Nu voi uita niciodată ce s-a întamplat în vara anului 2012!
Eram membru în Consilul Superior al Magistraturii pe atunci, în Bucureşti, iar atacurile împotriva mea şi a familiei mele au fost incredibile: premierul a organizat o şedinţă la Guvern şi a doua frază pomenită a fost despre mine, ceea ce a fost semnal pentru televiziunile aservite să înceapă atacurile. Au publicat pe internet adresa de la Cluj, unde locuia copilul meu şi mama sa. S-a spus că mi-am lăsat părinţii muritori de foame - asta în timp ce ai mei locuiau cu mine la Bucureşti în acea perioadă, dar acest fake news a dus la depresia şi apoi decesul tatălui meu, în vârstă de 62 de ani; că umblu cu o minoră pe stradă - şi s-a dovedit că era vorba de fiica mea de 16 ani; că am în proprietate trei case - şi s-a dovedit că stăteam cu familia în chirie într-un apartament la Cluj, în timp ce la Bucureşti era vorba de un apartament de serviciu pe timpul detaşării. Au publicat o poză de la o petrecere a magistraţilor din urmă cu 8 ani care nu avea nimic indecent în ea, ci doar hazliu, dar rostogolirea a fost suficientă pentru a ne/mă decredibiliza. Atacul a fost devastator încât cei mai buni prieteni ai mei au fugit pur şi simplu din Bucureşti şi m-au lăsat singur, spunându-mi să tac, că e o luptă politică. Eu, care îmi asumasem să iau poziţii cu privire la independenţa justiţiei, trebuia acum să tac. Acela a fost momentul în care am înţeles că prieteniile nu sunt fără sfârşit şi că oamenii pentru care ţi-ai fi donat un organ nu sunt datori să facă acelaşi lucru pentru tine, nici măcar la nivel declarativ. Iar televiziunile de atunci şi site-urile asociate nu au încetat să mă atace: niciodată profesional, că nu au ce spune, ci doar personal - de la mustaţa mea şi gardul casei pe care îl tund, până la comentariile puse pe FB sau filmuleţele mele de pe TikTok.
Contextul a fost acel *asalt politic inaceptabil asupra instituţiilor de drep***t** din România: a început cu ICCJ care tocmai dădea soluţia definitivă în cazul Trofeul Calităţii ce îl implica pe fostul premier (judecătorii au fost atacaţi personal şi făcuţi fascişti); a continuat cu PICCJ ce demarase o ancheta complexă în cazul fraudelor la referendum şi cu DNA care în dosarul referendumului începuse cercetarea unor demnitari posibil implicaţi (unele televiziuni au minţit că au fost scoşi oameni din biserică şi puşi de către procurori să jure pe Biblie pusă pe capota maşinii de către procurori ); apoi cu CCR care a sancţionat puterile politice pentru acte neconstiţutionale (s-a dorit revocarea a trei membri, torpilaţi la TV); şi a culminat cu atacurile asupra CSM care prin vocea a doar trei membri - printre care m-am numarat - a îndrăznit să sancţioneze public acţiunile şi intenţiile unor politicieni de a intimida şi chiar controla justiţia, în timp ce alţi membri CSM făceau aranjamente cu politicienii de a ajunge ministru al justiţiei, respectiv Procuror General al României şi şef al DNA sau falsificau acte pentru a-şi face decontări ilegale.
În paralel cu instituţiile juridice, fuseseră luate cu asalt instituţiile politice: a fost trecut Monitorul Oficial de la Parlament la Guvern, s-au eliminat din atribuţiile CCR, a fost revocat Avocatul Poporului, au fost schimbaţi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, a fost suspendat Președintele țării. S-a speriat o Europă întreagă, atunci.
Aceste lucruri nu se mai pot repeta. Nu mai e voie sa se repete. Iar aceste vorbe se potriveau atunci şi trebuie reţinute: Miza jocului politic actual din Romania este limpede: viitorul statului de drept. Cine crede ca este vorba de spuse fara noima, de focuri de artificii electorale, se înşala amarnic. Pentru a fi europeană, România are nevoie de justitie independentă. (Vladimir Tismaneanu, Cristian Pătrăşconiu, Cartea preşedintilor, 2013, Ed. Humanitas, p.12).