]Credeţi că miza a ceea ce se întâmplă zilele astea este controlul CSM, al justiţiei?
Sunt convins. Astă-vară, CSM a făcut parte dintre acele puţine instituţii care au apărat statul de drept, în sensul că am atenţionat, în limitele rolului nostru constituţional, clasa politică asupra faptului că justiţia nu poate fi o miză electorală, că judecătorii şi procurorii nu pot fi atacaţi personal şi nu pot fi contestate hotărârile judecătoreşti de către politicieni, în special de către parlamentari şi miniştri. Or, în momentul acela, clasa politică a realizat că un CSM independent îi poate afecta interesele.
Ceea ce se întâmplă acum este consecinţa poziţiei CSM din timpul evenimentelor din vară?
Evident. Este un fel de rest, o continuare de astă-vară. Se încearcă cumva să fie controlat nu numai CSM, ci întreaga justiţie să fie intimidată. CSM este o instituţie independentă, suntem în afara dezbaterilor şi a evenimentelor politice, nu putem fi controlaţi sub nicio formă de celelalte puteri. Vă aduc aminte că astă-vară s-a pus chiar problema revocării membrilor CSM şi a răspunderii în faţa parlamentului. Chiar premierul a avut la un moment dat o declaraţie ca CSM să fie sub controlul parlamentului. Acum au realizat că CSM ar trebui controlat, intimidat sau restructurat. Pentru că asta ne spune ministrul Justiţiei, că procurorii nu sunt independenţi, că ei nu fac parte din puterea judecătorească, că CSM ar trebui spart în două, să avem două consilii, unul al judecătorilor şi altul al procurorilor.
Ministrul a negat că are de gând să umble la statutul procurorilor.
Da, dar eu vă reamintesc ceea ce scrie în programul de guvernare al USL, cu lămurirea statutului constituţional al procurorilor, plus că cel puţin în două rânduri ministrul ne-a declarat că ar fi mai bine ca în România să fie două consilii, unul pentru procurori şi altul pentru judecători. A spus-o în cadrul unor discuţii cu membrii CSM, în şedinţe care nu au fost publice.
Printre acuzele celor care contestă alegerea d-nei Hăineală este aceea că aţi politizat CSM.
Este vorba de nişte umori până la urmă, nişte chestiuni personale. Avem o minoritate care nu acceptă hotărârea majorităţii. Nici eu nu am votat anul trecut cu cei care au ieşit vicepreşedinte şi preşedinte, dar nimic nu m-a determinat să ies în spaţiul public şi să aduc acuze la adresa colegilor. Ţine de respectul şi demnitatea funcţiei noastre în cadrul CSM să respectăm decizia majorităţii. Nimeni din CSM nu serveşte nici partidul de guvernământ, nici partidele din opoziţie, nici alte interese politice. Singurul nostru obiectiv este să garantăm independenţa justiţiei. Asta înseamnă să ne luptăm, dacă vreţi, inclusiv în spaţiul public, prin reacţii clare, cu orice politician şi orice partid care încearcă să intimideze justiţia, să răspundem atacurilor sau acţiunilor celorlalte două puteri. Şi astă-vară, şi în aceste zile, se încearcă să se inoculeze populaţiei ideea că acum justiţia este controlată de un politician, că justiţia trebuie fracturată în judecători şi procurori. Or, la aceste acuze grave şi necompetente trebuie să răspundă cineva. Câţiva din CSM am decis astă-vară şi în aceste zile să ieşim în spaţiul public ca să explicăm cetăţeanului de rând de ce a fost reformată justiţia în 2004-2005, că trebuie menţinute aceste forme şi să arătăm viziunea corectă asupra a ceea ce se întâmplă.
Astă-vară, potrivit acestor acuze, CSM ar fi servit intereselor lui Băsescu.
Eu cred că am servit intereselor ţării. E adevărat că poziţiile noastre s-au suprapus atunci cu poziţiile unor politicieni sau cu poziţiile societăţii civile, dar asta nu înseamnă că suntem subordonaţi. Scopul nostru este să asigurăm respectarea Constituţiei şi a legilor ţării şi să garantăm independenţa justiţiei. Dacă preşedintele susţine independenţa justiţiei, iar noi în CSM susţinem independenţa justiţiei nu înseamnă că suntem oamenii preşedintelui Băsescu. Orice cetăţean trebuie să susţină independenţa justiţiei, asta nu e o miză politică, independenţa nu trebuie confiscată de o clasă politică, este un bun al societăţii. Justiţia independentă este coloana vertebrală a unei societăţi democratice, ăsta este un concept elementar într-o democraţie avansată. Nu vedeţi că în România vorbim de stat de drept de-abia de astă-vară? Iar sintagma „independenţa justiţiei“o folosim de-abia de prin anii 2004-2005.
