[/caption] Pana de curand, actiunea disciplinara contra magistratilor se exercita de o comisie de disciplina alcatuita din un magistrat membru CSM si doi inspectori. Situatia anormala de a fi urmarit
si judecat
de catre organisme intre care exista o punte le legatura - magistratul membru CSM - am antamat-o public inca din sept 2006 cand am intocmit raportul SoJust, capitolul asupra CSM. Atunci membrii CSM nu acceptasera criticile noastre. De curand, insa prin OUG 195/2008 s-a modificat aceasta dispozitie:
Luând în considerare faptul că prezenţa în componenţa comisiilor de disciplină a membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii a ridicat probleme cu privire la imparţialitatea acestora, creându-se astfel o confuzie între funcţia de anchetă exercitată de aceştia şi funcţia de judecată exercitată de secţiile Consiliului din care fac parte, competente să judece abaterile disciplinare comise de judecători, respectiv de procurori,
ART. II Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 45, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 45. - (1) Acţiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii, formate din 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători şi, respectiv, 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori." 2. La articolul 45, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
Iar inspectorii din comisia pt judecatori sunt numiti prin Hot 1322/2008.
Cu toate noile modificari, cred insa ca problema de fond ramane: verificarea preliminara a informatiilor despre magistrati se face de inspectori, urmarirea
se face de o comisie de disciplina alcatuita doar din inspectori din acelasi corp cu inspectorii care fac verificarile, iar judecarea
se face de catre magistratii din sectii care sunt aceeasi cu cei care au numit inspectorii. Or, atat inspectorii, cat si membrii sectiilor isi desfasoara activitatea in aceeasi institutie si, mai mult, inspectorii nu sunt angajati nici permanenti ai CSM, nici in urma unui concurs obiectiv, ci sunt numiti in urma unui interviu chiar de catre membrii CSM si pe o durata nesigura (numire in urma detasarii, astfel incat membrii CSM pot oricand si nemotivat sa dispuna incetarea detasarii), astfel incat cariera inspectorilor din CSM depinde exclusiv de vointa arbitrara a membrilor CSM care, sa nu uitam, ei insisi pot face obiectul unei actiuni disciplinare.
Pentru aceasta consider ca magistratul care este subiect pasiv al unei actiuni disciplinare nu se bucura de garantiile unei judecati
impartiale (art 6 par 1 CEDO aplicandu-se si in materie adminstrativa, si disciplinara - CEDO, Engel s.a vs Olanda, 1976, hot de principiu). In sprijin, invoc dec CCR nr 1467/2007 (p.11) pronuntata in cazul CNSAS, prin care s-a decis ca in cazul unui organ jurisdictional, daca verificarile sunt efectuate de acelasi organ care decide, exista o confuzie intre functia de ancheta si functia de judecata.