Cum răspunde un parlamentar și față de cine?

palatulparlamentului-300x70.gifÎn recenta decizie CCR nr. 678/2020 cu privire la stabilirea datei alegerilor sunt câteva paragrafe (118-121 și 123) extrem de interesante cu privire la răspunderea parlamentarului față de partid, de Camera din care face parte, de alegătorii săi, de popor.Fac un rezumat a ceea ce spune Curtea Constituțională: - potrivit art. 69 din Constituție, mandatul parlamentarilor este unul reprezentativ, nu imperativ; ei sunt în serviciul poporului; - mandatul imperativ înseamnă că parlamentarul ar avea obligații în raport cu alegătorii care l-au votat sau alegătorii din circumscripția electorală din care provine, sub sancțiunea unei eventuale revocări; acest lucru este interzis în mai toate statele din lume, inclusiv în România; - mandatul reprezentativ înseamnă că deputatul/senatorul nu are vreo răspundere juridică față de alegătorii din circumscripția care l-a ales sau față de partidul pe lista căruia a candidat; parlamentarul are doar îndatoriri morale față de alegători și îndatoriri politice față de partid; el este obligat numai poporului; - mandatul reprezentativ nu permite parlamentarul încălcarea Constituției sau legii; - singura posibilitate avută de partidul sau alegătorii nemulțumiți de activitatea unui deputat/senator este să nu îl realeagă. Așadar, este de reținut: în România, la fel ca în mai toate statele, unui parlamentar nu îi dă ordin nimeni cum să voteze și ce să spună în Parlament – nici cei care l-au ales, nici cei care nu l-au ales, nici cei care nu au fost la vot, nici șeful său de partid, nici liderul de grup parlamentar din care face parte. El se supune doar legii, iar prin activitatea sa satisface interesul public. *Iată mai jos, in extenso, susținerile Curții:**118. Cu privire la aceste critici, Curtea reține că art. 69 din Constituție valorifică fără limite mandatul reprezentativ. Acest text constituțional trebuie să constituie punctul de plecare în explicarea raporturilor constituționale dintre deputat/senator și alegătorii săi, partidul politic care l-a propulsat, Camera din care face parte. Interpretarea acestui articol constituțional nu poate fi decât în sensul că deputatul/senatorul, din punct de vedere juridic, nu are nicio răspundere juridică față de alegătorii din circumscripția care l-a ales și nici față de partidul pe lista căruia a candidat. Raporturile sale cu alegătorii și partidul sunt raporturi morale, politice, dar nu juridice. El nu mai este ținut să îndeplinească vreo obligație față de aceștia, el este obligat numai poporului. În contextul constituțional românesc, ce valorifică fără limite mandatul reprezentativ, singura posibilitate avută de partidul sau alegătorii nemulțumiți de activitatea unui deputat/senator este să nu îl realeagă (Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 22 decembrie 2010, Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 28 ianuarie 2019, paragraful 32, sau Decizia nr. 85 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, paragraful 67).**119. Mandatul reprezentativ nu conferă parlamentarului dreptul de a reprezenta persoane fizice sau juridice în fața autorităților administrației publice. De asemenea, Curtea reține că mandatul reprezentativ, fiind un concept specific dreptului public, nu are nicio legătură cu mandatul de drept privat, deputatul sau senatorul neputând invoca nicio putere de reprezentare a persoanei în sens civil (Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, precitată, paragraful 33). Mandatul reprezentativ constituie o garanție a promovării și a respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor în cadrul democrației parlamentare (Decizia nr. 80 din 14 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 217).**120. Garanția supremă a independenței de care se bucură, în exercitarea mandatului, orice parlamentar este înscrisă în alin. (2) al art. 69 din Constituție, în sensul că „Orice mandat imperativ este nul“ (Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 21 iulie 2017, paragraful 29, sau Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 114).**121. Așadar, mandatul reprezentativ nu înseamnă că deputatul sau senatorul are opțiunea de a încălca sau nu Constituția cu bună știință (în speță art. 63), ci de a se conforma acesteia și de a alege soluțiile legislative pe care le consideră optime în raport cu prevederile Constituției. Faptul că Parlamentul a adoptat o lege prin care se prevede că data alegerilor parlamentare se va stabili prin lege nu înseamnă că este afectat caracterul reprezentativ al mandatului parlamentar. Obligația Guvernului sau a parlamentarului de a iniția un/o proiect/propunere de lege cu acest conținut, precum și obligația Parlamentului de a vota o astfel de lege nu aduc în discuție ideea de mandat imperativ în sens de obligații ale parlamentarului în raport cu alegătorii care l-au votat sau alegătorii din circumscripția electorală din care provine, sub sancțiunea unei eventuale revocări. Exigențele statului de drept sunt cele care impun ca toate autoritățile statului (inclusiv Parlamentul și parlamentarii) să respecte prevederile/obligațiile stabilite de actele normative adoptate, aspect care nu vizează problema naturii mandatului (reprezentativ/imperativ). O abordare contrară ar duce la concluzia inacceptabilă și irațională că mandatul reprezentativ ar excepta Parlamentul și parlamentarii de la obligația de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituție.**123. (...) chiar art. 69 alin. (1) din Constituție prevede că, în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului. Beneficiind de legitimarea textului constituțional menționat, aceștia trebuie să dea dovadă de aplecare spre discutarea, dezbaterea și rezolvarea problemelor comunității și nicidecum să le ignore. De asemenea, nicio autoritate sau instituție publică nu poate limita sau nega acest principiu, senatorii și deputații exercitându-și mandatul în conformitate cu interesul superior al comunității și cu respectarea competențelor strict determinate prin Constituție (în același sens, a se vedea Decizia nr. 924 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 22 noiembrie 2012, Decizia nr. 411 din 14 iunie 2017, paragraful 32, sau Decizia nr. 629 din 9 octombrie 2018, paragraful 30).*