Sari la conținut
VedemJust - invata legea

Analiză

Educația juridică iese din lege și intră în școli

Educația juridică iese din lege și intră în școli

1. Prin Legea nr. 273/2021, Parlamentul a modificat Legea educației naționale nr. 1/2011 și a introdus expres, între competențele-cheie care trebuiau dobândite de elevi, și competențele juridice.

2. Au trecut de atunci aproape cinci ani. Vechea Lege a educației a fost înlocuită prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Educația juridică este menționată în mai multe locuri esențiale: la activitățile educaționale extrașcolare, în materia planurilor-cadru și a programelor școlare, între competențele-cheie care determină profilul de formare al elevului și între atribuțiile centrelor comunitare de învățare permanentă.

3. Recent, prin Ordinul nr. 137/2026 ministrului educației și cercetării a fost aprobat Cadrul de Referință al Curriculumului Național din România pentru învățământul preuniversitar, publicat în luna iunie.

Acest document include competența juridică în mecanismul după care trebuie construit întregul curriculum național. Astfel, între cele opt competențe-cheie este prevăzută expres „competența civică, juridică și de protejare a mediului”, având semnificația următoare: „a acționa în calitate de cetățean responsabil, a participa activ la viața civică, pe baza înțelegerii conceptelor și structurilor sociale, economice, juridice, politice, culturale, ecologice, precum și a dezvoltării durabile” (pct. 4.1).

4. O competență presupune cunoștințe, abilități și atitudini, iar standardele de evaluare trebuie să permită identificarea a ceea ce elevul știe, înțelege și poate face. Or, dacă „competența juridică” este una dintre competențele-cheie ale absolventului, înseamnă că sistemul trebuie să poată arăta și cum constată că elevul a dobândit-o. Pentru asta trebuie să putem răspunde la întrebări foarte concrete:

·        Ce trebuie să știe și să poată face un copil la sfârșitul ciclului primar?

·        Ce nivel de alfabetizare juridică trebuie să aibă un elev la finalul gimnaziului?

·        Ce trebuie să știe despre drept un absolvent de liceu?

·        Prin ce discipline se formează aceste cunoștințe și abilități?

·        Prin ce activități de învățare?

·        Cum verificăm că ele au fost dobândite?

5. Văd că problema pregătirii profesorilor încă este ignorată. Cadrul din 2026 afirmă explicit că reforma curriculară trebuie abordată sistemic și că noul curriculum trebuie să evolueze concomitent cu formarea inițială și continuă a profesorilor, cu standardele naționale de evaluare, cu manualele și cu celelalte resurse educaționale (pct. 9).

Prin urmare, chiar documentul de politică educațională adoptat de Minister în 2026 confirmă un lucru firesc: nu poți introduce o competență în curriculum fără să pregătești profesorii care trebuie să o formeze. Or, aici apare una dintre cele mai mari restanțe ale ultimilor cinci ani.

6. Profesorii care predau discipline prin care ar trebui să fie dezvoltată și componenta juridică nu devin cunoscători ai domeniului juridic prin simplul fapt că educația juridică apare ca cerință în lege sau reglementări secundare. În același timp trebuie să nu facem o confuzie: educația juridică nu înseamnă predarea dreptului. Dar cred că este evident că nu pot fi predate și însușite cunoștințe juridice fără a face trimitere la concepte, instituții și limbaj propriu dreptului.

Un profesor trebuie să știe ce explică atunci când vorbește elevilor despre drepturi și obligații, răspundere juridică, capacitatea minorului, contracte, infracțiuni, contravenții, protecția datelor, răspunderea pentru activitatea online ori funcționarea instituțiilor judiciare. Așa cum nu ne propunem să transformăm elevii în studenți la drept, nici profesorii nu trebuie să îi transformăm în juriști, dar este necesar să le oferim pregătirea minimă pentru ca informația juridică transmisă copiilor să fie corectă.

7. Există tentația de a considera că educația juridică se realizează oricum, fragmentar, prin educație socială, istorie, consiliere, activități extracurriculare ori prin intervențiile ocazionale ale unor profesioniști ai dreptului. Eu cred că ne amăgim, căci nu văd cum am putea să ne mulțumim a spune că educația juridică este „transversală”. O competență-cheie nu poate depinde de întâmplare: dacă elevul are norocul să se afle într-o școală în care un profesor este interesat de drept sau în care un judecător, procuror ori avocat vine voluntar să țină o lecție, va afla mai multe.  Dacă nu, poate termina școala fără cunoștințele juridice elementare de care are nevoie în viața cotidiană. Aceasta nu este formarea unei competențe la nivel de sistem.

Educația juridică presupune ca elevul să înțeleagă progresiv, potrivit vârstei, ce este o regulă și ce este o lege, ce drepturi are și ce obligații îi revin.  Când ajunge la vârsta adolescenței trebuie să știe când răspunde pentru faptele sale, ce consecințe poate avea distribuirea unei imagini intime, ce înseamnă hărțuirea sau amenințarea, ce poate cumpăra și contracta online, ce se întâmplă când este chemat la poliție, ce rol au procurorul și judecătorul și unde se poate adresa atunci când drepturile îi sunt încălcate. Asta înseamnă cu adevărat alfabetizare juridică.

8. În septembrie 2026, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a pus deja în circulație documente și materiale pentru aplicarea noului curriculum liceal la clasa a IX-a. Educația juridică, la fel ca în ceilalți ani, lipsește.

După 12 ani de predat periodic educația juridică la nivel non-formal, sunt în măsură să spun pot spune că sunt necesare cel puțin patru intervenții:

·        trebuie realizată cartografierea competenței juridice în toate programele școlare, de la primar până la sfârșitul liceului.

·        trebuie stabilită o progresie curriculară: ce competențe juridice se formează la fiecare vârstă și cum crește complexitatea lor.

·        trebuie elaborate resurse educaționale și ghiduri metodologice adaptate copiilor și adolescenților.

·        trebuie organizată formarea profesorilor care vor avea sarcina efectivă de a dezvolta această competență.

9. Nu știu și nu e treaba mea să stabilesc dacă este nevoie neapărat de o nouă disciplină pentru fiecare clasă. Dar este nevoie ca statul să știe și să poată demonstra unde, când, cum și de către cine este formată competența juridică pe care tot statul o cere absolventului de ciclu primar, de ciclu gimnazial, de ciclu liceal.

10. Din 2021 avem competența juridică în lege, iar din iunie 2026 ne-am obligat să o implementăm, Ministerul stabilindu-și singur standardele. După cinci ani, competența juridică trebuie să iasă din lege și să intre în clasă.

Distribuie acest articol

URL copiat! Copiază manual din bara de adrese

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

Lasa un comentariu

Comentariul tau va fi afisat dupa moderare.

Multumim, !

Comentariul tau este in asteptarea moderarii.