Am participat la concursul pentru ocuparea unei functii de conducere. Cel cu scandalul, din oct-nov 2007. Am depasit nota minima impusa de regulament, dar se pare ca am avut un contra-concurent mai bun. Am formulat o contestatie bazandu-ma pe surse
, motivand ca unul dintre membrii comisiei de examinare era de la tribunal, desi legea impunea sa fie de la curte. Mi s-a respins. Voi ataca in instanta. Ca sa formulez acea contestatie, am cerut oficial numele si locul de munca a membrilor comisiei. Mi s-a raspuns de CSM ca sunt date cu caracter personal si nu pot fi comunicate mai inainte de validare. Validarea a fost pe 13 dec (pct.50). De abia pe 19 dec s-a publicat hotararea privind componenta membrilor comisiei, care atesta ca un membru era de la tribunal insa are grad de curte de apel.
Acesta este contextul in care SoJust a decis sa cerceteze fiecare concurs desfasurat in 2005-2007 si a descoperit: la unele, in loc ca membrii comisiei sa fie de la curte au fost de la Inspectia CSM sau de la tribunal; la altele, membrii erau sefii, subordonatii sau colegii celor examinati, desi au existat de fiecare data supleanti care i-ar fi putut inlocui cand acestia ar fi venit in fata comisiei; hotararile privind componenta s-au publicat uneori in timpul concursului, alteori dupa, alteori deloc. Atunci SoJust a decis sa publice cele descoperite. Cum erau sarbatorile, a stabilit sa astepte inceputul anului, pentru a avea impactul public scontat.
A trecut Anul Nou si cu prima ocazie, pe 7 ian, am intocmit comunicatul si l-am trimis la presa cu anexa doveditoare, toata bazata pe hotararile CSM, disponibile (cu o singura exceptie) publicului. Presa, primint materialul, a sunat la CSM pentru un punct de vedere, dar li s-a raspuns de purtatorul de cuvant ca nu comenteaza. Si totusi, presedintele Pandrea nu poate refuza un interviu la BBC in care recunoaste ca SoJust are dreptate cu conflictele de interese sesizate si ca aceste situatii s-ar fi putut evita (e drept ca da vina pe Consiliul Stiintific al INM care a facut propunerile pentru membrii comisiei, uitand insa ca CSM este cel care desemneaza membrii dintre cei propusi de INM care intotdeauna sunt mai multi decat locurile disponibile), dar spune si ca SoJust are ceva interese de reactioneaza in preajma alegerilor pentru conducerea CSM - la care, intrebat fiind de reporter in ce constau acestea, raspunde galant ca inca nu a analizat problema.
Mai mult, un alt membru al CSM publica o opinie divergenta in care arata clar ca au fost situatii de conflicte de interese la acest concurs, si ca CSM a validat formal totul!!!
Azi, 8 ian, vine si un comunicat de la CSM. Intitulat *Invitatie la dialog*
, in loc ca CSM sa multumeasca SoJust pentru deficientele sesizate, sa recunoasca ca au gresit etc, ataca membrii SoJust la o maniera nedemna. Am sa comentez acest comunicat, cu mentiunea ca ideile imi apartin si ele nu implica SoJust:
- ca SoJust are o practica constanta de a denigra CSM: pai, practica nostra are la baza art 2 din OG 26/2000 care consacra dreptul asociatiilor la protejarea valorilor civice, ale democratiei si statului de drept, urmarirea realizarii unui intreres general sau de grup; art. 1 alin 2 din Legea 317/2004 care prevede: Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi **se supune în activitatea sa numai legii.** Membrii Consiliului Superior al Magistraturii **răspund în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului
; iar art. 7 din Codul deontologic `Judecătorii şi procurorii au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept** şi să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor`. Asadar, nu ne putem face complici morali cu ceea ce sesizam a fi nelegalitati in CSM.
- ca SoJust interpreteaza tendentios dispozitii legale: pai, noi macar avem obisnuinta de a le citi inainte de a decide ceva. Cum oare poate sa interpreteze CSM corect dispozitiile legale care spun: *judecator de la curtile de apel*
care cica e totuna cu *inspector detasat la CSM care e judecator cu grad de curte de apel*
sau *judecator de la tribunal cu grad de curte de apel*
. Pentru stiinta publicului, legislatia din Romania referitoare la magistrati inca nu prevede sintagma *cu grad de...