Credeţi că se urmăreşte obţinerea unui CSMcuminte, cu care ne-am învăţat în atâţia ani?
Astă-vară s-a spus că noi trebuie să fim sub controlul parlamentului, iar cu câteva zile înainte de alegerile din CSM pentru preşedinte şi viceprepedinte, premierul a spus că nu e bine să rămână anumite persoane la conducerea CSM, a nominalizat. Deci există interesul politic pentru CSM şi e firesc ca cei cărora li se răspunde cu fermitate de către CSM să fie nemulţumiţi. De fapt, nemulţumirea lor nu este numai cu privire la CSM, este cu privire la modul în care funcţionează justiţia. Vreau să vă reamintesc cum arăta justiţia înainte de 2004 şi cum e acum, ca să ne dăm seama de evoluţia şi consecinţele reformelor. Înainte de 2004, procurorii erau, cu toată cariera lor, în competenţa ministrului Justiţiei, el îi numea în funcţie şi el îi numea pe toţi şefii parchetelor din România. CSM nu exista pe atunci, era un apendice în cadrul Ministerului Justiţiei şi orice preşedinte de instanţă era pus de CSM atunci, atenţie, la recomandarea ministrului Justiţiei. Judecătorii din Curtea Supremă de Justiţie aveau un mandat limitat la 6 ani, astfel încât pentru a fi renumiţi de preşedintele României, o dată la 6 ani, existau suspiciuni că ei ar da anumite hotărâri laCurtea Supremă care să fie pe placul politicului. Tot sistemul era înfricoşat...
Şi nu există şi acum aceste suspiciuni? Şi acum tot preşedintele îi avizează în final.
Da, dar la recomandarea UE, între timp s-a creatCSM. Înainte de 2004 exista acel înfricoşător serviciu secret la nivelul Ministerului Justiţiei, prin care se adunau informaţii la nivelul acestei structuri despre aspectele profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, dar şi despre viaţa lor privată. Înainte de 2003-2004 tocmai se înfiinţase PNA (Parchetul Naţional Anticorupţie), fără niciun fel de eficienţă în privinţa luptei anticorupţie, fără niciun dosar notabil. Or, după reformele din 2004-2005, generate de apariţia celor 3 legi din pachetul pentru justiţie impuse de către UE, vorbim de un alt fel de justiţie. S-a separat CSM din cadrul MJ, CSM este singura instituţie care gestionează cariera judecătorilor şi procurorilor, procurorii au fost cu totul scoşi din subordinea politicului, cu singurul amendament la nivelul Parchetului General şi al şefiei DNA, DIICOT, în care ministrul Justiţiei este încă implicat în numire. Avem Institutul Naţional al Magistraturii, o instituţie independentă, mandatul judecătorilor de la Înalta Curte este pe viaţă, ca orice alt judecător şi procuror, salariile au crescut foarte mult, avem informatizare şi împărţirea dosarelor se face aleatoriu, iar înainte nici nu vorbeam de aşa ceva, erau dosare date la anumiţi oameni din sistem, formându-se la un moment dat chiar adevărate filiere cu privire la modul cum trebuie rezolvate dosarele. Deci astăzi lucrurile sunt mult mai transparente, mai responsabile. Şi dovada că şi-a produs efectele este faptul că judecătorii şi procurorii au dobândit curajul de a instrumenta dosare cu oameni consideraţi până nu de mult intangibili, oameni de afaceri, politicieni, care înainte de 2004 nu erau în niciun fel „deranjaţi“ de organele judiciare. Astăzi nu numai că au dosare pe rol, dar avem şi condamnări definitive, pentru că dosarele instrumentate au început să fie judecate. La sfârşitul acestei perioade de 7, 8, 9 ani de reformă, clasa politică realizează că justiţia reprezintă un pericol pentru ea, pentru că, nefiind controlată, ajunge să-i condamne pe politicieni. De aici şi opoziţia fantastică pe care o avem în parlament. Parlamentarii sunt înfricoşaţi de judecători, de aceea nici nu încuviinţează declanşarea anchetelor cu privire la foşti miniştri sau nu permit arestarea unor parlamentari, de frica judecătorilor şi procurorilor. Simt că nu-i pot controla.
