Mâhnită că magistrații tineri au solicitat ministrului să nu meargă mai departe cu proiectul de modificarea legilor justiției, o colegă judecător a găsit de cuviință să îi apostrofeze pe semnatari aducându-le argumente despre mersul cauzelor penale din România.
Ca judecător penalist și semnatar al memoriului, sunt îndreptățit să îi răspund colegei civiliste punct cu punct la alegațiile ei, nu înainte de a face observația că mult prea des judecători civiliști își dau cu părerea despre sistemul de organizare a justiției penale și fac afirmații în legătură cu fondul unor soluții date de penaliști care nici nu știu cât de compatibile cu al nostru cod deontologic sunt. Așadar:
„Constat ca v-ati mobilizat exemplar pentru ca legile justitiei sa nu se schimbe”. Fals: majoritatea propunerilor din proiectul ministrului Toader sunt necesare. Dar față de cele patru chestiuni care au agitat sistemul – vârsta minimă de 30 de ani pentru admitere, mutarea Inspecției de la CSM la MJ, numirea șefilor procurorilor în fapt de ministrul justiției și înființarea unui departament special la PICCJ pentru anchetarea magistraților – orice vot pozitiv ar fi aruncat în aer independența justiției.
„Ati ales, in schimb, sa sustineti majoritatea din CSM formata din procurori si o parte dintre judecatori”. Fals: toate instanțele și parchetele din țară și-au manifestat dezacordul cu privire la cele patru aspecte dinainte ca CSM să voteze. Acum, semnatarii memoriului nu fac pentru a susține hotărârea deja adoptată de CSM prin care s-a dat aviz negativ proiectului cu pricina, ci pentru că ministrul a declarat că va merge mai departe cu proiectul.
„Este justitia in care trebuie sa iti dovedesti nevinovatia”. Nu e așa: în art. 4 alin. 1 Cpp consacră prezumța de nevinovăție, iar art. 99 alin. 2 Cpp prevede expres că suspectul/inculpatul nu este obligat să își probeze nevinovăția.
„Este justitia in care autorizarea pe banda a mandatelor de supraveghere tehnica de catre judecatorii de drepturi si libertati, prin care se violeaza dreptul la viata privata al cetatenilor, a devenit un fapt curent, o banalitate”. Judecătorii sunt ei înșiși garanți ai drepturilor și libertăților. Sunt multe infracțiuni care pot fi probate mai ales prin mijloace speciale, cum ar fi interceptările și înregistrările, ori filajele. La cât de mult s-a diversificat lumea infractorilor, dați-ne voie să folosim mijloacele puse la dispoziție de cod. Iar cine are ceva de reproșat, nu are decât să dea în judecată statul român pentru violarea vieții private. Cât timp ea nu e făcută cu rea credință, nu se pune în discuție răspunderea judecătorului.
