]Justiția din România se află sub o presiune enormă internă și externă. Secretarul general al Comisiei Europene a avut săptamâna trecută o întrevedere de 60 de minute cu Ministrul de Justiție român Mona Pivniceru, întâlnire presărată cu observații și nemulțumiri față de presiunile asupra justiției românești făcute de către politicieni. Agenția de presă Reuters a publicat marți un material foarte critic la adresa parlamentarilor români care doresc o "superimunitate" față de justiție. Între timp, scandalul din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se amplifică, patru judecători aflându-se în proces de suspendare, doi "reformiști" și doi aflați în conflict de interese. La finalul ședinței de Plen a CSM, în cadrul căreia judecătorul Cristi Danileț și-a retras candidatura pentru funcția de vicepreședinte CSM, acesta a fost de acord să ne acorde un interviu despre justiție și reforme instituționale.
Titus Cernăut, Sibiu100.roDomnule judecător sunteți un membru al Consiliului Superior al Magistraturii ce v-ați remarcat ca un apărător al independenței justiției și al magistraților, intrând adesea în divergență de opinie cu puterea executivă. Cum vedeți dumneavoastră evoluția justiției în anul 2013 și, de ce nu, în următorii ani?
În 2003 am fost ales de colegi în conducerea unei asociații profesionale a magistraților. De atunci și până acum m-am implicat profund în ceea ce înseamnă reforma justiției, mai întâi la nivel local, apoi la nivel național – de la militarea pentru condiții adecvate de muncă și întărirea statutului judecătorilor și procurorilor, până responsabilizarea sistemului și apărarea acestuia în fața celorlalte puteri. Sunt 10 ani de reformă continuă care și-a arătat rezultatele cel puțin în ultimii doi ani. Cu siguranță 2013 va fi unul provocator: intră în vigoare un nou Cod de procedură civilă, iar la începutul anului următor așteptăm noua legislație fundamentală penală, ceea ce presupune asigurarea numărului optim de magistrați și pregătirea adecvată a acestora; trebuie să definitivăm procedura de numire a conducerii de la nivelul Ministerului Public și DNA; trebuie să ne preocupăm de ocuparea locurilor vacante de la instanța supremă dar și de numirea noii conduceri a acesteia; trebuie să ne aducem contribuția la procedura de modificare a Constituției.
Alianța de guvernare are în program modificarea Constituției României, atribuțiile și competențele unor autorități și instituții independente. Cum va influența actul de justiție proiectul de modificare a Constituției schițat de guvern?
O spun clar: nicio modificare cu privire la independența justiției, rolul CSM sau statulul magistraților nu pot fi aduse. Am auzic că ar exista unele intenții de a modifica structura CSM ori de a redefini statutul procurorilor – le iau doar ca pe niște intenții politicianiste ale unora care ignoră că dispozițiile legii fundamentale nu permit revizuirea Constituției cu privire la aceste aspecte care sunt cruciale pentru existența statului de drept. Dacă, totuși, se vor pune în discuție aceste aspecte, CSM va avea o poziție fermă, la fel întreg sistemul de instanțe și parchete, și vom adopta formele publice cele mai indicate de reacție.
Sectia de procurori a CSM a dat aviz negativ asupra celor doua propuneri făcute de ministrul de justitie pentru șefia Procuraturii Generale și a DNA. Cu toate acestea, doamna ministru Mona Pivniceru a înaintat la Cotroceni președintelui Traian Basescu cele două propuneri ale sale. E un pas normal pentru finalizarea procedurii asumate de doamna ministru în fața doamnei Comisar pentru Justiție a UE, Viviane Reding sau doamna Pivniceru consideră că cei doi candidați merită investirea?
CSM a spus, în urma unui interviu public și a analizării proiectelor de management, că cei doi procurori propuși de ministrul justiției pentru a ocupa funcțiile de conducere la Ministerul Public și DNA nu corespund profilului acestor funcții. Sunt procurori buni, dar nu pot fi manageri buni. Președintele statului va decide în final, dar cred că va conta mult poziția CSM care nu este politizată în niciun fel. În orice cat, e clar că în timp această putere, de a decide asupra celor are sunt conducătorii sistemului de parchete trebuie să treacă spre CSM. De altfel, actualul premier a spus asta cu mult înainte de a ocupa funcția de șef al Guvernului și recent președintele statului a reluat ideea.
