cdanilet2În data de 16 dec. 2012, organizaţia non-guvernamentală FACIAS a postat pe site-ul propriu un comunicat prin care arată că solicită ca printre priorităţile noului legislativ să fie şi adoptarea unei legi privind responsabilizarea magistraţilor. Eu susţin că solicitarea FACIAS se bazează pe o argumentare eronată şi priveşte o iniţiativă care deja a fost pusă în practică. Avem un cadru legal bine pus la punct cu privire la răspunderea magistraţilor. Fiind convins că această solicitare e cauzată de o lipsă adecvată de informare, voi obiecta punctual la argumentele aduse de FACIAS.
“Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) atrage atentia asupra faptului ca un nou legislativ trebuie sa aiba printre prioritati si necesitatea adoptarii unei legi de responsabilizare a magistratilor.”
Dacă prin „responsabilizare” se înţelege „răspundere” (termenii nu sunt echivalenţi!), atunci trebuie menţionat că există dispoziţii cu privire la răspunderea judecătorilor şi procurorilor în Titlul IV din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor: art. 94-101 stabilesc temeiurile tragerii magistraţilor la răspundere penală, civilă şi disciplinară, stabilesc abaterile disciplinare şi stabilesc sancţiunile disciplinare. De asemenea, Secţiunea a 4-a “Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor” din Capitolul IV al Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii în art. 44-50 reglementează modul de sesizare, de efectuare a verificărilor, de efectuare a cercetării disciplinare, procedura judecăţii disciplinare, modalităţile de contestare a soluţiei CSM; iar Cap. VI ind.1 reglementează în art 64 ind. 1-64 ind.15 organizarea Inspecţiei Judiciare şi statutul inspectorilor judiciari.
„Un astfel de act normativ se impune a fi adoptat intr-un stat in care magistratii nu raspund nici pentru deciziile pe care le iau cu rea-vointa sau din grava neglijenta”.
Cum am arătat, actul normativ privind răspunderea magistraţilor există încă din 2004. De asemenea, o lege exact în sensul cerut de FACIAS a fost adoptată deja în legislatura care tocmai se încheie: este vorba de Legea nr. 24/2012 ce a intrat în vigoare la 26 ianuarie 2012, respectiv la 25 mai 2012. Potrivit art. 99 lit. t din legea 303/2004 modificată prin Legea 24/2012 constituie abatere disciplinară “exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”, iar potrivit art. 99 ind. 1 nou introdus *“**(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.”*
De altfel, în fiecare an am avut judecători şi procurori sancţionaţi disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, aşa cum rezultă din evidenţele cu privire la judecători judecători şi procurori postate pe site-ul Inspecţiei Judiciare.
„Mai mult, Consiliul Superior al Magistraturii si Inspecţia Judiciară functioneaza mai curand ca un sindicat si nu ca un organ de control…”
Caracterul de „sindicat” este profund eronat. Acesta ar înseamnă că CSM şi IJ reprezintă interesele colectiviste ale magistraţilor. Or, noi nu facem decât să garantăm independenţa justiţiei, care este un drept al cetăţenilor şi nu un privilegiu al magistraţilor, aşa cum ne cere Constituţia în art. 133 alin 1. În rest, cine greşeşte este tras la răspundere.
Astfel, Inspecţia Judiciară tocmai a fost reformată prin Legea 24/2012: ea este situată legal în cadrul CSM, dar operaţional este independentă; atribuţiile sale sunt de analiză, verificare şi control. Controalele efectuate, de exemplu, în 2012, sunt cele enumerate pe site-ul instituţiei. Apoi, în materie disciplinară, din 2005 până în prezent IJ a promovat 105 acţiuni disciplinare împotriva judecătorilor şi 58 împotriva procurorilor.
CSM îndeplineşte, în temeiul art. 134 alin. 2 Constituţia României, rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. Începând cu anul 2005, au fost aplicate până în prezent 75 de sancţiuni cu privire la judecători şi 38 împotriva procurorilor.
„…iar plata pentru erorile judiciare se face de la bugetul de stat, din buzunarul fiecarui contribuabil. Institutiile din sistemul judiciar nu au reusit niciodata sa se puna de acord asupra unui mecanism prin care judecatorii si procurorii sa raspunda material ori disciplinar pentru situatiile în care pronunta condamnari fara probe sau hotarari contrare legii”.