„Este justitia in care cetatenii afla din presa ca sunt cercetati penal iar presa primeste pe surse informatii din dosarul impotriva lor la care cei anchetati nu au acces”. Scurgerea de informații este abatere disciplinară și infracțiune. Cei care fac asta trebuie cercetați. La fel cum ar trebui, poate, să fie cercetați disciplinar magistrații care atacă alți magistrați pe blog sau în presă. „Este justitia in care cei cercetati sunt luati de mascati si dusi cu duba fara sa fi fost citati in prealabil”. Cei periculoși sunt luați de mascați. Acum, nu le putem pune la dispoziție taxiuri sau să îi ducem cu mașina personală la sediu pentru audieri. Dacă nu au fost citați în prealabil, se va discuta de avocați. „Este justitia in care, inca de la inceputul cercetarilor penale, datorita expunerii publice totale, cei cercetati pierd afaceri, pozitie sociala, renume, prieteni si chiar familia”. Ah, da, riscurile transparenței…Era mai bine pe vremea sovieticilor și apoi a comuniștilor, când erai ridicat de pe stradă și afla familia despre tine când te întorceai de la Canal? „Este justitia in care, in faza de urmarire penala, in cele mai multe cazuri se resping toate probele in aparare, precum si toate contestatiile si plangerile facute procurorului ierarhic superior”. Justiția se înfăptuiește, potrivit art. 126 Constituție, se către instanțele judecătorești. Dacă unei persoane i se resping probele în apărare, va invoca acest lucru în camera preliminară. Dacă se resping toate contestațiile și plângerile, persoana are dechisă calea plângerii la judecător conform art 336-341 Cpp. „Este justitia in care se resping pe banda reclamatiile impotriva abuzurilor facute de procurori”. Benzile se folosesc în fabrici și uzine. În justiție avem proceduri. Dacă reclamația este nefondată, se respinge. Simplu. Cât despre abuzuri, dacă nu există intenția, nu e abuz – nici disciplinar, nici penal. „Este justitia in care majoritatea sesizarilor despre abuzuri adresate Inspectiei Judiciare sunt solutionate prin clasare, fara a se face vreo cercetare serioasa”. Când omul se plânge de măsurile sau soluțiile luate de magistrați, atunci e legal să se claseze sesizarea fără a se mai face „cercetarea serioasă”. Mulți încă nu au aflat că Inspecția se ocupă de conduita magistraților, nu de legalitatea soluțiilor.
„Este justitia in care, in 2016, din 6.823 de sesizari in materie disciplinara facute de cetateni la Inspectia Judiciara, aceasta a clasat 5.751 dintre ele (84%)”. Vezi comentariul de mai sus. Ah, fac o paralelă: în justiția română se admit în căile de atact doar 6% din apelurile/recursurile la soluțiile date de instanțele inferioare. Ce să însemne acest lucru? Că dacă se resping căile de atac ale justițiabililor judecătorii de la instanțele superioare fac abuzuri??? „In acelasi timp, au fost 26 de sesizari (4 privind judecatoriisi 22 privind procurorii) pentru apararea independentei justitiei impotriva unor afirmatii facute de unul sau altul, din care 23 au fost trimise catre CSM, care le-a admis pe toate (100%). Aceste numere arata ca suntem defensivi fata de orice critica vine din afara, pretextand ca ar incalca independenta justitiei, in timp ce suntem protectivi cu cei reclamati ca fac abuzuri, neinvestigand cu seriozitate plangerile venite de la oameni”. Parcă mai sus spuneați, colega, că presa te distruge. Acum susțineți critica din partea ei?? Acum, între noi fie vorba, ne-am obișnuit cu critica fiecare dintre noi: unii suntem tăbăciți, alții mai au de învațat. Dar, e cert: mai bine cu presă, decât fără ea. La fel cum e și cu justiția.
„Este justitia in care avocatii pledeaza cu capul plecat, timorati de frica ca daca vorbesc si isi apara clientii, luand pozitie impotriva abuzurilor, le fac rau persoanelor pe care le apara deoarece ii intara pe procurori si judecatori impotriva lor”. Unde sunt astfel de avocați fricoși? La Oradea? Mă îndoiesc. La Cluj? Cu siguranță nu, aici sunt extrem de respectuoși iar noi suntem extrem de colegiali cu ei. La București? Acolo sunt cei mai „ai dracului” avocați. „Urmarirea penala se face in baza unor Protocoale secrete si de catre echipe mixte compuse din procurori si agenti ai SRI care, prin lege, au interzis inca din 1992 sa faca acte de urmarire penala”. Eu spun că ne uităm prea mult la mocirla.tv. „Este justitia in care, atunci cand ajung in instante, oamenii nu vorbesc cu avocatii despre strategii de aparare, proceduri si lege, ci, alaturi de alte mii de oameni, se roaga la Dumnezeu si la toti sfintii din calendar sa aiba parte de un judecator care ii asculta si se apleaca cu atentie asupra dosarului si probelor”. Ei, eu vă spun alta: este justiția în care uneori se spune că să cumperi un judecător e mai ieftin decât să angajezi un avocat. E cea în care prima întrebare pe care un client o pune avocatului este dacă îl cunoaște pe judecător. Și, din cauza practicii neunitare, da, cetățeanul se roagă la Sfinți. Uitați eu, în sală, când cineva îmi spune „Domnule Președinte, vă rog să….” îl întrerup și îi spun franc: „Cu rugaminți mergeți la Biserică. La mine veniți cu cereri, excepții, concluzii!”. Dar să știți că și când mergi în spitale, în loc să fii asigurat de doctor că va face tot ce îi stă în putință să îl salveze pe pacient, acesta spune „Cum o da Dumnezeu!”. Concluzia: poporul român e foarte credincios. Nu suntem noi ăia care facem religie cu elevii din clasa I până într-a XII-a și avem Biblii și cruci în sălile de judecată? Că doar nu ați vrea să îi învățăm educație juridică!