*
- SoJust, compusa din 21 membri, este organizatie nereprezentativa pentru sistemul judiciar romanesc: sincer, nici nu as vrea sa fac parte dintr-o asociatie reprezentativa pentru un asemenea sistem. Oricum, pentru cei care compun astfel de comunicate, am sa spun ca art.11 alin 3 din Legea 303/2004 prevede: Judecatorii si procurorii pot fi membri ai societatilor stiintifice sau academice, precum si **ai oricaror persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial
; iar art. 76 reia: Judecatorii si procurorii sunt liberi sa organizeze sau sa adere la organizatii profesionale locale, nationale sau internationale, in scopul apararii intereselor lor profesionale, **precum si la cele prevazute de art. 11 alin. (3)
.** Si, in Romania, poti sa iti faci o asociatie daca ai minim trei membri, conform art. 4 din OG 26/2000. Oricum, SoJust nu reprezinta sistemul judiciar, statutul sau lamureste cu ce se ocupa si nu putem fi confundati cu asociatiile profesionale ale magistratilor, cel putin pentru ca printre membrii nostri sunt si persoane ce nu sunt magistrati. Pe site apare ca suntem 23 membri activi si unul de onoare; in CSM sunt numai 19 membri - ei sunt reprezentativi?; in fine, toate ONG-urile din Romania care activeaza in sfera justitiei au in jur de 10-20 membri, cu exceptia asociatiilor profesionale. Oricum, metoda practicata in CSM cu afirmarea publica a lipsei de reprezentativitate se poarta peste tot unde activeaza magistrati cu vechime, care stiu cum sa loveasca - de ex la CAB.
- Comunicatele sau rapoartele SoJust prezinta data si informatii trunchiate din activitatea CSM: ca sa nu para o frustrare acerba, sfatuiesc ca atunci cand se petrec evenimentele sa existe si reactia CSM. Oricum, la care rapoarte se refera CSM, la care comuncate?
- aceste manifestari apar atunci cand membrii SoJust participa la examene pentru promovare in functie de conducere, la care obtin rezultate mediocre. Hait! In primul rand, din 2005 se numesc examene sau concursuri pentru numire in functie de conducere - promovarile s-au scos fiindca acest drept era bazat deseori pe pile si relatii in mediul politic. In al doilea rand judecatorii din SoJust au si ei dreptul, la fel ca toti ceilalti, sa se inscrie la functii de conducere. In al treilea rand, pana acum s-au inscris 4 membri SoJust la aceste concursuri: ca urmare, avem un presedinte de tribunal, un presedinte de curte de apel, iar un alt membru este presedinte cu delegatie la o judecatorie. Rezultatul mediocru de care vorbeste semnatarul o fi cel referitor la mine, care am obtinut la competitia de anul trecut media 7.40. Pai, art 26 alin 5 din Regulament prevede ca nota minima este 7.00, deci unde e mediocritatea?! In al doilea rand, unul dintre examinatori, Diaconu Constantin, a obtinut la concursul cand a devenit el sef media 7.26. Sa inteleg ca CSM admite membri mediocri in comisiile de examinare?!
Oricum, mi-a afectat reputatia profesionala? Cam da! De catre cine? De CSM! Cine ar trebui sa ma apere? CSM, conform art. 30 din Legea nr. 317/2004. Ei, na! Mai mult, s-a incalcat art 99 lit k din Legea 303/2004 care spune ca e abatere disciplinara atitudinea nedemna in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi...
? Cam da. Cine a comis-o? Cel putin purtatorul de cuvant si cel ce a avizat comunicatul din CSM. Cine face cercetarea? Comisia de disciplina din CSM. Cine poate sanctiona? CSM! Hai, sa fim realisti!
- toate hotararile privind desemnarea si componenta comisie de organizare sunt pe site-ul CSM, dreptul de contestatie este prevazut in Regulament: nu stiu de ce ar fi asta un argument la ce afirmam noi, care nu negam acest lucru decat in cazul hotararii nr. 342 din 3 mai 2007. Problema e data publicarii lor. Ca sa arat pana unde poate merge CSM, am sa spun doar atat: la concursul la care am participat, hotararea nr 708 cu membrii comisiei a fost adoptata pe 18 oct si publicata pe 19 dec. Hotararea 907 spune ca prezenta unui judecator de tribunal in comisie nu este nelegala si se invoca ca hotararea de desemnare a membrilor comisiei si-a produs efectele, nefiind anulata (pag5). Pai cum era sa cer anularea ei daca membrii comisiei au fost publicati dupa validarea concursului care a avut loc pe 13 dec (pct.50)?
In fine, dupa lecturarea comunicatului CSM si receptarea atacului personal, stau si ma intreb: la comunicatul SoJust, in care se mentioneaza cu date si nume incalcari ale legii, cand se va raspunde punctual de catre CSM?