VedemJust - invata legea

Procurorii-standarde si principii europene

Publicat pe data de 16.02.2015

]**ccpe-romana.pdf acest Aviz, ținând seama de cele două versiuni originale ale textului, redactate în limbile engleză și franceză.

Acest document, datând din luna decembrie 2014, conține toate regulile după care trebuie să fie organizate și să funcționeze structurile de parchet din Europa. Sunt de remarcat câteva prevederi: procurorii acționează în numele societății; independența justiției presupune independența procurorilor, care trebuie să fie la același nivel cu cea a judecătorilor; procurorii trebuie să decidă numai în baza unor probe temeinice și obținute legal; deciziile lor discreționare trebuie ghidate de îndrumări cu caracter general; trebuie înlăturate orice piedici care ar bloca urmărirea penală; procurorii asistă instanțele să ajungă la hotărâri judecătorești corecte.

Menționez că, anterior, Comisia de la Veneția a mai făcut o astfel de sinteză - este vorba de Raport privind standardele de independență a sistemului judiciar - Partea a doua: Organele de urmărire penală, adoptat în decembrie 2010, tradus tot de subsemnatul în [limba română].

CCPE este un organism din cadrul Consiliului Europei ce reunește procurori care reprezintă cele 47 de state membre.

.

Traducere AVIZ CCPE nr. 9 (2014) ccpe-romana.pdf