„Este justitia in care, dupa ce procurorii au respins toate probele in aparare, judecatorul le respinge la randul sau in faza de judecata”. Păi dacă nu sunt utile, concludente și pertinente, se resping conform art 100 alin. 4 Cpp. „Este justitia in care se dau hotarari judecatoresti cu copy-paste din rechizitorii”. Tehnologia este folosită din plin. Inclusiv de judecătorii din apel/recurs care fac copy-paste din hotărârile date de instanța inferioară pentru a face considerentele deciziei. Problema e alta: că nu se argumentează suficient o hotărâre, că e plină de narațiuni. Putem pariu că dacă luăm la întâmplare o hotărâre de la o instanță de apel găsim doar un singur paragraf din 20 de pagini care conține o referire la calea de atac?! „Este justitia civila in care oamenilor aflati in situatii similare li se dau hotarari perfect contrare”. Da. Pentru că judecătorii se cred deasupra legii și cred că a fi independent înseamnă a interpreta cum vor ei legea. Pentru că asta nu le-a spus nimeni nici în facultate, nici la INM, iar cei care sunt deja în sistem consideră că etica judiciară e ceva rușinos. Cum adică să îi învețe cineva cum să vorbească, cum să se comporte, cum să scrie pe FB sau pe blog? S-ar putea să afle că trebuie să susțină statul de drept și să nu aducă atingere reputației morale și profesionale ale colegilor și astea nu le-ar conveni, nu?! „Este justitia in care termenele procedurale sunt imperative, absolute si sanctionatoare pentru cetateni, dar relative si de recomandare pentru magistrati. Ceea ce oamenilor nu le permitem, noua ne ingaduim”. Termenele procedurale sunt de recomandare, imperative și prohibitive. Sunt convins că la Oradea sunt aceleași coduri ca în restul țării. „Este justitia in care cauzele au devenit statistici, unde nu mai vedem, dincolo de dosare, oamenii din fata noastra”. Statisticile se țin electronic de câțiva ani de zile. Ca pe oamenii din fața noastră să îi vedem ar trebui să venim la serviciu, să avem ochelari dacă sunt ceva probleme cu vederea și să învățăm exercițiul dialogului. Când vezi dușmani în sistemul în care activezi și fugi la mocirla.tv să îl ataci, îmi e greu să cred că poți purta un dialog cu oamenii din țara ta.
„Este justitia in care, pentru fapte penale minore, cetateni sunt condamnati la ani grei de puscarie”. Dar chiar nu e deloc adevărat. Iar a fost o emisiune cu vreo mămică ajunsă la pușcărie că a furat ceva de la o alimentară??? Credeți-mă, adevărul e: din cei trimiși în judecată de procurori, 75% sunt condamnați. Din aceștia, maxim o treime ajung la închisoare. De când cu codurile astea noi, avem colegi care consideră că dacă ești prin beat criță la volan se poate da și o altă soluție decât condamnarea că, deh, o fi faptă penală minoră… „Este justitia devenita camp tactic pentru SRI, aspect niciodata lamurit de catre CSM, garantul spune Constitutia al independentei justitiei”. Ba am lămurit, și încă de două ori: SRI s-a preocupat de magistrații corupți. Și bine a făcut, că am mai curațat și noi. Mai avem.