Cum explicaţi toate aceste adunări generale ale judecătorilor din ţară care cer revocarea dvs.?
Eu nu am înţeles exact ce mi se impută, pentru că, dacă este vorba de votul pe care l-am acordat, nu pot fi revocat pentru modul în care am votat. Pot fi revocat dacă nu aş fi fost la şedinţa respectivă, dacă aş fi plecat cu buletinul de vot sau dacă aş fi făcut declaraţii belicoase la adresa celorlalţi membri CSM. Dar eu mi-am îndeplinit atribuţiile de membruCSM şi am votat în mod liber. E foarte periculos să revoci un membru CSM în funcţie de modul în care votează. Pentru că şi eu, ca membru CSM, sunt chemat să aprob sau nu delegarea sau detaşarea unei persoane, transferul sau promovarea unei persoane sau alteia sau să votez pentru sancţionarea unui judecător sau procuror. Vă daţi seama ce ar însemna ca cel nemulţumit de hotărârea mea să se întoarcă la instanţa sa şi să spună: revocaţi-l pe cutare că nu mi-a aprobat transferul sau m-a sancţionat disciplinar?
Şi atunci care e explicaţia?
Tensiunile din CSM, care au fost amplificate în spaţiul public de declaraţiile politice de care vorbeam şi manipularea care se practică în aceste zile, au generat anumite nemulţumiri la nivelul unor adunări generale care se rostogolesc din instanţă în instanţă şi fiecare îşi dă cu părerea dacă vor să mă revoce sau nu, fără însă a avea motive temeinice, cel puţin în ceea ce mă priveşte.
Este doar rezultatul unei instigări mediatice făcute, de exemplu, de Antena 3?
Instigări mediatice, cu siguranţă, dezinformările practicate de anumite site-uri care au pretenţia că pot analiza activitatea instanţelor. Şi mai este vorba, cred, de nemulţumiri la nivelul judecătoriilor, pentru că ele sunt instanţele cele mai încărcate din ţară şi nu au putut rezolva această problemă în ultimii doi ani, cel puţin, de când sunt eu în CSM. Aşadar, colegi foarte încărcaţi cu dosare, care văd nişte bătălii care se duc la nivelul celorlalte puteri, şi de aici o nemulţumire, cred, cu privire la activitatea generală a CSM. În ceea ce mă priveşte, însă, am una dintre activităţile cele mai intense în CSM, ca membru. De exemplu, numai anul trecut, am luat la picior 52 de judecătorii, în care i-am întrebat pe colegi şi am încercat să găsim soluţii pentru rezolvarea unor probleme punctuale. Am avut iniţiative care s-au transformat în acte normative. Unul dintre ele este un act normativ care va intra în vigoare la 1 februarie, este vorba de informarea obligatorie cu privire la mediere, care va duce la descărcarea vizibilă a unor instanţe de un număr uriaş de dosare. În spaţiul public, am apărat independenţa judecătorilor şi procurorilor de câte ori am avut ocazia şi asta voi face întotdeauna, pentru că am demnitatea funcţiei şi-mi dau seama de pericolul extraordinar care poate exista asupra carierei noastre. Eu sunt în justiţie din 1998, am prins sistemul de dinainte de 2004 şi nu vreau să mă mai întorc la acele vremuri.
Ce veţi face dacă, totuşi, majoritatea instanţelor va decide revocarea dvs.?
Sunt unele instanţe care au solicitare mai vocală, după cum sunt unele instanţe care au respins solicitarea revocării. Cel puţin până acum, Oradea, Constanţa, două dintre instanţele mari care mă susţin. În zilele următoare se vor desfăşura şi alte adunări generale. Sunt 1.778 de judecătorii în România, jumătate plus 1 ar trebui să decidă revocarea, ca mandatul meu să înceteze. Dar, dacă încetează mandatul meu din CSM, mă întorc la funcţia de bază, cea de judecător, şi voi milita în continuare pentru independenţa justiţiei, aşa cum am făcut-o şi înainte de a veni în CSM. De altfel, colegii m-au ales în CSM tocmai pentru că eram una dintre persoanele vocale care militau pentru întărirea statutului lor.