Comisia Europeană a amânat raportul MCV pentru România, pentru a nu perturba exercițiul electoral din 9 decembrie 2012. Informațiile de la Bruxelles anticipează un raport extrem de dur față de România. Dacă informațiile se confirmă, ce va face CSM și ce poate face statul roman pentru a îmbunătăți următoarele rapoarte MCV?
Mecanismului de Cooperare și Verificare a fost instituit în decembrie 2006, fiind destinat să mențină ritmul reformelor în domeniul justiției și anticorupției din România ulterior aderării la Uniunea Europeană. Rapoartele Comisiei Europene din cadrul MCV sunt analize obiective și consistente cu privire la eforturile depuse sau nu de autoritățile și instituțiile statului – Parlament, Guvern, instanțe, parchete, CSM și ANI. Evenimentele din vara lui 2012 prin care s-a încercat intimidarea și controlarea justiției cu siguranță vor cântări greu în Raportul de la sfârșitul lui ianuarie al acestui an. De asemenea, blocarea prin vot politic a unor anchete judiciare împotriva unor politicieni, aspect inadmisibil pentru un stat în care justiția trebuie făcută doar de instanțe. Acestea sunt lucruri anormale pentru o țară care a aderat la valori europene. Or, în Europa, statele sunt organizate potrivit principiului rule of law (statul de drept, preeminența legii) care presupune că puterile nu se controlează, ci doar colaborează instituțional și toate respectă legea. Orice încălcare a statului de drept sperie Vestul și e și normal. Aceasta slăbește încrederea, atrage izolarea diplomatică și reducerea fondurilor. Nerespectarea de către România a principiului statului de drept poate însemna dezastrul, poate chiar falimentul ca țară... Cu siguranță anul trecut CSM și-a îndeplinit rolul constituțional. Astfel, la nivel individual ne-am preocupat de asigurarea unor posturi în plus pentru magistrați și am sancționat derapajele unora dintre ei de la regulile profesionale. La nivel instituțional am răspuns ferm atacurilor politicienilor care au vizat în special judecătorii de la instanța supremă care au soluționat dosare de corupție la nivel înalt și procurorii care au anchetat fraudele din timpul referendumului. Ceea ce trebuie făcut de aici încolo este închegarea unui dialog inter-instituțional: eu chiar îmi doresc încheierea unui Pact între cele trei puteri prin care să se stabilească modul de colaborare între legislativ, executiv și judiciar. Se vede clar lipsa unor reguli, încetățenindu-se ideea că politicienii pot spune orice și că magistrații nu pot riposta pentru că au așa numita obligație de rezervă. Ei bine, această obligație e înlocuită de îndatorirea noastră de a susține statul de drept atunci când e atacat – îndatorire înscrisă în Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și care se mulează perfect pe rolul CSM de apărare a independenței justiției, înscris în Constituție.
De ce Comisia Europeană acordă atât de multă atenție justiției din România? În ce mod influențează actul de justiție nivelul de viață al cetățenilor români?
Justiția e o valoare de bază în statele democratice unde se acordă o atenție deosebită individului și drepturilor sale. Toată viața unui om, de când se naște până moare e plină de drepturi și de obligații, iar în caz de litigiu asupra acestora se apelează la justiție. Justiția trebuie să asigure aplicarea corectă a legii pentru a restabili drepturile încălcate cuiva sau ordinea de drept din societate. Deci, fără justiție nu poate exista democrație. În fața organelor judiciare, toți sunt egali și nimeni nu e deasupra legii. Nu are importanță dacă ești om simplu sau om politic, dacă ai avere sau nu, dacă ești bărbat sau femeie, dacă ai funcție în stat sau nu. Or, pentru aceasta, judecătorii nu trebuie să fie influențați, amenințați, presați de nimeni și cu nimic. Ei nu pot asculta nici de colegi, nici de șefii administrativi, nici de mai marii zilei, ci ei se supun doar legii. Aceasta înseamnă independența justiției – garanția absolută a actului de justiție imparțial. Or, în România de până la reformele din 2004 justiția nu a fost independentă, iar acestea au fost făcute sub presiunea încheierii negocierilor de aderare la UE. Firesc, după aderarea noastră, UE avea tot interesul să mențină ritmul reformelor din justiție și să se intensifice lupta anticorupție, așa că a fost instituit Mecanismul de Cooperare și Verificare ca un mod de supraveghere a noastră.
