1. Să presupunem că lucrezi într-o instituţie. Şi ai o problemă cu instituţia vecină. Soluţia cea mai simplă este să dai telefon la câţiva presari, îi chemi la o „întâlnire informală” (aşa se cheamă, am învăţat şi eu de curând) şi le dai ceva despre „ceilalţi”. Evident, din această complicitate de comun acceptată, presarii ies cu articole „pe surse”, iar tu ieşi cu protecţie a imaginii că doar nimeni nu va trage în tine atât timp cât le furnizezi material de presă.
-
Să presupunem şi altceva. Că se apropie un material bombă (cum ar fi, să spunem, să spunem…raportul anual din cadrul MCV). În care scrie ceva nasol de tine, dar şi de instituţia vecină. Păi, cea mai bună soluţie este să îl scurgi la presă cu două zile înainte să apară oficial. După epuizarea subiectelor, vii cu o analiză aşa zis tehnică, prin care insişti că în raport scrie că tu eşti bine, şi că ceilalţi prost. Păi, cine mai are timp să citească cu ochii lui raportul să se convingă dacă e aşa sau nu? Moda e că azi se trimit la presă materiale în format word ca ziariştii să îşi ia cu copy/paste direct articolul, împreună – desigur – cu interpretarea ta. Şi…te-ai scos. Pariu fac că nimeni nu a avut curiozitatea să analizeze câte şi care sunt nerealizările instituţiilor menţionate în raportul MCV din 2010 şi apoi în cel din 2011. S-ar putea să aibă ceva surprize.
-
Să mai presupunem ceva. Să spunem că instituţia adversă redactează un material căruia, dacă i s-ar face publicitate, ar face să crească brusc în ochii publicului, chiar al presei. Şi că redactează în acelaşi timp şi un material cu prevederi discutabile, chiar nepopuliste. Soluţia pentru o dezinformare completă şi umbrire a efortului real este simplă: scrii o scrisoare acelei instituţii, o pui pe site-ul tău (e cea mai tare chestie posibilă: să îţi postezi corespondenţa instituţională pe site-ul propriu, după modelul
întâi te lovesc apoi te invit la ceaisau ceva de genul, dar poate e o nouă formă de diplomaţie şi nu m-am updatat eu) şi o trimiţi la toată presa, prin care critici cel de-al doilea material şi nu aminteşti nimic de primul.
Ce se va întâmpla, e lesne de anticipat. Azi nu se mai scriu ştiri despre evenimente, ci se dau informaţii despre ce spun unii despre evenimente (ceva de genul telefonul fără fir). De ce? Poate pentru că unii jurnalişti nu mai au timp să vadă ce se întâmplă (de ex, acum unii nu mai aleargă pe teren să culeagă ştiri, căci vin ştirile la ei prin comunicate, mail-uri etc; chiar mă gândesc ce mană cerească e pentru unii faptul că şedinţele CSM-ului - acesta nou, prăfuit şi birocratic, cum i se spune de curând – se transmit online: stai acasă pe fotoliu şi te uiţi la şedinţă, după care dai o ştire de presă cum că s-a făcut şi desfăcut). Prin urmare, 100% ştirea va fi preluată, căci are toate ingredientele: e scandaloasă, o primeşti pe tavă şi nici măcar nu trebuie să verifici ce scrie acolo din moment ce conţinutul său e asumat deja de o instituţie.
4. Studiu de caz 1: Ah, la ce ma refer în concret? Păi, de curând am redactat în CSM proiectul de Strategie de integritate şi Planul de acţiuni aferent, precum şi structura Codului etic pentru membrii CSM (iată că sistemul judiciar a ajuns la un stadiu de asumare şi e bine să nu minimizăm acest lucru prin colportări sms-uite). Nu a apărut niciun cuvânt despre aceste documente, nicăieri. Până şi în Raportul tehnic din cadrul MCV scrie de ele (p.7) – firesc, doar fac parte din anticorupţia monitorizată şi de interes larg inclusiv pentru minister; dar niciun comentariu, nici în presă, nici pe site-uri (am spus eu că de fapt nimeni nu a mai citit aceste rapoarte, după ce s-au scurs la presă anterior publicării).
Pe ceea ce s-a făcut mare tapaj a fost însă proiectul de Plan multianual al CSM în care s-au strâns mai multe idei, necenzurate, dintre care unele ar fi neîmbrăţişate de ministru sau de o parte a presei. Am precizari-ref-planul-multianual-al-csm ieri ce e cu acest plan şi cum, strategic, critica lui publică e datată la o săptămână după publicarea pe site-ul CSM (în condiţiile deplinei transparenţe pe care o practicăm deja de 6 luni şi care văd că uneori se întoarce împotriva noastre, dar cu toate asta nu vom abdica de la principiu) – dar când apare?! taman în ziua când a apărut Raportul MCV ca lumea să creadă că e de fapt răspunsul CSMla Raport (sigur, faptul că Planul e datat 12 iulie şi Raportul apare în 20 iulie, poate fi un amănunt neglijabil, dar nescuzabil pentru o presă sănătoasă)… În fine, faptul că toate ideile de acolo au fost în spaţiul public în timpul campaniei, dar nu au fost niciun comentariu asupra lor (cu unele excepţii), nu mai interesează pe nimeni.
5. Studiu de caz 2: Cam tot aşa s-a procedat şi cu promovarea la ICCJ.În februarie 2011 membrii din noul CSM au afirmat că procedura de promovare nu asigură obiectivitatea. Toţi candidaţii au fost respinşi. În 7 iunie s-a decis de Plen punerea pe ordinea de zi a candidaturilor pentru o nouă promovare, procedură declanşată în martie pe locurile rămase neocupate din procedura anterioară. Îmi amintesc ce tam-tam a făcut presa, ce editoriale au apărut, cum că reformiştii dau înapoi, cum că s-a votat nu ştiu cum în plen etc. Dar când pe 15 iunie secţia de judecători a blocat şi această promovare, nimeni nu a mai scris un cuvânt. Nimic….
Dezbinare? Dezinformare? Neinformare? Nu mai contează. Răul e produs deja. Voit. Cam atât despre asta.