]Răspunderea disciplinară
Predoiu însuşi s-a dus în Senat să ceară votul pe legea de răspundere disciplinară a magistraţilor, după ce Camera Deputaţilor respinsese aberantul proiect.
A obţinut votul prin trei minciuni. Mai întâi, în discursul său a spus că această legea nu e dorită doar de către liderii magistraţilor, şi că în realitate magistraţii şi-ar dori-o – ministrul ştia însă foarte bine că toţi magistraţii din ţară s-au opus acestei legi şu au arătat-o în scris, cu excepţia a trei oameni, din care doi lucrau în ministerul său şi unul, prieten cu primii, în Inspecţie; doar ei şi numai ei au susţinut acea aberantă lege care a dus la caracterizarea ce va apărea tot mai des de acum: reversibilitatea reformelor din justiţie. Apoi le-a justificat parlamentarilor necesitatea acestei legi printr-un discurs lacrimogen despre un bătrânel care şi-a pierdut casa şi cum nici un magistrat nu a răspuns - ministrul vorbea de erori de judecată, or legea nu se referea la aşa ceva. Iar cea mai tare minciună a fost cum că de adoptarea acestei legi depinde ridicarea MCV şi aderarea la Shengen – or, aceasta lege nu a fost niciodată o condiţionalitate din partea CE, şi după cum vedem MCV nu a fost ridicat, iar în Schengen încă nu am ajuns.
Această lege, prezentată de Predoiu ca o mare realizare al mandatului său, conţine în realitate bazele pentru un control politic asupra justiţiei, neîntâlnit în sistemul nostru decât în vremurile de tristă amintire de dinainte de 2004: Inspecţia Judiciară este scoasă de sub autoritatea CSM, ministrul justiţiei poate solicita demararea cercetărilor când nu este mulţumit de un act, măsură sau decizie luată de un magistrat (aceasta chiar în cursul soluţionării unui dosar), acelaşi ministru capătă putere de control al inspectorului când el este organul care sesizează şi, mai mult, capătă putere discreţionară de a decide asupra trimiterii în judecată disciplinară a magistratului indiferent de opinia inspectorului (fără ca legea să prevadă un ermen în care o poate face), având apoi posibilitatea de a contesta în justiţie hotărârea CSM.
Legea a fost criticată de statul-de-drept-in-pericol-nu-corupeti-justitia: procurori acuzaţi în mod iresponsabil că fac dosare politice, judecători insultaţi, membri CSM ameninţaţi, executarea hotărârilor îngreunate sau ignorate, discuţii netransparente pentru numiri în funcţii de conducere, plângeri din partea ministrului împotriva judecătorilor care dau decizii definitive.
Puţini ştiu, dar lunar sunt trimise de către MJ zeci de plângeri dinspre MJ către Inspecţia Judiciară, în baza art. 45 din Legea 317/2004. Pot spune fără să mă înşel: din păcate, azi Inspecţia lucrează mai mult pentru MJ. Deja cariera magistraţilor e verificată de Executiv. Din plin.
Aşadar, pentru a adera la UE, în România a fost nevoie să fie legiferată independenţa justiţiei, să fie transformat CSM din apendice în MJ într-o instituţie independentă, să fie luată Inspecţia Judiciară de la MJ şi dată la CSM. După 5 ani de la aderare, Predoiu ne-a întors înapoi în anul 2003. Şi el vroia, chipurile, să se ridice MCV: păi pentru asta trebuia să avem evoluţii, nu regrese.