AI inventează jurisprudență într-o cauză privind justiția română

Baza de date Charlotin, consultată la 5 septembrie 2026, înregistra 2.022 de decizii judiciare privind cazuri de halucinații AI ajunse în instanțele din întreaga lume: 805 priveau avocații, 31 judecătorii și 5 procurorii. Aceste numere includ și situații în care folosirea AI este dedusă sau suspectată, nu doar recunoscută.

Unul dintre cazurile soluționate în străinătate îi privește pe doi cetățeni români și justiția românească.

CAZUL: Denumirea cauzei este: Andreea-Maria Tobosaru v Court of Law Craiolva, Romania; Ionut-Andrei Tofan v Secuava Local Court, Romania [2026] EWHC 1720 (Admin). Hotărârea a fost pronunțată la data de 8 iulie 2026 – evident, în denumirea cauzei este vorba despre „Craiova” și „Suceava”.

ISTORIC NAȚIONAL: Este vorba de doi condamnați români.

·     Toboșaru Andreea-Maria a fost găsită vinovată de Judecătoria Craiova pentru două infracțiuni constând în vânzarea fără drept a unor articole pirotehnice. La 18 ianuarie 2023 i s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de patru luni de închisoare și s-a dispus să se amâne aplicarea pedepsei pentru o perioadă de doi ani, sub supravegherea serviciului de probațiune și cu obligația de a presta muncă neremunerată (Dosar nr. 15900/215/2022). Pentru că nu s-a supus acestor măsuri, amânarea a fost revocată și s-a ordonat arestarea ei pentru depunerea în penitenciar (Dosar 10628/215/2023, motivare AICI). Ea a fost prinsă în Marea Britanie.

·     Tofan Ionuț-Andrei era căutat în baza a două mandate europene de arestare emise la 13 iunie 2024 de instanțele sucevene. Unul privea o condamnare de opt luni de închisoare pentru conducere fără permis, iar celălalt o pedeapsă totală de cinci luni de închisoare rezultată din condamnări pentru folosirea unui document fals de identitate, contrabandă cu țigarete și conducere fără permis. Nu a fost găsit la domiciliu de poliție pentru a fi dus la penitenciar. Și el a fost prins în Marea Britanie.

EXTRĂDAREA: Pentru executarea pedepselor, autoritățile judiciare române au solicitat predarea celor doi din Marea Britanie. În cazul lui Toboșaru fusese emis un mandat european de arestare la 6 septembrie 2024, iar în cazul lui Tofan existau două asemenea mandate, emise la 13 iunie 2024. Instanțele britanice de prim grad au dispus extrădarea lor către România, iar fiecare a contestat măsura.

JUDECATA ÎN UK: Cele două apeluri au fost reunite și soluționate de High Court of Justice, King’s Bench Division, Administrative Court. Obiecțiunile condamnaților au fost respinse, astfel că ordinele de extrădare au rămas în vigoare.

INCIDENTUL AI:

·     Autoritățile judiciare române au fost reprezentate procedural prin Crown Prosecution Service – Extradition Unit (CPS). În motivele de opoziție la apel pregătite de CPS la 3 iunie 2025 au fost invocate, ca pretinse precedente britanice, două hotărâri: Vlad v Romania [2017] EWHC 2060 (Admin) și Jeziorski v Poland [2019] EWHC 3885 (Admin). La 12 iunie 2025, aceleași referințe au fost preluate într-un alt document, pregătit de junior counsel – avocatul pledant junior al autorităților. Astfel, cele două precedente în documentele aflat în fața instanței.

·     Avocații apelanților au încercat să găsească cele două hotărâri în bazele juridice obișnuite, dar nu au reușit. La 3 februarie 2026 au sesizat CPS, iar printr-o scrisoare din 5 februarie au informat în mod formal și instanța. CPS a răspuns a doua zi, recunoscând eroarea și prezentând scuze.

