Guvernul a publicat două proiecte de Ordonanțe de Urgență aflate în procedură de avizare. Primul privește grațierea și e justificat de suprapopularea din penitenciare.
Cel de-al doilea privește modificarea codului penal și de procedură penală și e justificat de punerea în acord cu unele decizii recente ale Curții Constituționale.
În cele ce urmează voi arăta punctele slabe din cele două propuneri și efectele lor devastatoare pentru lupta anticorupție.
Grațierea este o iertare a condamnatului pentru a mai efectua pedeapsa la care l-a obligat judecătorul prin hotărâre definitivă. Actele de grațiere sunt, de regulă, individuale, și se dau de Președintele țării prin decret, pentru orice motiv considerat de el ca fiind potrivit. Cam o dată la 10 ani se dă câte o grațiere colectivă. Potrivit Legii 546/2002, Parlamentul este cel care dă legea de grațiere colectivă. În ultimii ani au fost respinse toate inițiativele unor parlamentari în acest sens.
Anul acesta Guvernul vrea să adopte o OUG, în locul unei legi aprobate de Parlament. Potrivit Constituției, acest lucru se poate întâmpla numai dacă este o stare de urgență. Or, Guvernul nu a motivat acest aspect decât pe faptul că România a suferit mai multe condamnări la CEDO. Dar această situație durează din anul 2012, nu e nimic nou. În plus, suprapopularea este doar una dintre problemele din penitenciarele românești, celelalte fiind condițiile de detenție, asistența medicală pentru deținuți, salariile pentru gardieni.
Analizând actele de grațiere anterioare, am constatat că, de regulă, au beneficiat de grațiere doar cei sancționați de instanța de judecată cu închisoare de maxim 2 ani, iar cei care au împlinit vârsta de 60 ani numai dacă au fost sancționați cu închisoare de maxim 5 ani, condamnările pentru o grămadă de infracțiuni fiind exceptate de la grațiere, printre care cele de violență și de corupție. Or, prin prezentul proiect se urmărește grațierea celor condamnați până la 5 ani închisoare, iar cei peste 60 de ani vor fi scutiți de efectuarea a jumătate din pedeapsa aplicată de judecători.
Mai mult, proiectul de OUG conține niște prevederi care contrazic sau nu au legătură cu motivele anunțate. Astfel, proiectul se referă la faptele comise până la data de 18 ianuarie 2017, ceea ce înseamnă că de grațiere vor beneficia nu numai cei aflați în penitenciar în momentul aprobării OUG, ci și cei care au dosare pe rol sau dosare care se vor deschide pentru fapte comise până la data indicată și care vor fi condamnați după aprobarea OUG. Numărul lor nu poate fi estimat.
Grațierea va privi și condamnările la plata unor amenzi penale și condamnările la închisoare cu suspendare. Or, dacă vrem să rezolvăm problema suprapopulării penitenciarelor, aceste două tipuri de condamnări nu ar trebui incluse la grațiere.
Vor beneficia de grațiere cei care au fost condamnați la închisoare până la 5 ani, care nu sunt recidiviști și care nu au săvârșit vreuna dintre infracțiunile enumerate în proiect. Ei au obligația ca în termen de un an de la punerea în libertate să plătească sumele de bani stabilite prin hotărârea de condamnare. Eu aș fi pus un termen de aplicare a grațierii, să spunem o lună de la data publicării în Monitorul Oficial, numai pentru cei care au plătit sumele de bani și în felul acesta aș fi forțat plata despăgubirilor.
Vor beneficia de grațiere cu jumătate din pedeapsa aplicată cei care au peste 60 ani, femeile gravide și cei care au copii în întreținere cu vârsta de până la 5 ani, cu o singură condiție și anume să nu fie recidiviști. Deci nu are importanță dacă sunt condamnați pentru infracțiuni de omor, de violență gravă, împotriva minorilor sau de corupție – ceea ce este inadmisibil. Apoi, pentru starea de graviditate nu se prevede când trebuie să existe această stare: dacă graviditatea trebuie să existe în momentul grațierii, atunci această poate fi „provocată” ulterior datei de 18 ianuarie 2017, gravida să invoce un act medical, ea să fie pusă în libertate și apoi să facă întrerupere de sarcină.
