]Cooperarea cu CSM
Predoiu nu prea a venit la şedinţele CSM, dar şi-a încasat fără probleme venitul cuvenit (pe lângă cel de la minister, evident) - da, e adevărat, şi ceilalţi miniştri din 2005 încoace au făcut la fel. Dar a naibii i-a plăcut să joace un rol moralizator sau doar poate al unui autor de revista presei, trimiţând membrilor CSM înştiinţări cu articole apărute în presa străină despre mersul lucrurilor, învârtirea globului şi evoluţia crizei (da, recunosc, am fost singurul care i-am citit depeşele şi care am avut şi neobrăzarea să îi răspund, însă savurosul schimb de mesaje îl voi publica, poate, doar odată cu memoriile mele.
Nu a comunicat cu sistemul şi în unele vizite pe la instanţe a avut tupeul să justitia-amenintata-de-executiv judecătorilor cum să judece procesele cu statul. Totul a culminat cu protestul din 2009, soldat cu blocarea de către magistraţi a activităţii pentru o lună de zile. Ce l-a interesat pe Predoiu a fost numai ca procesele comerciale să meargă în acea perioadă. În timpul protestului a încercat un şantaj spunându-ne că începe dicuţiile despre majorarea salariilor numai dacă spunem magistraţilor să intre înapoi în săli. Iar apoi, în faţa presei, a vorbit despre o înţelegere cu el pe care nu o făcusem în spatele uşilor închise.
În anii următori, a refuzat orice discuţie despre Pactul pentru Justiţie, una din principalele revendicări ale protestului din 2009. Dar azi, după ce nu mai e ministru, constat că îl vrea, după ce a susţinut mult şi bine că singurul Pact pe care îl are justiţia e însuşi MCV.
Disperat să pună mâna pe CSM, a permis ca doi angajaţi ai săi să mita-electorala-de-la-ministerul-justitiei pentru CSM la alegerile din 2010. Din fericire, magistraţii s-au prins de intenţii şi au avut alte opţiuni.
A încercat să bage zâzanie între magistraţi şi CSM. Îmi aduc şi acum aminte cum o judecătoare, aflată oficial în biroul ministrului, mi-a relatat cum acesta s-a dus la un moment dat la dulap şi s-a întors cu un dosar spunând „Vrei să vezi ce fac prietenii tăi din CSM?!”. Nu sunt curios să aflu ce era în acel dosar, însă. Personal nu am nici un stres.
A avut o tactică extraordinară de subminare a conducerii reformatoare a CSM din 2011. Mai întâi a promis cooperare totală. A spus acest lucru şi în afară. După care a refuzat orice întâlnire informală. Apoi a dat interviuri în care a lovit în aripa reformistă. Totul a culminat cu o ieşire publică înainte cu o zi de alegerile din ian. 2012 pentru noua conducere a CSM, ieşire inadmisibilă din partea unui membru al executivului, prin care şi-a manifestat opţiunea dorind să influenţeze opţiunea altor CSM-işti.
Şi, mai mult, imediat după alegerea noii conduceri, într-un gest de bunăvoinţă totală, a invitat-o la întrunirile JAI (dar pe banii CSM, să ne înţelegem). Adică, într-un loc politic în care se adună miniştrii de justiţie şi de interne din statele UE, s-a prezentat ministrul justiţiei fluturând ca pe trofee două capete de magistraţi pentru a se lăuda colegilor europeni: „Ia uitaţi ce tare sunt eu, ministrul justiţiei din România, cum ţin în mână conducerea CSM!”. Evident, pe nimeni nu a interesat că aceste plecări s-au făcut pe banii CSM, că membrii CSM nu au avut acolo nicio luare de poziţie (nici nu aveau cum), şi că nu s-a văzut nici un beneficiu pentru sistem de la aceste … vizite. Prostul obicei văd că l-a preluat acum şi noul ministru, Corlăţeanu.