După cum am arătat mai sus, răspunderea disciplinară a magistraţilor cunoaşte o reglementare, şi încă una foarte amănunţită, iar Legea nr. 24/2012 a modificat legislaţia în materie exact în sensul cerut de FACIA acum.
Cât priveşte răspundere materială, aceasta este reglementată în art 52 alin. 3 din Constituţie, art. 96 din Legea 303 (pentru erori în procesele civile) şi într-un capitol întreg în art. 504-507 C.pr.pen (pentru erori în procesele penale) – iar Legea 356/2006 a modificat C.pr.pen exact în sensul cerut de FACIAS acum.
„Orice condamnare fara probe este inacceptabila intr-un stat de drept. Nu conteaza numele sau calitatea inculpatului. Daca nu sunt probe nu trebuie sa existe condamnari. Un judecator care, din rea-credinta, sub presiunea unor factori de influenta sau din grava neglijenta, condamna fara probe trebuie sa raspunda profesional, civil si penal.”
De acord cu FACIAS. Dar nu trebuie de uitat că, pentru evitarea erorilor judiciare există căi de atac care trebuie exercitate de către părţi. Şi nu trebuie uitat că magistraţilor trebuie să li se asigure condiţii umane de muncă – căci ceea ce este acum, cu mii de dosare pe an de soluţionat de către fiecare magistrat, în condiţiile unei presiuni externe continue cu privire la celeritate, în condiţiile unei legislaţii permanent în schimbare, e imposibil să nu fie şi erori profesionale. Nu am văzut că FACIAS să ceară răspunderea legislativului pentru legile imperfecte, pentru legile care încalcă drepturile omului, pentru legile care conţin contraziceri în acelaşi act normativ, pentru Consiliul Legislativ care este inexistent în acest domeniu.
„Erorile judiciare au consecinte deosebit de grave si ireversibile asupra vietilor celor implicati. Dovada o constituie cazuri precum “Tundrea”, „Mihai Moldoveanu” sau „Constantin Rauta”. Acestuia din urma, in anul 2008 i-a fost mentinuta o condamnare cu pedeapsa cu moartea pronuntata in timpul regimului comunist.
Orice sistem de drept din lume are în istoria sa erori judiciare. Evitarea lor presupune eforturi axate pe prevenire şi de abia apoi în combatere. Preîntâmpinarea lor presupune o conlucrare a tuturor celor implicaţi: părţile să colaboreze cu organele judiciare (în cauza Vişan a intrat în închisoare pentru 10 ani mama autorului, care declarase că ea e autoarea crimei), martorii să nu mintă (dar la noi asta e „sport naţional” şi există chiar „martori de profesie”), avocaţii aleşi să nu inducă organele judiciare în eroare, avocaţii din oficiu să îşi îndeplinească funcţia cum trebuie (în cauza Moldoveanu CtEDO insistă pe acest lucru), experţii să fie bine dotaţi tehnic (în cauza Ţundrea, de abia inventarea procedurii de analiză ADN la 10 ani după condamnare a ajutat la elucidarea sa), poliţia judiciară să fie independentă (ceea ce în România nu există decât în cazul DNA şi nimeni nu pare a milita pentru asta), procurorii şi judecătorii să fie extrem de bine pregătiţi (aspect care intră în atribuţia CSM şi INM), părţile să îşi cunoască bine drepturile şi să exercită în mod legal căile de atac (în cauza fostului spion DIE C-tin Răuţa înţeleg că anul acesta nu a fost exercitat legal acest drept).
„Intr-un caz similiar, in Franta – o tara care din punct de vedere al modului de organizare a sistemului judiciar este cea mai apropiata de Romania, eroarea judiciara si condamnarea fara probe din cazul“Outreau” a determinat Parlamentul sa puna in dezbatere trei legi dure de responsabilizare a magistratilor, iar un judecator a fost audiat de catre o comisie a Legislativului. Cele trei propuneri ale executivului pentru reformarea sistemului judiciar vizau intarirea masurilor disciplinare contra magistratilor, stabilirea modului de intrare si pregatire a acestora in magistratura, si, mai ales, infiintarea institutiei “Mediatorul Republicii’, care sa primeasca de la cetateni plangerile contra magistratilor si sa decida, chiar si peste capul ministrului justitiei (cel care are abilitatea de a sesiza CSM-ul francez cu actiuni disciplinare), trimiterea in judecata disciplinara a unui judecator sau procuror”.
