]
Așa cum a estimat in 28.11.2012, CSM a decis organizarea in toamna acestui an a doua concursuri de recrutare în magistratură.
Astfel, azi s-a hotărat că în perioada august-octombrie 2013 se vor desfășura un concurs de admitere la INM și unul de admitere direct in magistratură. Cele doua concursuri vor avea loc simultan, dar unele aspecte din tematica sunt diferite la civil si procedura civila, deci și subiectele vor fi pe alocuri diferite.
Informații utile pentru candidați:
- locuri pentru INM: 100 auditori de justiție pentru judecători, 100 auditori de justiție pentru procurori; locuri pentru admitere in magistratura: aprox 70 pentru judecatori - lista provizorie a posturilor pentru admitere in magistratura este disponibila locuri-ocupabile-la-art-331.doc (nu sunt locuri pentru procurori)
- anunțul pentru concurs se va da pe 25 iunie 2013;
- dosarele se vor depune la tribunalul sau parchetul tribunalului din localitatea de domiciliu in perioada 25 iunie – 16 iulie; licențiații de anul acesta pot depune adeverința provizorie până la 7 august;
- taxa de inscriere este de 400 RON;
- prima proba, la drept, are loc pe 25 august; va pun la dispozitie tematica-inm.pdf, si tematica-5-ani.pdf - acestea se pot descarca si de pe site-ul CSM (pct.44 al ordinii de zi solutionate)
- a doua proba, la rationamentul logic, are loc pe 8 septembrie;
- a treia proba, interviul, are loc pe 20-30 sept (admiterea la INM) si pe 1-9 octombrie (admiterea in magistratură)
Informații oficiale despre concursuri găsiți pe pagina de net a INM: pentru admitere la INM AICI, pentru admitere în magistratură AICI.
Mult succes candidaților! Fie ca cei mai buni din cei mai buni să ne devină colegi!