Nota: folosesc notiunea de justitie in sensul cel mai larg, privind toate autoritatile, institutiile si profesiile liberale implicate in infaptuirea dreptatii prin intermediul organelor oficiale ale statului.
Rostul justitiei in orice stat este sustinerea democratiei, limitarea abuzurilor si respectarea drepturilor individului. Pe la inceputul secolului, un judecator de la Curtea Suprema din SUA a mentionat in cuprinsul unei hotarari *Nu e de ajuns sa se faca justitie, mai trebuie sa se si vada ca se face justitie*. De atunci, acest principiu a intrat in limbajul juristilor si astazi se regaseste in unele legislatii si teorii drept **teoria aparentei justitiei**, care se aplica in egala masura in ceea ce priveste organizarea, cat si in ceea ce priveste functionarea justitiei.
Daca ma refer la justitia romana prin prisma principiului mentionat, afirm cu tarie ca justitia romana a esuat in misiunea sa. Iata argumentele:
- existenta din 2004 pana la aderare a amenintarii cu clauza de salvgardare pe justitie si anticoruptie (celebrele stegulete rosii) si, apoi, institutirea unui mecanism de monitorizare pentru inca 3 ani post-aderare in acest domenii, sustin neincrederea oficialilor europeni in capacitatea de reformare si de indeplinire a obiectivelor de catre justitia romana;
- societatea romana e bolnava de coruptie: suntem pe primul loc la coruptie in UE si pe locul 4 in Europa, ceea ce inseamna ca lupta anticoruptie promovata de executiv si dusa de justitie e ineficienta;
- sistemul juridic e afectat si el de coruptie: anchetele DNA din ultimii ani cu privire la avocati, magistrati asistenti, procurori, judecatori, politisti, lichidatori, scandalurile legate de taxa platita avocatilor de catre stagiari, admiterea in MJ a unor persoane examinate de catre proprii colegi, cumpararea posturilor de sefi in parchete (bineinteles, cu prezumtia de nevinovatie pentru dosarele inca nefinalizate) sunt suficiente pentru a semnala carentele de integritate din sistem;
- faptul ca suntem pe locul 2 din Europa la nr de plangeri adresate CEDO dovedeste neincrederea cetatenilor romani in justitie; condamnarile saptamanale intregess acest lucru; recentele condamnari la Strasbourg pentru practica neunitara a instantelor sustin acest lucru;
- rotatia ministrilor la carma Ministerului Justitiei nu face decat sa fragmenteze politicile publice, si asa saracacioase, in domeniul nostru;
- implicarea ministrilor justitiei in mersul unor cauze, solicitarile abuzive ale acestora de modificare a procedurilor sau de schimbare a unor magistrati ori cercetarea ministrilor insisi pentru fapte penale sunt simptomatice;
- scandalurile publice generate de existenta inca in sistem a magistratilor care au fost agenti sau au colaborat cu securitatea umplu de scarba si teama pana si pe ceilalti magistrati;- admiterea in magistratura prin intermediul interviurilor practicate de CSM constand in 5 intrebari sau promovarea la ICCJ fara motivarea deciziilor constitutie nu numai incalcari continue ale legislatiei internationale, ci perpetuarea unui sistem submediocru de profesionalism si a unei bune ocazii de mentinere a suspiciunilor cu privire la relatiile si retelele existente in sistem;
- faptul ca insisi magistratii au actionat in judecata CSM pentru incalcarea dreptului la cariera sau au deschis actiuni contra MJ pentru incalcarea drepturilor salariale, dovedesc incapacitatea acestor institutii de a-si gestiona propriile lor atributii;
- insisi magistratii nu au incredere in sistemul de justitie, in vesnica reforma: caci aceasta nu e una autentica;
- ma mai gandesc ca in Germania, pentru a scapa de aparanta influentei politicului asupra justitiei, Curtea Constitutionala are sediul intr-un alt oras decat parlamentul, pe cand la noi CC sta chiar in Palatul Parlamentului;
- in fine, faptul ca in Romania nimeni nu raspunde pentru nimic, nici nu mai trebuie amintit.
Cu toate aceste aspecte aflate tot timpul in jurul nostru, faptul ca sunt magistrati care isi indeplinesc cu devotament atributiile, aproape ca trece nevazut. Sistemul e bolnav, degeaba cateva organe inca mai functioneaza. Cat timp regulile institutionale sunt incalcate, organizarea judiciara e la pamant, politica de resurse umane ineficienta, functionarea nu poate decat sa fie afectata.
Singura solutie este reformarea structurala a sistemului: degeaba facem legi si proceduri, daca sistemul nu este unul viabil.
Apoi, e necesara regandirea radicala a sistemului de recrutare si evaluare a personalului din justitie.
In cele din urma, trebuie lucrat la increderea populatiei: securistii din justitie, coruptia, erorile judiciare, caile de atac exercitate intr-o veselie, plangerile la CEDO alimenteaza aceasta neincredere. Degeaba e justitia legala, daca nu este si legitima – iar legitimarea vine numai din increderea populatiei in sistemul creat sa mentina ordinea sociala. Iar aceasta incredere se construieste pe buna reputatie a personalului din justitie, pe reputatia sistemului transpusa in autoritatea deciziilor si prin acceptarea acestora.