VedemJust - invata legea

Raspunderea magistratilor - p.I: sa ne documentam

Publicat pe data de 17.05.2011

]O mare discuţie despre răspunderea magistraţilor a început de două zile. Luni, 16 mai 2011 aavut loc o conferinţă organizată de Asociaţia Franco-română a Juriştilor, în parteneriat cu CSM şi MJ, exact pe aceasta temă. Am participat şi eu la aceasta şi am avut chiar o prezentare având ca obiect standardele internaţionale în materie de răspundere a magistraţilor. Pun la dispoziţie rasp-mag-instrum-inter.doc făcut, urmând ca în partea a II-a să prezint speech-ul meu de la conferinţă.

O primă remarcă: răspunderea magistraţilor poate fi penală, disciplinară şi materială. Oamenii nu ştiu de aceste categorii.

O a doua remarcă: în materie de răspundere a existat o evoluţie în cei 30 ani analizaţi de mine. Am surprins în prezentarea mea atât opţiunile sindicaliste, cât şi deciziile marilor autorităţi publice.

O a treia remarcă: oamenii obişnuiţi (dar cosntat că şi politicienii) nu fac vreo diferenţă între răspundere şi responsabilitate. Adică se uită că e mai eficient să previi, apoi să combaţi.

O a patra remarcă: unii vorbesc despre acest subiect doar din populism.

O ultimă remarcă: sper ca dezbaterea pe tema răspunderii magistraţilor să fie una serioasă, şi nu să fie rapid trecută în uitare dacă se află că vreo vedetă divorţează, îi moare animalul de casă sau primeşte cadou de ziua sa un camion de şampanie.

Referinţe:

- discursul ministrului justiţiei (participant doar la deschiderea conferinţei, nu şi la lucrări): MoJ

- discursul preşedintelui ICCJ, jud. Livia Stanciu: Juridice.ro

- material Cristi Danileţ: rasp-mag-instrum-inter.doc

- relatare de presă: Hotnews

- opinie senatorul Urban (neparticipant la conferinţă): blog