Procurorul Antonio Di Pietro la Bucureşti

] ] ]Am avut ocazia să văd şi să ascult o legendă a magistraturii: Antonio Di Pietro. Vineri, 23 oct. 2015, acesta a ţinut o prezentare în Aula Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti şi ţin să felicit conducerea instituţiei pentru organizare. Am rămas impresionat de numărul mare de studenţi prezenţi, toţi născuţi cu mult timp după evenimentele despre care avea să se vorbească. Nu pot să nu recunosc dezamăgirea pe care am simţit-o cu privire la prezenţa în Aulă a judecătorilor şi procurorilor români: cel mult zece erau acolo.

Evenimentul a debutat printr-un scurt film considerat reprezentativ pentru activitatea unuia dintre cei mai celebri magistraţi din lume.

Despre Antonio Di Pietro şi „Mani Pulite”. Acum e în vârstă acum de 65 ani. Mai întâi a intrat în poliţia judiciară, după care a devenit procuror în 1981. A fost cel care în Italia de la sfârşitul anilor80, folosind tehnologia informaţiei, a reuşit să facă conexiuni cuprinse într-un dosar virtual, electronic, care cuprindea toate relaţiile nelegale dintre clasa politică şi mediul de afaceri, relaţii intermediate de structurile de crimă organizată genMafia`. El a urmat metodele altor doi magistraţi italieni celebri din Palermo, Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino, omorâţi de Mafia în 1992 (un alt magistrat ucis, în 1990, a fost Rosario Livatino) pentru că descoperiseră cât de adânc erau implicaţi oamenii acesteia în conducerea statului. S-a dus pe firul banilor din conturile diverselor firme şi ale partidelor finanţate, verificând de la contabilitate la bănci şi descoperind o adevărată ţesătură de relaţii, o „caracatiţă”. A cerut relaţii prin comisii rogatorii în 250 de ţări şi a ţinut să precizeze, ironic, că a primit relaţii din Hong Kong, dar nu şi de la Vatican, neînţelegând nici acum de ce acest stat are o bancă.

Di Pietro a făcut parte dintr-o echipă de magistraţi care au început în februarie 1992, în Milano, o operaţiune judiciară de amploare, cunoscută sub numele *Mani pulite* (Cu mâinile curate). Aceasta a vizat sute de parlamentari, miniştri, afacerişti, funcţionari inclusiv din Garda Financiară şi Sănătate implicaţi în acte de corupţie la nivel local şi naţional. Politicienii erau corupţi de către afacerişti pentru a primi contracte de achiziţii publice. Debutul acţiunii l-a constituit arestarea lui Mario Chiesa, membru în conducerea Partidului Socialist Italian care a fost surprins în flagrant în timp ce lua mită 7 milioane de lire italiene. El a căutat protecţie la fostul premier Bettino Craxi, liderul partidului, care a fost şi el cercetat pentru finanţare ilegală a partidului, dar care a fugit din ţară pentru a nu răspunde. După doi ani îl ancheta de corupţie pe Silvio Berlusconi, viitorul premier.

A fost acuzat că face dosare politice. Şi-a dat demisia din magistratură la 6 decembrie 1994 pentru a se putea apăra. Ulterior a intrat în politică, a fost câţiva ani ministru, apoi a părăsit şi aceste mediu. A intrat în avocatură, unde i s-a cerut să apere nume sonore de interlopi. Acum ţine cursuri în facultăţi.

Despre descoperirea corupţiei. Corupţia e ca o căsnicie: implică două persoane, dar uniunea nu e de afecţiune, ci de interese. Cei implicaţi în corupţie sunt legaţi prin Omerta – codul tăcerii. Descoperirea corupţiei implică spargerea Omertei. Iar un membru al uniunii trebuie convins de magistraţi să vorbească. Dacă vorbeşte unul, cei din jur cad ca un domino.

Despre atacarea magistraţilor. Magistraţii au fost criticaţi şi atacaţi. Lui i s-au propus posturi politice. Când a refuzat, a fost atacat personal: acuzat că este agent al CIA, apoi al KGB. A trebuit să îşi pună gardă de protecţie permanentă. Di Pietro a atras atenţia că magistraţii sunt cei care prind oamenii politici corupţi – aşa că magistraţii nu servesc interese politice, ci legea. Când se descoperă infracţiunea, trebuie descoperit infractorul, şi nu trebuie combătut magistratul.

Despre modificarea legislaţiei. Când comit infracţiuni, politicienii încearcă să scape de răspundere modificând legea, abrogând infracţiuni. Dar procedând astfel nu devii mai cinstit, ci mai şmecher.

Despre politicile anticorupţie. În prelegere fostul procuror a arătat că ţara poate fi salvată numai dacă se luptă împotriva corupţiei, şi pentru asta trebuie făcut totul. Corupţia pentru societate e ca un cancer pentru organism: de aceea, tratamentul trebuie făcut în fiecare zi. Nu se poate stârpi total corupţia, dar ea poate fi combătută. Trebuie o lege la nivelul UE pentru a interzice paradisurile fiscale. Infracţiunile de corupţie ar trebui să fie imprescriptibile. Funcţionarii corupţi trebuie suspendaţi din funcţie imediat ce începe cercetarea, iar în caz de condamnare trebuie să nu mai poată ocupa o astfel de funcţie vreodată. Firmele cu probleme în bilanţuri contabile trebuie să nu mai poată participa la achiziţii publice.