Adeseori în dezbaterea publică apar referiri la justiție ca "poliție politică" atunci când acuzații sunt politicieni. Când o personalitate publică este invitată la audieri ca martor, își exprimă public "încrederea în justiție". Când procurorii schimbă încadrarea din martor în învinuit sau o primă instanță îi condamnă, se vorbește din nou de "poliție politică". De ce încrederea în justiție devine atât de variabilă?
Aici nu e vorba de încrederea în justiție, ci de manipularea publică. Doar nu vreți să vină un politician urmărit penal și să recunoască public că a comis o infracțiune! Cel mai simplu e ca atunci când începe urmărirea penală împotriva politicienilor, oamenilor de afaceri ori interlopilor să spună că procurorii acționează la comandă politică și că așteaptă să își dovedească nevinovăția în fața instanței; apoi, când ajung la judecător, fac tot ce se poate pentru a tergiversa judecata pentru a se prescrie răspunderea penală. Eu cred că oamenii corecți au înțeles tertipurile astea și s-au obișnuit ca inculpații să își facă “apărări” la TV încercând să intimideze magistrații. Numai că la noi nu ține asta, și în loc de rating la vreun post TV, în rest nu pot obține nimic, vă asigur. Cât despre încrederea autentică în justiție, a omului simplu, eu cred că e vizibil: aceasta a crescut mult odată cu evenimentele din vara lui 2012 când s-a atentat la statul de drept. Cetațeanul a văzut că există un corp de magistrați care apără independența justiției pentru a putea fi tras la răspundere orice vinovat, indiferent de funcția ocupată. Cetățeanul a început să privească cu simpatie și speranță spre magistrați, ca făcând parte dintr-un corp de oameni verticali și bine pregătiți profesional. ªi foate mulți din societatea civilă – presă, ONG-uri, comunități întregi de pe Facebook, blogeri – ne sprijină. S-a creat acum un curent în populație că justiția merită și trebuie sprijinită pentru a rămâne independentă și a fi funcțională.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului condamnă frecvent România, statul nostru reușind să stabilească recorduri negative de două decenii. Mihai Moldoveanu a fost eliberat de o decizie CEDO, dupa 15 ani de inchisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. Poate CSM și puterea judecatorească să elimine din actul de justiție astfel de anomalii?
Statistic, peste 90% din rechizitoriile procurorilor și cam 85% din hotărârile pronunțate de instanțe sunt corecte. Restul se îndreaptă prin căile de atac. Sigur, niciun sistem nu e perfect. E posibil să fie erori și în ultima cale de atac. De aceea, esențial este să avem magistrați bine pregătiți și informați continuu, care să muncească în condiții normale și nu de supraîncărcare ca acum, dar și ca cei care au contact cu justiția să colaboreze în mod corect cu ea. Din păcate, în România depunerea de cereri și plângeri e sport național, mărturia mincinoasă e des întâlnită, respectul pentru actul de justiție e scăzut. Sunt mulți care vor să inducă în eroare procurorii și judecătorii. Dar admit că sunt și magistrați care au probleme de pregătire profesională sau de integritate. Aceștia sunt în răspunderea noastră, a CSM. Iar activitatea din ultimii ani a dovedit că justiția însăși poate sancționa sau chiar elimina din sistem pe cei care nu fac față cerințelor. Cât despre condamnările de la CEDO, să știți că majoritatea se datorează legislativului: avem legi multe și proaste. ªi nu am auzit pe nimeni să vorbească de tragerea la răspundere a legislativului. Poate ar trebui să începem, căci există norme internaționale care consacră și acest aspect. Pentru că un judecător nu va putea face dreptate dacă legea e redactată defectuos sau dacă conține articole contradictorii, de exemplu.
