Romania a derogat de la CEDO. Oare chiar trebuia?

*Am făcut o analiză a derogării României de la CEDO. Pur și simplu nu găsesc argumente suficiente pentru a justifica suspendarea sistemului european de protecție a drepturilor omului în țara noastră.**În plus, nu înțeleg cum poate da odine un ministru civil, printr-un act militar care nu are putere de lege, unor civili care nu sunt în subordinea sa.*1. Rmânia este țară membră a Consiliului Europei din anul 1993, când s-a obligat să respecte Convenția Europeană a Drepturilor Omului, semnată în prezent de 47 de state. Aceasta consacră drepturile și libertățile fundamentale ale omului și mecanismul de protecție a lor și a fost ratificată prin Legea nr. 30/1994. Potrivit art. 20 din Constituție, când între reglementarea internațională și dreptul intern există contradicții în privința drepturilor omului, are prioritate reglementarea internațională. Judecătorii români aveau, astfel, datoria de a fi în primul rând judecători europeni.
2. Pe data de 16 martie 2020, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei invoca nevoia de solidaritate și solicita statelor membre protejarea drepturilor omului chiar în perioada combaterii COVID-19.
3. Prin Decretul nr. 195/16.03.2020 Președintele României a declarat starea de urgență în România ca urmare a pandemiei cu COVID-19. Conform art. 48 lit. b) din Decretul Președintelui, a revenit Ministerului Afacerilor Externe sarcina de a notifica Secretarul General al ONU și Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgență care au ca efect limitarea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale. România a făcut notificarea către Consiliul Europei pe data de 18 martie 2020, dar a invocat art. 15 din Convenție, care presupune derogarea de la ea. Notificarea are un caracter general și se bazează pe o traducere în engleză a decretului Președintelui, însă fără a se menționa în concret ce drepturi sunt sau urmează a fi restrânse/eliminate. Mai mult, nicio autoritate a statului nu a comunicat sau justificat publicului român această măsură; informația a fost făcută publică de Agenția France Press, citată de Agerpres, pe data de 19 martie 2020.
4. De la data aderării la CEDO până în prezent România a trecut prin grave revolte sociale (mineriadele din 1999), epidemii (gripă aviară în anul 2005 și gripa porcină în anul 2009) și o tentativă de lovitură de stat (2012), dar niciodată nu a suspendat sistemul european de protecție a drepturilor omului. Deși în aceste zile este stare de urgență în mai multe state membre ale UE, doar Letonia și România au anunțat suspendarea sistemului de protecție a drepturilor omului; este de remarcat că, alături de alte două state din afara UE care au luat această măsură (Moldova și Armenia), doar statele ex-comuniste au procedat astfel. În trecut, unele state europene au notificat derogarea de la CEDO, dar numai pentru acte de terorism și lovituri de stat (Grecia, Irlanda, UK, Ucraina, Turcia).
5. Conform jurisprudenței Curții Europene, derogarea de la CEDO se poate invoca în caz de urgență numai atunci când se pune în pericol viața națiunii și doar dacă sunt inadecvate măsurile/restricțiile normale permise de Convenție pentru menținerea siguranței, sănătății sau ordinii publice. În mod firesc, aprecierea unor astfel de situații o fac autoritățile naționale, dar nu în afara cadrului european. Curtea de la Strasbourg subliniază că aprecierea unor astfel de situații se face cu referire la datele avute în momentul derogării. Or, potrivit comunicării oficiale a MAI, la data de 18.03.2020 când a fost făcută notificarea către Consiliul Europei, pe teritoriul României erau confirmate 260 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus); dintre cei 260 de cetățeni care au contactat virusul, 19 au fost declarați vindecați și au fost externați.
6. Drepturile care trebuie respectate și în perioada derogării sunt: la viață, la interzicerea torturii, la interzicerea sclaviei, la nepedepsirea unei persoane fără lege, la imposibilitatea de a se introduce pedeapsa cu moartea, la imposibilitatea de a pedepsi o persoană de două ori pentru aceeași faptă. Ulterior notificării, pentru celelalte drepturi nu mai există garanții suficiente în România.
7. Prin art. 48 lit. b) din Decretul Președintelui României și art. 23 din OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, ministrul de interne este împuternicit să emită ordonanțe militare. La origine, „ordonanța militară” avea putere de lege, potrivit art. 8 din OUG 1/1999 în redactarea inițială, iar actele de comandament militar nu puteau fi supuse cenzurii instanței potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție. Ulterior însă, caracterul de putere de lege a fost eliminat prin Legea nr. 453/2004, iar art. 2 lit. l) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ arată că actele de comandament militar se referă doar la ordinele date forțelor armate.
8. Primul act normativ emis după declanșarea actualei crize este Ordonanța militară nr. 1/2020 emisă de ministrul de interne, care este un civil, în situația de urgență prin care trece România și care cuprinde măsuri de limitare a libertății de circulație și de adunare adresate civililor. Este inexplicabil de ce un ministru trebuie să emită ordonanțe, când asemenea acte normative revin Guvernului. Este neclar de ce o instituție civilă emite acte considerate militare, deși ele nu se adresează forțelor armate. Și este de neacceptat ca un ministrul să dea ordine altor persoane decât cele din subordinea sa prin acte care nu au efect general Da, când a fost redactată OUG nr. 1/1999 poliția era militarizată și ordinele ierarhice puteau fi considerate militare, dar și atunci ele aveau ca destinatari trupele de poliție, nicidecum civilii; din păcate, modificările legislative din anul 2004 au ignorat demilitarizarea poliției, iar din punct de vedere legal reglementarea este acum profund defectuos. Mai mult, dacă s-ar contesta în justiție un asemenea act pe motive de nelegalitate, procesul ar fi unul de durată, iar pe parcursul derulării sale aplicarea actului atacat nu ar putea fi suspendată ca în cazul altor acte administrative, căci acest lucru este exclus în mod explicit pentru actele vizând starea de urgență, prin art. 5 alin. (3) din Legea 554/2004.
9. Este de remarcat că România avea deja mecanisme legale care permiteau luarea unor restricții fără a suspenda aplicarea CEDO. Astfel, potrivit art. 53 din Constituția României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori prevenirea consecinţelor unui dezastru deosebit de grav. Ca urmare, fie Parlamentul prin Lege, fie Guvernul prin O.G. sau prin O.U.G. ar putea lua oricând asemenea măsuri.
10. Însă, în condițiile în care România nu mai respectă mecanismul de protecție a drepturilor omului ca urmare a derogării de la CEDO și din cauza unei legislații – redactată defectuos – care este aplicabilă în stare de urgență, se ajunge ca restrângerea sau chiar eliminarea unor drepturi să fie decise de către un ministru, printr-un document administrativ necenzurabil legal și greu cenzurabil juridic. De aceea, cred că România trebuia să anunțe ONU și Consiliul Europei că e firesc ca anumite drepturi ale omului să fie afectate în timpul stării de urgență, nicidecum să notifice la modul general – cu privire la toate drepturile, cu excepția celor șase menționate mai sus – că derogă de la respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în această perioadă. Invocând aplicarea art. 15 din CEDO, practic România se sustrage de la orice formă de ocrotire a drepturilor sau de răspundere ulterioară pentru încălcarea lor în timpul prezentei stări de urgență. În felul acesta, cred s-a găsit o cale nepotrivită prin care țara noastră să se sustragă de la necesitatea respectării unor angajamente internaționale.