca in ultimele zile se fac diverse afirmaţii cu privire la procurori şi la anchetele lor. Desigur, vorbesc de referendumul recent desfăşurat. Mai constat că unii aşa zişi analişti/comentatori instigă la revolte publice împotriva magistraţilor. Şi mai constat că unii oameni, cercetaţi sau nu, se opun cu violenţă verbală sau fizică la desfăşurarea activităţilor ce ţin de ancheta penală.
Tuturor acestora le spun să citească cu atenţie următorul articol din Codul Penal introdus în legislaţia noastră în anul 2008:
ART. 272 ind.1 - Sfidarea organelor judiciare Întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei sau a organului de urmărire penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare în mod nemijlocit la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, poliţist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiei.
ART. 25 - Instigatorul *Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.**ART. 26 - Complicele** Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. ART. 27 - Pedeapsa în caz de participaţie** Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.*