Modificarea codului penal și de procedură penală are o vagă legătură cu unele decizii ale Curții Constituțională. Scopul său implicit este dezincriminarea unor fapte grave și împiedicarea urmăririi altora.
Astfel, infracțiunea de abuz în serviciu care a provocat o pagubă sub 200.000 lei sau care a vătămat drepturile sau interesele unei persoane nu va mai fi infracțiune. Rămâne infracțiune doar abuzul în serviciu cu pagubă de peste 200.000 lei, însă procurorul nu vor putea investiga persoana vinovată din oficiu, ci numai dacă victima formulează plângere prealabilă. Această condiție se va aplica și pentru procesele în curs: adică primarii, șefii de consilii locale sau județene, miniștrii urmăriți pentru asemenea fapte vor trebui să decidă dacă formulează plângere împotriva lor înșiși – ceea ce este de-a dreptul stupid, având în vedere că există o obligație prevăzută în art. 267 Cod penal de a denunța de îndată faptele în legătură cu serviciul de care ia cunoștință orice angajat al unei instituții, altfel acesta comite o infracțiune. Așadar, nu poți să obligi și în același timp să lași la voința șefului instituției sesizarea unei infracțiuni. De remarcat că o treime din activitatea DNA o constituie infracțiunile de abuz în serviciu.
Erată, 31.01.2017: față de prevederile art. 157 alin. 4 C.pen, revin și arăt că dacă persoana juridică este reprezentantă de făptuitor, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu. Problema sesizată rămâne: cum află procurorul de abuz, dacă șeful instituției nu mai are obligația de denunțare? Sau, cum își închipuie cineva că primarul va face plângere prealabilă împotriva angajatului său care a manipulat o achiziție din care au beneficiat amândoi?
Va mai dispărea și infracțiunea de neglijență în serviciu, foarte des întâlnită. De asemenea, dispare și infracțiunea de conflict de interese dacă beneficiul era unul cuvenit, ceea ce schimbă cu totul rostul incriminării acestei infracțiuni. Nici numpărul acestor situații nu poate fi estimat.
Toate cele trei modificări vor produce un efect mai mare decât cel al unei amnistii: amnistia înseamnă că fapta ar continua să existe în Codul penal, dar infractorul este iertat de faptul că a comis-o și procesul se oprește în orice fază s-ar afla; pe când acum se produce o dezincriminare, adică infracțiunea este eliminată din Codul penal și nimeni în viitor nu va mai putea fi sancționat pentru asemenea fapte.
Încă o precizare: pentru a produce efecte, proiectele trebuie aprobate de guvern și publicate în Monitorul Oficial. Odată publicate, ele produc efecte de îndată (spre deosebire de legi, care intră în vigoare la trei zile de la publicare). În acel moment toți deținuții care beneficiază de grațiere trebuie puși în libertate și toate dosarele care privesc infracțiuni dezincriminate trebuie oprite. Chiar dacă ulterior se vor abroga cele două OUG-uri (de către Guvern), ori se vot constata că sunt neconstituționale (de către Curtea Constituțională), ori se vor respinge prin lege (de către Parlament), acestea își vor produce efectele, pentru că ele constituie „lege mai favorabilă”. Or, regula este că dacă în timpul unui proces intervin mai multe acte normative penale care reglementează același aspect, persoanei i se aplică cea mai favorabilă reglementare.
*
Cristi Dănileț este judecător la Tribunalul Cluj, fost membru al CSM.
Articol publicat pe CursdeGuvernare.ro pe 25 ian 2017