Săptămâna trecută, a venit mult-aşteptatul raport de progres al României. Nu a fost chiar aşa cum mulţi dintre noi se aşteptau: să dea 1 ianuarie 2007 ca dată certă a integrării în U.E. a ţării noastre. Am discutat cu câţiva europarlamentari (nu români) despre acest raport al Comisiei Europene. Toţi erau de acord cu integrarea României, puţini încă se mai îndoiau de Bulgaria. Şi au fost de acord cu soluţia Comisiei, de teamă că o certitudine a integrării anul viitor ar fi pus autorităţile româneşti în stand-by (adică într-o lene care ne caracterizează deseori). Aşa că decizia s-a amânat până în octombrie anul acesta.Puţini ştiu însă că nu e suficient Raportul Comisiei, ci acesta trebuie aprobat de către Parlamentul European. În prezent, se fac amendamente la raport, se pregătesc puncte de dezbateri şi, în iulie, se va aproba sau nu raportul. Părerea mea este că se va aproba, dar cu anumite condiţii pe care Bulgaria şi România vor trebui să le îndeplinească.Este şi normal să fie aşa şi nu trebuie să ne revolte. Cele două viitoare ţări comunitare trebuie să ajungă la anumite standarde europene, reformele trebuie să se desfăşoare rapid şi bine, clasa politică trebuie să demonstreze că are voinţa de a schimba lucrurile. Sunt convins că mai mult decât vrem noi să fim în Europa, aceasta este cea care vrea să fim membri. România e o ţară mare ca teritoriu şi populaţie, preţurile sunt încă scăzute, deci e loc de investiţii pentru europeni şi e piaţă de desfacere pentru produsele Uniunii. Să vedem, însă, care dintre noi s-a gândit ce face a doua zi după integrare. Aici s-ar putea să fie marea încercare. Europenii vor standarde şi stabilitate.În domeniul justiţiei, sunt semnalate aspectele pozitive. Suntem lăudaţi pentru reformele începute, independenţa sistemului şi dosarele lucrate. Dar, dacă stau şi mă gândesc bine, până acum în justiţie s-a făcut doar integrare, nu şi reformă. Reforma va începe să se facă când cetăţeanul obişnuit va percepe schimbările în bine, când procesele vor dura mai puţin, hotărârile vor fi mai convingătoare, asistenţa juridică mai de calitate, când vor exista proceduri alternative la judecată sau sancţiuni alternative închisorii. Să sperăm că autorităţile responsabile (Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Parlamentul României) vor realiza că sistemul trebuie să funcţioneze pentru cetăţean. Şi să mai sperăm că aceste autorităţi vor realiza că reforma nu e confiscată de cineva, ci trebuie făcută de toţi.Aşa că să-i urăm sănătate Preşedintelui statului, care, iată, deşi suferind cu spatele, s-a întors în ţară după operaţie să pună umărul la reforme :). Se pare că el e singurul liant în tumulturile vieţii politice. Spre deosebire de el, cetăţeanul român nu poate pleca în altă ţară să se judece, de exemplu. La instanţele supranaţionale se ajunge doar în mod excepţional şi doar pentru chestiuni de procedură. Nu, cetăţeanul rămâne aici şi aşteaptă să i se facă dreptate.Închei gândindu-mă că foarte mulţi român suferă de dureri de spate. Se pare că poziţia inadecvată adoptată la şcoală şi la serviciu e cauza. Lipseşte educaţia şi în acest domeniu, ca şi în drept: lumea pierde uneori pentru că nu cunoaşte procedurile, nu pentru că nu ar avea dreptate.
(publicat in Ziua de Cluj din 21 mai 2007)