De ce nu avem “precedentul” in sistemul de justiție din România? Este de neînțeles cum asupra aceluaiași grad de gravitate, asupra acelorași cauze, curțile de justiție românești pot da decizii diferite. Există vreo posibilitate ca aceste aspecte să fie remediate într-un orizont de timp scurt, sau, ca să fim realiști, mediu?
Aveți dreptate: nu este admisibil ca aceeași lege aplicabilă în cazuri identice să genereze soluții nu diferite, ci chiar opuse. Este o mare problemă a sistemelor de justiție. Moștenind sistemul de drept continental și nu anglo-saxon, la origini s-a spus că noi aplicăm doar legea, nu și precedentul judiciar. În timp lucrurile s-au mai atenuat: azi deciziile pronunțate de Curtea Constituțională, inclusiv în ceea ce privește conținutul motivării lor, sunt obligatorii; la fel, soluțiile pronunțate de instanța supremă când soluționează recursuri în interesul legii; în urmă cu ceva ani chiar era un criteriu de evaluare a magistraților numărul de hotărâri desființate “în mod imputabil” de instanțele superioare. Mulți judecători, foarte responsabili, acceptă deja practica instanțelor superioare chiar dacă, uneori, aceasta este criticabilă. Să știți că s-a ajuns la o maturitate a sistemului: judecători din ce în ce mai bine pregătiți ajung să promoveze la instanțele superioare. Dar până să se cristalizeze o anumită practică judiciară, apare o nouă lege și, logic, e posibil ca primele interpretări ale ei în cazuri concrete să difere de la judecător la judecător. Dar, până la urmă, pentru aceasta există căile de atac. ªi, desigur, Institutul Național al Magistraturii care organizează cursuri de formare profesională, din ce în ce mai dese, pentru magistrații în activitate.
Tema corupției este în dezbatere publică de foarte multă vreme. Deși justiția românească a avut succese remarcabile în ultimii ani, problema corupției ne afectează politic și economic societatea. Credeți că în acest an lupta împotriva corupției va avea aceeași eficacitate?
În România corupția este endemică, a cuprins întreaga societate. Cei care pot lupta împotriva corupției sunt, pe de o parte, cetățenii care trebuie să înțeleagă că a da mită este o infracțiune și riscă închisoarea, iar pe de altă parte organele judiciare (poliție, procurori, judecători). Rezultatele luptei anticorupție din ultimii 6 ani sunt notabile: mii de funcționari publici, polițiști, medici, profesori, magistrați și demnitari au fost condamnați pentru corupție. La început pedepsele au fost mici și cu suspendarea condiționată a executării închisorii, acum sunt din ce în ce mai mari și în general cu executare în penitenciar. Oricum, o parte din populație gândește greșit că trebuie “uns” sistemul sau să “dai dreptul” pentru ca un bugetar să îți îndeplinească atribuțiile – aceștia sunt deja plătiți pentru a-și îndeplini cu profesionalism funcția, nu mai trebuie să primească nimic! Iar dacă nu sunt competenți, trebuie reclamați, reinstruiți sau chiar excluși din profesie. Dar nu mituiți. Iar o altă parte a populației gândește, din nou greșit, că dacă faci manifestație în târg sau în fața tribunalului, ori te duci la TV și strigi împotriva magistraților ori critici măsurile sau actele acestora, vei obține efectul scontat. Se înșeală: sistemul de justiție s-a imunizat, nu mai este nimeni impresionat de atacurile iraționale de acest tip. Așa că îi sfătuiesc pe cei care ajung în contact cu justiția să își rezolve în mod legal problemele, cooperând cu organele judiciare și susținându-și apărările în cadrul procesual. ªi încă un lucru vreau să mai spun: fără societatea civila alaturi de noi nu facem nimic. Magistrații sunt și ei un produs al societății, poate puțini deosebiți, dar nu diferiți. Curentul reformist care se simte de câțiva ani încoace trebuie încurajat. Populația trebuie să aprecieze justiția care se luptă nu pentru supreviețuirea ei, ci a statului de drept, care este fundamentul oricărei democrații sănătoase.
Bio:- 38 de ani, domiciliul in Cluj-Napoca - membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ales din partea Judecătoriilor din februarie 2011 - judecător, vicepreședinte la Judecătoria Oradea