„Este justitia in care procurorii sefi ai celor mai importante structuri de parchet sunt numiti in baza unor intelegeri politice sulfuroase, proceduri de numire care nu ne-au revoltat dar ne revoltam acum impotriva oricaror modificari cu privire la modul cum se fac aceste numiri”. Ba ne-au revoltat: de prin 2012 am cerut ca CSM să facă numirea șefilor din Parchete, nu ministrul, nu președintele țării. Și dacă nu ar fi fost așa, nu e ok să arătăm că sistemul a evoluat și azi nu numai CSM, ci și restul magistraților sunt interesați de independența Parchetelor? „Este justitia in care procurorii nu doar critica public hotarari judecatoresti definitive, spunand ca sunt nelegale ori netemeinice, dar chiar urmaresc penal judecatori si ii trimit in judecata pentru hotararile pronuntate, acuzandu-i de abuz in serviciu”. Sincer, eu am vazut și judecători care critică public hotărâri judecătorești. Nu prea văd o problemă. Dar trebuie văzut punctual. Cât despre acuzațiile procurorilor, dacă sunt nefondate ele vor fi respinse de judecători. „Este justitia in care nu vorbim NICIODATA oficial despre erorile judiciare, despre abuzuri si efectul acestora asupra oamenilor”. Despre erori judiciare vorbim în fiecare cale de atac. Mă înșel, cumva?!
„Este justitia in care magistratii nu raspund in vreun fel pentru abuzurile comise sau pentru erorile judiciare”. Eu știu câțiva care au răspuns pentru abuzurile comise. Pentru erori judiciare, nu știu nicăieri în lume. „Este justitia in care unii magistratii vorbesc despre independenta justitiei in slogane, confundand-o cu dreptul de a silui legea dupa bunul plac fara a fi vreodata responsabili de modul cum o fac”. Bine că vorbesc despre independență. Știu pe unii magistrați de azi care provin din magistrații dinainte de 1989 când făceau ce le spunea partidul. Mai știu pe câțiva care acum se dau independenți, dar în urmă cu ceva ani umblau prin birourile colegilor să le spună ce soluții să dea. „Este justitia in care CSM, garantul independentei justitiei, a ajuns sa fie controlat de procurori”. CSM are în alcătuirea sa 10 judecători, 6 procurori, un ministru și doi reprezentanți ai societății civile. Nici dacă se dau peste cap procurorii nu pot să controleze CSM.
„Este justitia in care membrii CSM nu pot fi revocati niciodata de catre cei care i-au ales”. Niciodată pentru vot, da. În rest, dacă nu se duc la serviciu, dacă falsifică liste de prezență, dacă atacă magistrații sau alți membrii CSM pot fi revocați. Scrie în lege. „Este justitia in care judecatorii au facut parteneriate cu procurorii, luptand pentru aceeasi cauza”. Asta e poveste luată de pe un site specializat în înjurat magistrații, alimentat cu informații de binevoitorii din sistem. Eu spun să stăm calmi, căci din 28 martie s-a prevăzut în Legea 51/1995 „În exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției (…)”. Așa că de acum…trinomul acesta este de aceeași parte, a legii. „Este justitia in care cei ce vorbesc in numele nostru, din varful sistemului judiciar, vorbesc mai intotdeauna in slogane, insa niciodata din perspectiva omului care isi cauta dreptatea in instante”. Ei, s-au mai schimbat lucrurile, cam din 2011. Și nu sunt slogane, ci mesaje.
