Pe data de 11 noiembrie 2025 a avut loc la Parlament o dezbatere cu specialiștii despre posibila reducere a vârstei răspunderii penale pentru minori de la 14 la 13 ani. Prin intermediul asociației VeDem Just m-am opus unei astfel de inițiative și, mai mult, am solicitat eliminarea pragului legal care există în prezent în lege. Reducerea vârstei răspunderii penale la 13 ani ar însemna o nouă încercare a legiuitorului de a substitui judecata concretă a psihologului și a judecătorului cu o ficțiune legală, în domenii care țin, de fapt, de conștiință, morală și dezvoltare umană – adică de zone de non-drept, în limbajul lui Jean Carbonner în celebra lucrare„Flexible droit”.
1. Legea nu poate crea discernământ prin decret
Discernământul nu este o vârstă, ci o capacitate psihică, dependentă de inteligență, educație și mediu social. Psihologia arată că doi copii de aceeași vârstă pot avea niveluri complet diferite de maturitate morală.
Așadar, să spui că un copil „devine responsabil” în ziua în care împlinește 13 sau 14 ani este o convenție arbitrară. În realitate, discernământul se stabilește în concret, prin expertiză medico-legală psihiatrică, și poate exista înainte sau poate lipsi chiar după orice asfel de prag legal.
2. Când legea pătrunde în zonele de non-drept
Avem deja exemple în care legiuitorul a încercat să reglementeze realități morale, nu juridice:
art. 485 Cod civil: copilul „datorează respect părinților”;
art. 309 alin. (1) Cod civil: soții „își datorează respect”;
Legea nr. 350/2006: definește „tânărul” ca fiind între 14 și 35 de ani, fără legătură cu maturitatea reală.
Acestea sunt exemple de norme fără sancțiune și fără acțiune, deci non-drept — formule morale îmbrăcate în haina legii. Tot astfel, consider că a coborî vârsta răspunderii penale înseamnă a repeta aceeași eroare: a confunda norma juridică cu o estimare morală.
3. În dreptul penal, răspunderea nu poate fi statistică
Vinovăția și, prin urmare, imputabilitatea este personală; nu pot fi prezumate pe baza unei date din calendar. Minorul răspunde penal doar dacă are discernământ, indiferent de vârstă.
Coborând pragul la 13 ani, nu câștigăm nimic în termeni de justiție:
- minorii de 13 ani vor necesita în continuare expertiză, ca și până acum cei de 14 ani;
- minorii de 12 ani pot fi la fel de conștienți, dar exonerați de răspundere pe baza legii;
Rezultatul ar fi doar o iluzie de fermitate legislativă, nu o reformă reală.
4. Concluzie
Că e vârsta de 14 ani ca acum sau că va fi vârsta de 13 ani ca în proiect, aceste praguri sunt aleatoriu fixate, fără o bază reală. De ce să nu fie 12 ani, ca în Andora, Belgia, Canada, China, Ungaria, Israel? De ce să nu fie 10 ani ca în Anglia, Țara Galilor și Elveția? Sau de ce să nu fie 7 ani, ca în Emiratele Arabe Unite, Tailanda, Tanzania, Quatar, Pakistan, Liban, Kuweit, India? Oricum, măsurile care s-ar aplica minorilor ar fi punitive, ci educative.
Acestea sunt motivele pentru care consider că propunerea de reducere a vârstei răspunderii penale la 13 ani nu este realistă. Răspunderea penală nu poate fi dedusă din vârstă, ci doar din capacitatea psihică de a înțelege și controla consecințele propriilor fapte. Această capacitate – discernământul – se stabilește exclusiv prin mijloace științifice, nu prin ficțiuni legale.
În consecință, dacă vrem cu adevărat o schimbare substanțială în această materie, ar trebui ca în actualul Cod penal, să se opereze o modificare legislativă la art. 113 Cod penal de felul acesta:
„Răspund penal minorii cu vârsta de sub 16 ani, pentru care s-a stabilit existența discernământului pe baza expertizei medico-legale psihiatrice, indiferent de vârsta copilului”.
O astfel de soluție ar reflecta principiile statului de drept, ar asigura o protecție reală a copilului și ar menține coerența dintre lege, știință și morală.