·     La 9 februarie 2026, leading counsel și junior counsel ai autorităților au depus o notă prin care au confirmat în mod expres că cele două cauze nu existau, și-au exprimat regretul arătând că eroare nu a fost comisă intenționat și au prezentat scuze pentru faptul că respectivele citări fuseseră introduse în documentele din 3 și 12 iunie 2025.

·     Ulterior, printr-o scrisoare din 3 martie 2026, Chief Crown Prosecutor a oferit instanței explicația esențială pentru ceea ce se întâmplase. CPS a admis că respectivele citări „probabil proveneau din utilizarea inteligenței artificiale”. Dar instituția a identificat cauza decisivă a incidentului nu în existența tehnologiei, ci în conduita umană: juristul care verificase documentul nu controlase în mod corespunzător exactitatea acestuia înainte ca el să fie depus și comunicat în proces.

·     Intern, CPS a verificat alte 78 de cauze gestionate de același jurist pentru a vedea dacă problema era una mai largă. Nu au fost identificate incidente similare, iar activitatea acestuia a fost apreciată, în rest, ca fiind de un nivel bun. În cadrul Extradition Unit au fost reiterate obligațiile profesionale privind exactitatea documentelor prezentate instanței, au fost revizuite procedurile interne, iar concluziile incidentului au fost diseminate mai larg în cadrul CPS.

HOTĂRÂREA: Sunt interesante cele menționate de High Court în motivarea hotărârii la paragrafele 94–105, cuprinse într-un „Postscript”:

·     CPS a explicat, în esență, că situația apăruse prin combinarea utilizării inteligenței artificiale cu lipsa unei verificări corespunzătoare.

·     Inițial, instanței i se spusese că eroarea nu fusese observată nici de avocații autorităților române și că fusese descoperită numai de apărători. Ulterior s-a constatat că această informație nu era exactă: junior counsel al autorităților nu reușise nici el să găsească cele două hotărâri și sesizase independent CPS cu puțin timp înainte ca avocații apelanților să semnaleze aceeași problemă. CPS a corectat informația printr-o nouă scrisoare adresată instanței la 9 iunie 2026 și a prezentat alte scuze.

·     Judecătorul a acceptat scuzele și explicația cu privire la caracterul neintenționat al erorii.

·     Judecătorul explică de ce a considerat necesar să consemneze incidentul în hotărârea publicată, chiar dacă eroarea fusese descoperită înainte de judecarea apelului și nu influențase argumentele sau soluția: o eroare de acest tip ar fi putut avea „consecințe grave [...] în alte împrejurări”. În speță, gravitatea potențială era evidentă, fiind vorba despre o procedură de extrădare și, implicit, despre libertatea persoanelor solicitate.

·     E de notat mai ales ceea ce menționează judecătorul la paragraful 105: „Ar fi o naivitate să presupunem că în viitor nu va exista o utilizare tot mai mare a inteligenței artificiale în activitatea juridică; într-adevăr, aceasta poate fi atât necesară, cât și benefică.” Și imediat formulează standardul profesional: „Episodul evidențiază riscurile utilizării sale fără o supraveghere adecvată, în special în cercetarea juridică.” 

OBSERVAȚII:

·     La momentul pronunțării acesta era al 67-lea caz judiciar britanic de citații false sau halucinate asociate AI, confirmate ori suspectate, dar primul caz de acest tip în care era implicat Crown Prosecution Service.

·     AI poate explica geneza erorii, dar actul depus la instanță aparține profesionistului care și l-a însușit. Prin urmare, problema juridico-profesională nu constă, în sine, în utilizarea AI pentru o operațiune de cercetare sau redactare, ci în introducerea rezultatului acesteia în circuitul procesual fără o verificare profesională efectivă. Asta înseamnă că trebuie să trecem de la scuza „AI inventează cazuri” la o problemă mult mai serioasă: obligația instituțională de verificare, responsabilitatea profesională și trasabilitatea utilizării AI în actele procesuale.