În urmă cu vreo lună eram la o emisiune radio în Bucureşti împreună cu preşedintele AMR şi un director de ONG, iar la telefon era un membru al CSM. La un moment dat, am fost întrebat de ce se fac atâtea greşeli de procedură în dosare, de ce atâtea arestări, puneri în libertate şi apoi rearestări, de ce atâtea trimiteri spre rejudecare. Şi am spus că nu trebuie să mire pe nimeni, trăim într-o ţară care nu excelează în nimic: mediocritatea caracterizează azi orice domeniu sau instituţie din România.
Spre surprinderea mea, nu a reacţionat contra nici unul dintre interlocutori. O săptămână mai târziu am făcut aceeaşi afirmaţie la o emisiune TV, faţă de doi invitaţi şi în prezenţa telespectatorilor care interveneau telefonic în emisiune. Din nou, nici o contra-reacţie.Luni l-am auzit pe Preşedintele naţiunii făcând în faţa Parlamentului aceeaşi afirmaţie: “România e ţara mediocrităţii”. Sper că nu a descoperit asta de abia acum. Sper că şi pentru parlamentari şi guvernanţii aflaţi de faţă să nu fi fost un subiect prea nou. Ii dau dreptate lui Băsescu. În prezent, nu avem nici un domeniu care să meargă bine.
Dacă ne uităm la Sănătate, e jale: numai bolnav să nu fii – trebuie să “cumperi” dreptul de a te interna, să vii cu medicamente de acasă, să plăteşti operaţia (chiar am auzit de medici care te “deschid”, deşi nu trebuie, doar pentru a primi “dreptul”), să dai atenţii la asistente şi la femeia de serviciu; la sfârşit pleci întotdeauna “ameliorat”, nu “vindecat” şi juri că nu ai să mai calci acolo niciodată.La Finanţe, e o adevărată corvoadă: în nici un moment nu ştii ce lege e în vigoare, nu ai de unde obţine informaţiile necesare, iar statul la cozi în faţa funcţionarilor, mult prea ocupaţi cu băutul cafelei sau bârfei de ultimă oră cu colega de alături, e deja ceva obişnuit. Dar, văd că acest comportament e împrumutat cu succes şi de funcţionarii din bănci. Şi, dacă tot am ajuns aici, nu ştiu de ce niciodată nu ţi se explică care e dobânda reală a unui credit pe care îl faci. Iar, în domeniul asigurărilor, atenţie mare la clauzele contractuale: sunt aşa de multe şi de mărunt scrise, încât cu siguranţă îţi va scăpa tocmai acea dispoziţie pe care o va invoca societatea pentru a scăpa de răspundere.Învăţământul în România a devenit o tragedie: grăbiţi după a acumula, uităm că generaţia de mâine ne copiază întocmai încă de la o vârstă fragedă. Părinţii nu mai au timp de copii, doica e prea tânără sau prea în vârstă şi îţi bate odrasla, grădiniţele de stat sunt prea puţine şi neperformante, iar cele particulare prea scumpe. Profesorii sunt prea prost plătiţi, mult sub importanţa muncii lor, ceea ce îi face tot mai dezinteresaţi în a preda cursuri de calitate. Diplomele în facultăţi se obţin uşor, pe bani. Anual, mii de absolvenţi îşi umplu pereţii cu ele.În schimb, investim foarte mult în Justiţie. Adică, nu dăm bani în educaţie, să încercăm a diminua comportamentul delincvent, ci plătim în sistemul de represiune al acestuia. Managerial, e greşit, pentru că tot timpul numărul dosarelor va fi în creştere, dacă nu vom încerca să prevenim aceasta. În fine, nu mai vorbesc de timpul, nervii şi banii cheltuiţi de cetăţean în haosul procedural care îl încurcă până şi pe judecător.La Agricultură, nu vreau decât să amintesc un trist peisaj zărit în drumul meu cu trenul către casă: ţăranii ară cu plugul tras de cal bucăţile de pământ pe care le stăpânesc cu mândrie, acelea recuperate de la CAP-uri în ‘90. Mă gândesc că, în urmă cu 2000 de ani, strămoşii noştrii daci arau la fel.Înainte de Revoluţie, am ridicat Porţile de Fier, am săpat Canalul Dunăre-Marea Neagră şi am făcut Metroul. Azi suntem ţara digurilor care se fisurează, a barajelor care se dărâmă, a podurilor care se prăbuşesc, a munţilor care se scurg. A fost nevoie de două săptămâni, o grămadă de artificieri şi chiar chemate trupele speciale, plus vizita preşedintelui, pentru ca trei bolovani căzuţi în mijlocul drumului pe Valea Oltului să fie aruncaţi în aer. Drumurile ţării sunt jalnice, oraşele tot mai aglomerate, spaţiul verde tot mai puţin. În schimb, avem gratuit aviara, sărăcie, circ la TV zilnic şi … dorinţa de a emigra.Nu ştim unde au dispărut specialiştii români, unde-s marii profesori, unde sunt cercetătorii. Nu mai avem viziune, nu ne facem strategii. Nu ştim să facem planuri.Stau şi mă gândesc dacă suntem pregătiţi pentru aderare. Sau, sincer să fiu, mai degrabă dacă o merităm.(publicat in Ziua de Cluj, 21 iunie 2006)