„Este justitia in care nu suntem capabili sa ne aparam pe noi insine impotriva abuzurilor”. Ba da, un exemplu contrar sunteți chiar dvs: ați fost urmărită, susțineți că a fost un abuz, s-a dat clasare. „Este justitia in care independenta judecatorilor si procurorilor se confunda adesea cu dreptul acestora de a face ce vor, fara sa raspunda vreodata”. De acord: independența fără responsabilitate se numește arbitrariu. Și iar ajungem la etică…Sau vorbesc deja în slogane? „Este justitia in care cineva care a fost procuror toata viata poate trece direct judecator la Inalta Curte”. Poate, dar nu e musai. Uitați, eu am votat întotdeauna împotriva ca un procuror să ajungă judecător la ICCJ. Dar cei care au votat altfel în CSM nu au fost supuși procedurii de revocare. „Este justitia in care drepturile si libertatile cetatenesti sunt concepte, abstractiuni la care ne emotionam doar festivist”. Jur că iar e vorba de etică: art 7 din Codul nostru deontologic încă este o necunoscută. „Este justitia in care ne-am rupt complet de oameni si am uitat ca noi ii servim pe romanii care platesc taxe si impozite din care suntem platiti generos”. Eu nu servesc pe nimeni, ci deservesc legea. Și nu sunt plătit de oameni, ci din bugetul statului la care și eu contribui. Dacă mă uit pe card și constat că primesc bani de la vreun cetățean generos anunț DNA. „Este justitia in care nu ne-am solidarizat niciodata pentru apararea cetatenilor in fata abuzurilor statului, ci doar pentru intarirea ori cresterea privilegiilor pe care le avem”. Justiția nu este sindicalistă (deși s-a cam sindicalizat în ultimii ani, folosind cu prea multă ușurință cuvinte precum „luptă”, „salarii”, „condiții de lucru” etc) ,ci ea însăși trebuie să rezolve problemele cetățenilor. Or, noi nu ne solidarizăm cu cetățenii, ci noi suntem chiar cei care îi apărăm (sub aspect legal, firesc)! „Reactia majoritatii romanilor arata ca acestia cer sa raspundem pentru abuzurile si erorile pe care le facem”. Majoritatea sunt cei care se uită seară de seară la mocirla.tv? Ei nu știu că există răspundere disciplinară, materială, penală, administrativă, deontologică a magistratului român. „Ar trebui sa realizati cat de rupti suntem de realitate, de societate si implicit de misiunea care ne-a fost incredintata cand am intrat in profesia de judecator”. Nu neg că unii sunt rupți de realitate, dar alții sunt prezenți prea des în mijlocul ei. Aici îmi fac mea culpa.
„Societatea nu ne datoreaza nimic si nu trebuie sa se schimbe dupa dorintele noastre. Noi datoram TOTUL societatii si avem obligatia de a-i servi cat mai bine pe cetatenii acestei tari”. Încă o dată spun că noi nu servim cetățenii, ci deservim legea. Nu dăm hotărâri cum vrea publicul. Justiția nu e plebiscitară. „Ceea ce facem in aceste zile, cu adunarea semnaturilor pentru a nu se schimba nimic in justitie, este dovada clara ca ii ignoram arogant pe cetateni si doleantele acestora”. Când e vorba de apărarea independenței justiției, trecem peste ceea ce susțin privitorii la mocirla.tv. Oricum, așa nealeși cum suntem, cetățenii au încredere în noi dublă față de cea în Guvern și triplă decât cea în Parlament. „Modificarea legilor justitiei este o necesitate pe care trebuie sa o sustinem pentru a perfecta sistemul de justitie”. Orice modificare spre mai bine e în regulă. Dar că sunt patru modificări care duc Justiția înapoi în 2004 când totul era controlat prin sistemul politic și prin sistemul de legături neetice dintre magistrați (și îmi aduc aminte perfect ce s-a întâmplat în acei ani și la Oradea, și la Cluj-Napoca), asta nu poate fi acceptat. Stimată colega, ați încheiat cu „Nu exista o tiranie mai cruda decat aceea care se perpetueaza sub scutul legii si in numele justitiei. Charles de Montesquieu”. Închei și ei cu „În fiecare stat există trei feluri de puteri: legislativă, executivă și judecătorească. Nu există libertate dacă puterea judecătorească nu e separată de cea legislativă și cea executivă” (Charles de Montesquieu, Despre spiritul legilor, Cap VI, para 1 și 4)