Una dintre explicaţii, pentru că aţi vorbit mult de reformă, ar putea fi aceea că de fapt această componentă a justiţiei, anume judecătorii, este mai puţin reformată ca procurorii?
Este posibil să nu putem vorbi de un corp al judecătorilor complet reformat. Cu siguranţă însă, mulţi au dobândit conştiinţa rolului lor şi a democraţiei judiciare. Probabil mai sunt unii judecători care au aceeaşi mentalitate învechită că nu trebuie să superi pe nimeni, să te afli în cele mai bune relaţii cu administraţia locală, cu puterea politică, care sunt tributari unor interese sau unor filiere existente de-a lungul vremii, după cum există judecători la care nici măcar nu te poţi duce să le faci observaţie, că pot spune că e încercare de imixtiune în activitatea lor. Suntem 4.500 de oameni, suntem şi noi oameni, unii mai vulnerabili, alţii mai puternici.
Vi se reproşează apariţiile publice. Sunt ele potrivite cu statutul dvs.?
Statutul meu în momentul de faţă este unul mixt. Eu am statut de judecător la bază, pentru asta am fost ales în CSM, şi statut de demnitar în CSM, care are obligaţia de a apăra independenţa justiţiei, inclusiv la nivel public, adică mediatic. Toate apariţiile mele publice sunt principiale, sunt pentru apărarea democraţiei, statului de drept, independenţei justiţiei şi responsabilitatea magistraţilor. Nu sunt apariţii publice prin care să-mi apăr persoana, imaginea, familia. Deşi au fost atacuri la nivel personal, nu am înţeles să fac uz de mediul public pentru a discuta despre persoana mea.
Cum vedeţi aceste intervenţii extrem de dure ale Asociaţiei Magistraţilor din România?
De neînţeles. La nivelul AMR, din care am făcut şi eu parte, ca şi din Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, se întâmplă ceva ciudat. Ei au ca membri şi judecători, şi procurori şi totdeauna au militat pentru procurori independenţi şi statutul de magistrat, iar acum vin în spaţiul public cu alte poziţii, care nici măcar nu corespund Constituţiei şi legilor ţării. De exemplu, Constituţia permite ca preşedintele CSM să fie un procuror. Nu mai avem ce discuta lucrul ăsta. Nu e vorba aici de independenţă, de subordonare etc.
AMR, aş vrea să comentaţi acest lucru, a cerut revocarea tuturor membrilorCSM.
AMR, prin vocea Vioricăi Costiniu, a cerut tot timpul acest lucru, şi a fostului CSM, şi a celui de acum. Şi anul trecut Viorica Costiniu era acolo la una dintre şedinţe în plen şi în continuu îşi exprima nemulţumirile faţă de noi. Apare însă în anumite momente cruciale cu declaraţii care nu fac deloc bine sistemului. Sunt nişte membri AMR care au candidat pentru alegeri, le-au pierdut şi acum îi văd în spaţiul public criticându-i pe membrii CSM. Nu este tocmai corect.
Totuşi, credeţi că este posibil să se ajungă la revocarea unora dintre membrii CSM, a dvs. sau a altora, şi ce se va întâmpla în acest caz?
Vor fi unele instanţe care vor aproba revocarea, majoritatea vor fi împotrivă, pentru că îşi vor da seama de pericolul destabilizării CSM. Adică vrem să scoatem din CSM nişte oameni care au apărat indepedenţa justiţiei? Este paradoxal! Oamenii ăştia trebuie sprijiniţi. Colegii din ţară trebuie să ceară membrilor CSM mai multă reţinere în a se critica unii pe alţii şi să-şi vadă de rolul lor, adică să apere justiţia, pentru că dacă apără justiţia apără şi cariera judecătorilor şi a procurorilor din teritoriu, dar şi interesele cetăţenilor de a avea o justiţie eficientă. Eu cred că s-a amplificat foarte mult în spaţiul public un conflict între tabere, o chestiune de politizare...
E o amplificare programată, intenţionată?
Cel puţin din partea anumitor trusturi media, da, cu siguranţă. Sunt trusturi media care ne atacă de cel puţin un an săptămânal şi profită de orice tensiune, de orice neînţelegere pentru a amplifica. Lucrurile astea, rostogolite în spaţiul public zi de zi, ajung să devină certitudini pentru unii care nu sunt suficient de lucizi.