Încheierea. Şi-a încheiat prelegerea spunând celor prezenţi: să facă în aşa fel încât atunci când vor închide ochii să poată spune că au avut pentru ce trăi. După conferinţă a acordat un interviu la Adevărul şi un altul la Realitatea.

Întrebări. Din sală au fost puse întrebări de avocaţi, de mine şi de un jurnalist. La întrebarea referitoare la corupţia din justiţie a răspuns cu o glumă: “Măcelarul are cuţit să taie carnea, dar alţii folosesc cuţitul să îşi taie nevasta” – a precizat că şi magistraţii italieni au fost atinşi de corupţie. La întrebarea referitoare la părerea lui despre Codruţa Kovesi a răspuns că ştie despre începutul anticorupţiei în România şi că Kovesi “pare o femeie care îşi face datoria. Să lăsăm să şi-o facă”. Cineva a întrebat cum e Italia acum, după acele acţiuni ale justiţiei şi a spus că lupta împotriva corupţiei trebuie să continue, însă el nu este consultat de ţara lui în privinţa politicilor anticorupţie. Întrebat fiind de ce a intrat în politică a răspuns că politicienii sunt cei care trebuie să facă ce e mai bine pentru ţară şi că, oricum, cât timp era în magistratură nu se putea apăra de acuzaţiile care i-au fost aduse.

Eu am pus trei întrebări şi a răspuns la două. Referitor la independenţa procurorilor, a răspuns că numai dacă magistratura este independentă acţiunile sale dau rezultate. Independenţa a fost forţa care a facilitat eforturile lor, în Italia. La întrebarea despre susţinerea anticorupţiei din partea societăţii civile şi presei a spus că societatea civilă a fost alături de magistraţi. Astfel că presiunea a împiedicat sistemul mafiot să reacţioneze rapid. Majoritatea proceselor sau acuzelor s-au transmis în direct la televizor. Presa era acaparată în Italia, nu era liberă, şi a încercat să prezinte acţiunile „Mani Pulite” ca fiind dictate politic. Până la urmă libertatea presei însă nu înseamnă independenţa ei, ci pluralitatea de opinii: omul trebuie să aibă posibilitatea de a vedea mai multe versiuni.

Gând personal. În Italia operaţiunea „Mâinile curate” desfăşurată în doi ani a dus la condamnarea a 1300 de persoane. Popularitatea lui Di Pietro a atins cota de 80%. Parlamentul italian a încercat de-a lungul anilor înfiinţarea unor comisii speciale de anchetare a situaţiei din justiţie: magistraţii erau acuzaţi că arestează abuziv şi că justiţia dizolvă partide politice. Atacurile din presă împotriva justiţiei s-au intensificat; însuşi premierul Berlusconi a declarat în 2002 că magistraţii arestează persoane pentru a obţine mărturisiri. Acţiunea „Mani Pulite” a inspirat celebrul serial de televiziune La Piovra – Caracatiţa.

Pe parcursul povestirii am avut impresia că Antonio di Pietro vorbeşte nu despre Italia anilor 90, ci desre România ultimilor 10 ani: legăturile dintre politic şi economic, acapararea presei, coruperea miniştrilor şi funcţionarilor, începutul luptei anticorupţie, acuzele de „dosare politice”, atacurile la adresa magistraţilor, modificarea partizană a legislaţiei şi abrogarea unor infracţiuni cu intenţia de a scăpa de răspundere, creşterea încrederii populaţiei în magistraţi - toate aceste elemente comune mă fac să realizez că, deşi suntem în întârziere, ne aflăm pe drumul cel bun.

Alte relatări Avocatura.com Prezentarea poate fi vizualizuată AICI

Să nu uităm. Antonio Di Pietro: „Am fost acuzat că pun oamenii în închisoare. Dar am fost magistrat şi am aplicat legea. Ca zidar, aş fi încercat să construiesc ziduri drepte; ca poliţist, să prind infractori; ca magistrat am încercat să trag la răspundere oamenii acolo unde erau motive pentru asta”. Blogul lui este disponibil la www.antoniodipietro.it.

Giovanni Falcone: “Se moare când ești lăsat singur sau când te iei de putere”; "Eu nu am nici măcar casă; am doar demnitatea mea și pe asta nu pot să mi-o ia"; "Ca lucrurile sa meargă bine într-o țară este suficient ca fiecare sa își facă treaba sa".

Paolo Borsellino: “Mafia și politica ocupă același teritoriu: ele ori își declară război, ori pactizează"; "Magistraţii nu pot lupta în totalitate cu mafia. Daca mafia este o instituţie antistat care atrage consensuri deoarece se dovedeşte mai eficientă decât statul, atunci este datoria şcolii să distrugă acest proces pervers, formând tineri cu o cultură a statului şi a instituţiilor"