VedemJust - invata legea

„Mineriada” din SUA va duce la reducerea libertăților?

Publicat pe data de 06.01.2021

„Dacă Mike Pence face ceea ce trebuie, noi câștigăm alegerile”, a spus Trump. După care a început atacarea Capitoliului, unde Pence prezida ședința ăn care urma să aibă loc validarea celui ales de poporul american, altul decât Trump.

.

Cred că în SUA tocmai s-a declanșat un fel de mineriadă. Dacă „dreapta” e nemulțumită de alegerile prezidențiale și a stârnit o revoluție, atunci „stânga” va fi nevoită să reacționeze: poliție, militari, sancțiuni.

Ca urmare, democrația va căpătă un nou înțeles: de la o societate liberală unde individul era important, se tinde la un socialism unde individul va fi îngrădit în numele „menținerii ordinii publice”. Libertățile vor fi reduse, asta prevăd.

Este trist: parcă nu te așteptai ca în țara simbol al libertăților să se întâmple așa ceva. Semnalul dat de SUA este negativ și va fi preluat de alte state.

.

Când alegerile nu sunt recunoscute la cel mai înalt nivel, când hotărârile judecătorești sunt ignorate, când statul se conduce pe rețelele sociale, când cetățenii intră în instituțiile publice peste demnitari și funcționari, nemulțumiți de deciziile luate, când internetul și televiziunile sunt pline de fake-news-uri prin care se manipulează oamenii împotriva autorităților, eu cred că „în numele poporului” nu se poate petrece decât o revoluție. Or, dacă accept că prin revoluție se poate ajunge de la dictatură la democrație, mă întreb: de la democrație oare la ce se poate ajunge prin revoluție?! Căci după democrație nu se știe ce există; încă nu s-a inventat post-democrația. Asta se întâmplă când libertatea nu e înțeleasă ca binom drepturi+responsabilități: anarhie.

.

Mesajul meu este clar: legea trebuie respectată chiar dacă nu ne convine, iar deciziile pot fi schimbate doar legal. Sunt pentru FORȚA DREPTULUI, nu pentru DREPTUL FORȚEI!