Ce urmează să se întâmple cu această cerere de revocare a d-nei Hăineală?
Nu poate fi formulată niciun fel de cerere de revocare a preşedintelui CSM. Cererea de revocare putea fi făcută doar până duminica trecută, 6 ianuarie, cât a durat mandatul şefilor anteriori. De pe 7 ianuarie a intrat în funcţie noul preşedinte. Legea spune că o hotărâre poate fi revocată doar până îşi produce consecinţele juridice, deci până când dumneaei nu şi-ar fi început exercitarea funcţiei. În momentul în care a început exercitarea funcţiei, ea nu mai poate fi revocată, trebuie schimbată, ceea ce este o altă procedură. Adică membrii CSM, nemulţumiţi de activitatea ei în calitate de preşedinte, pot decide întreruperea mandatului ei. Deci ceea ce cer asociaţiile profesionale este nelegal. Noi am dat o hotărâre şi ei vor să ne retragem hotărârea, dar, ea producând efecte juridice, nu mai poate fi pusă în discuţie retragerea hotărârii. Acum aşteptăm să vedem dacă d-na Hăineală îşi îndeplineşte atribuţiile cum trebuie şi, dacă nu, doar membrii CSM o pot revoca, nu asociaţiile, nu magistraţii. Iar dacă noi o revocăm şi nu avem motivele prevăzute de lege, ea poate contesta în contencios administrativ.
Vă menţineţi candidatura pentru vicepreşedinte?
Ne menţinem amândoi candidatura, şi eu şi Alina Ghica, urmând ca la proxima şedinţă, miercurea viitoare, să se hotărască.
Nu vi s-ar părea normal ca aceste depuneri de candidaturi să nu se facă pe picior, ad-hoc, ci să fie anunţate dinainte?
În mod firesc, cei care candidează ar trebui să se anunţe dinainte. Acest lucru s-a întâmplat însă doar anul trecut. Până la urmă, cei care-şi depun candidatura sunt tot persoane din sânul CSM, noi îi cunoaştem la nivel personal. Dar, iată, în ce mă priveşte am candidatura depusă deja de vinerea trecută. Până azi nimeni nu m-a întrebat nimic, proiectul meu este public de peste câteva zile, nu se dezbate public. Eu aştept să avem mai multe discuţii pe proiecte şi pe acţiuni, nu pe persoane.
În mod concret, care este miza pe CSM? Ce urmează să se întâmple?
Provocările pe care anul 2013 le aduce presupun o conducere reformistă a CSM. Ceea ce s-a întâmplat în vara trecută trebuie continuat, adică atitudinea CSM reactivă, proactivă de anul trecut trebuie continuată şi anul acesta. De ce? Încă nu este lămurită situaţia cu numirea procurorului general al României şi a şefului DNA şi cred că anul acesta expiră şi mandatul şefului DIICOT. Trebuie să vedem exact ce persoane ajung acolo, cum ajung, în urma cărei proceduri şi ce rol joacă CSM, dacă procedura de numire a celor 2 se va relua. În al doilea rând, tot anul acesta expiră conducerea Înaltei Curţi, unde, cel puţin în ultimii 2 ani, s-au produs lucruri foarte bune, un management eficient care a dus la celeritate în soluţionarea unor dosare de mare importanţă şi sancţiuni ferme pentru actele de corupţie. Noua conducere a Înaltei Curţi este numită la propunerea CSM de către preşedintele României, prin urmare CSM are un rol covârşitor în această procedură. Urmează de asemenea să discutăm despre revizuirea Constituţiei şi nu ne este indiferent cum este revizuită în ce priveşte statutul magistraţilor, independenţa justiţiei, organizarea şi rolulCSM. Avem o nouă legislaţie care intră în vigoare în câteva zile, noul Cod de Procedură Civilă, şi la începutul anului viitor Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, care presupun o pregătire imensă a sistemului. Peste un an vom vorbi de un alt mod de a se desfăşura procedura de arestare în România. Noi trebuie deja să vedem dacă sunt pregătite instanţele, ce trebuie să facem, cum îi formăm şi dacă este cazul de îndreptat legislaţia care va trebui să intre în vigoare. Trebuie oameni extraordinar de activi. Să nu mai vorbesc de faptul că rapoartele MCV sunt din ce în ce mai critice la adresa României cu privire la îndeplinirea condiţionalităţilor, de faptul că aderarea la spaţiul Schengen depinde de aspectele pozitive din cadrul MCV. Toate astea presupun o conducere care să ştie să influenţeze în sensul cel mai pozitiv mersul lucrurilor în CSM şi să ştie să întreţină relaţii cu instituţiile naţionale şi organismele internaţionale.
Asta se încearcă a se împiedica, o conducere reformistă?
Cred că nu e pe placul nimănui o conducere reformistă, poate nici al unor colegi care confundă atitudinea echilibrată cu atitudinea reţinută, că tot timpul se spunea „în spaţiul public cutare membruCSM trebuie să fie mai echilibrat“ sau „CSM trebuie să fie echilibrat“. Eu nu vreau să fac echilibristică. Este vorba de apărarea sau nu a justiţiei. O conducere reformistă poate impune un trend reformist în CSM. O conducere conservatoare ar însemna un CSM liniştit, de care să nu se audă nimic şi care să poată fi încălecat şi care să poată permite modificări legislative fără să mai facă ceva. Cred că rolul nostru, dovedit începând din vara trecută, trebuie să fie unul reformist, trebuie să impunem în spaţiul public anumite curente, anumite principii de drept şi trebuie să vorbim populaţiei despre justiţie, lucru care până acum a lipsit.
Cum vi se pare poziţionarea ministrului Pivniceru în acest context?
Nu ar fi trebuit să iasă în spaţiul public să critice majoritatea care a decis altfel decât dumneaei. Ar fi trebuit să respecte voinţa CSM. Tu, ca ministru al Justiţiei, care faci activitate politică, eşti membru al guvernului, nu poţi veni şi critica organizarea internă sau o hotărâre a CSM.
Reacţia procurorilor a fost şi ea destul de dură.
Procurorii din ţară s-au hotărât să adopte o poziţie publică şi tranşantă, pentru că au fost acuze publice cu privire la politizarea lor, s-au făcut afirmaţii grave cu privire la independenţa lor şi s-a afirmat chiar că ar fi necesară modificarea statutului lor, ceea ce ar fi o mare eroare. În aceste zile, procurorii din România s-au reunit la nivelul adunărilor generale din cadrul fiecărui parchet şi i-au împuternicit pe şefii lor de parchete să participe la o adunare la Bucureşti pentru adoptarea unei rezoluţii. Prin această rezoluţie practic ei îşi declară apartenenţa la magistratură în sensul de putere judiciară, îşi declară dorinţa de a rămâne, din punct de vedere al carierei, alături de judecători şi sub protecţia CSM şi îşi declară dorinţa de independenţă de orice formă de intruziune politică. Procurorii sunt şi trebuie să rămână independenţi, sunt şi trebuie să rămână magistraţi.
Care ar fi consecinţele modificării statutului procurorului, în mod concret, pentru independenţa justiţiei?
Stoparea unor dosare sau controlul instrumentării acelor dosare. E simplu. Când procurorul este independent, dacă nu există pericolul ca statutul său, cariera sa să fie influenţată de cineva ierarhic...
Şi în momentul acesta ea poate fi influenţată ierarhic.
Da, dar eu, ca CSM, mă ocup de recrutarea procurorilor, eu ca CSM organizez concursuri de promovare în funcţii, analizez dacă un procuror poate fi dat afară din sistem, nu politicienii, nu ministrul Justiţiei, nu parlamentul. Noi o facem strict pe motive legale şi profesionale, nu pe motive politice.
Dacă procurorii nu ar mai fi magistraţi, ce statut ar urma să aibă?
Un fel de funcţionari judiciari în cadrul MJ, adică toată cariera lor ar depinde de un om politic. Ceea ce ar fi extrem de rău, pentru că oricând acest om politic ar putea decide: tu intri sau nu intri într-un parchet, tu ieşi sau nu ieşi dintr-un parchet, tu primeşti sau nu primeşti un dosar. Vă amintesc că cel puţin până în 1997 ministrul Justiţiei putea da ordin să se înceapă urmărirea penală împotriva unei persoane, exista în lege chestiunea asta. După 1997, ministrul Justiţiei a păstrat puterea, până în 2003, de a numi şefii de parchete şi numirile erau doar pe criterii politice, nu era concurs, ca acum, nu era cu analiza obiectivă a capacităţilor sale profesionale, a unui proiect de management. Era pur şi simplu ne place sau nu, e sau nu omul nostru. Or, în momentul de faţă totul este obiectiv. Noi am introdus în justiţie meritocraţia. Dacă procurorii îşi pierd acest statut de independenţă, noi, ca cetăţeni, nu vom mai avea certitudinea instrumentării corecte a unor dosare. Vor începe să fie instrumentate dosare de mică importanţă, vor dispărea dosarele de mare corupţie, cum a fost până în 2004. Nimeni nu ar trebui să vrea o astfel de reversibilitate a reformei.
Totuşi, unul dintre contraargumente la ceea ce spuneţi dvs. este faptul că există ţări europene în care procurorii nu sunt magistraţi.
Depinde cât de consolidată este reforma justiţiei şi democraţia în general în acele state. De exemplu, în Germania, procurorii nu sunt din rândul magistraţilor, nu au o carieră asemănătoare cu a judecătorilor, dar vorbim de Germania, poate cea mai puternică ţară din Europa. La polul opus avem Italia, în care lupta anticorupţie pornită acum 25 de ani a generat probleme imense cu privire la statutul procurorilor şi astăzi au un statut identic cu cel al judecătorilor, tocmai pentru a le acorda libertatea şi certitudinea carierei lor, ca să instrumenteze dosare împotriva mafiei din Italia şi a politicienilor. Aţi văzut că sunt procurori care instrumentează dosare cu premierul sau fostul premier fără a avea nici un fel de oprelişte. Sunt ţări în care există CSM şi ţări în care nu există CSM, după cum sunt ţări în care există consilii separate pentru judecători şi pentru procurori.
Ce ar însemna două CSM diferite, pentru procurori şi judecatori?
Nu ştiu de ce ar trebui să avem două CSM, pentru că în CSM avem două secţii, judecători şi procurori. Fiecare hotărâm cu privire la oamenii noştri. Dar când este vorba de apărarea independenţei justiţiei, reacţia aparţine plenului, pentru că independenţa justiţiei presupune activitatea tuturor. Personal, consider că e un câştig ce s-a întâmplat după revizuirea Constituţiei din 2003 şi apariţia Legilor justiţiei în 2004 şi ar trebui să rămână aşa. Cred că avem cel mai puternic CSM din Europa. Foarte mulţi folosesc structura CSM român ca model pentru reformele din ţările lor. Când am creat CSM în 2004 am folosit de fapt cele mai bune practici din toate ţările şi am devenit cel mai bun, cel mai puternic şi eficientCSM din Europa, ca structură şi atribuţii.
Dacă s-ar opera aceste modificări în statutul procurorilor, renunţarea la calitatea de magistrat, există riscul unei reacţii din partea Comisiei Europene?
Cred că va fi o reacţie nu numai din partea Comisiei Europene, pentru că ar însemna să revenim asupra reformelor în justiţie pe care ei le-au monitorizat prin MCV. Va fi în primul rând o reacţie din partea Comisiei de la Veneţia, pentru că orice revizuire a Constituţieitrebuie trecută prin Comisia de la Veneţia, şi va fi o reacţie din partea Curţii Constituţionale, care şi ea trebuie să avizeze modificarea Constituţiei, trebuie să-şi exprime poziţia cu privire la posibilitatea de a se afecta independenţa justiţiei, statutul magistraţilor în raport cu limitele revizuirii. Avem un articol la sfârşitul Constituţiei care spune că independenţa justiţiei şi drepturile şi garanţiile cetăţenilor nu pot fi supuse revizuirii. Aşadar, s-ar putea să avem o problemă chiar de constituţionalitate a unui eventual proiect de lege. Dar este bine să facem dezbatere în spaţiul public, cetăţenii să-şi exprime punctul de vedere, societatea civilă, magistraţii. Se va constitui în curând un forum constituţional, un loc în care politicienii şi societatea vor dezbate cum trebuie modificată Constituţia. Şi este bine, pentru ca de acolo să iasă un proiect corect, şi nu unul care să afecteze independenţa şi funcţionalitatea justiţiei.
Interviu cu judecătorul CRISTI DANILEŢ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), realizat de ANDREEA PORA