Cauza d`Outreau din 2001 nu e similară cu niciuna din cele trei cauze româneşti enumerate de FACIAS. Din Raportul Adunării Parlamentare franceze întocmit în 2006 rezultă că au fost arestate mai multe persoane acuzate de abuz sexual a unui minor, procurorul şi judecătorul de instrucţie având la bază un raport de expertiză psihiatrică făcut de un expert în faţa căruia minorul a minţit; toate persoanele au fost achitate la finalul procesului. Dintre cele 80 de propuneri ale reformei judiciare franceze, o bună parte au fost implementate şi la noi (de exemplu, prezenţa avocatului în cursul urmăririi penale, procedura de recunoaşterea de vinovăţie, codul deontologic, sistem disciplinar etc), căci legislaţia franceză e deseori utilizată ca model în reformele penale, civile şi disciplinare din România. La întocmirea noul C.pr.pen care va intra în vigoare în 2014 chiar a venit în România celebrul profesor francez Pradel ca şi consultant.
„In acelasi timp, in Belgia, controlul judiciar este asigurat de catre Consiliul Superior al Magistraturii, format din 22 de judecatori si 22 de persoane civile (avocati, profesori universitari, societate civila) …….”
Nu este adevărat. Potrivit site-ului Consiliului Superior al Justiţiei din Belgia acesta este un organism exterior puterii judiciare dar şi puterilor legislativă şi executivă, menit să investigheze disfuncţionalităţile din sistemul judiciar, cu respectarea independenţei judecătorilor. Nu are nicio competenţă în materie disciplinară. De altfel, în Belgia mai există Comisia de modernizarea a ordinului judiciar şi Consiliul consultativ al magistraturii, organisme care se preocupă de luarea măsurilor ce se impun pentru eficientizarea justiţiei.
Oricum, după cum se ştie în CSM la noi există doi reprezentanţi ai societăţii civile. Nu am auzit ca FACIAS să se intereseze de modul în care reprezentanţii societăţii civile în CSM au vreo contribuţie la responsabilizarea magistraţilor. Până la urmă, cei doi ar trebuie să fie un fel de prelungire a societăţii civile, însă acest lucru este ignorat chiar de societatea civilă.
„…..si de catre Consiliul National de Disciplina, un organ similar Inspectiei Judiciare de la noi”.
Din nou, FACIAS este în eroare. Cât priveşte răspunderea disciplinară a magistraţilor belgieni, potrivit art. 410 din Codul Judiciar aceasta este iniţiată de preşedintele instanţei, respectiv procurorul general, iar sancţiunea o aplică o instanţă judiciară disciplinară.
„In ultimii ani, in Romania, CSM a preluat mai toate atributiile ministrului, institutia garant al independentei justitiei devenind, de departe, Consiliul cu cele mai mari atributii din Europa.”
Acest lucru nu e conform realităţii: CSM a preluat în 2004, odată cu pachetul de legi privind reforma justiţiei (legile 303, 304 şi 312) doar atribuţiile legate de cariera magistraţilor: recrutare, formare, evaluare, sancţionare. Acest lucru a fost solicitat de UE în procesul de negociere a aderării României pentru a se asigura independenţa reală a justiţiei ca o condiţie a statului de drept. De asemenea, acest lucru e conform cu instrumentele internaţionale în materie – a se vedea Avizul nr. 10 din 2007 al CCJE din cadrul Consiliului Europei. Atribuţiile sunt exact aceleaşi ca al oricărui consiliu judiciar din Europa. Pe acelaşi subiect, se poate consulta şi studiul întocmit de mine "*Raspunderea magistratilor, standarde internationale"*.
„Rezultatele lasa insa de dorit”.
Cu privire la rezultate, reiterez ce am spus mai sus: zeci de judecători şi procurori sancţionaţi numai în ultimii 7 ani, unii chiar cu excludere din magistratură, inclusiv pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Probabil FACIAS nu a avut acces la documentele care sunt publice relativ de puţin timp pe site-ul CSM sau al IJ. Dar rolul CSM nu trebuie să fie doar cel de a sancţiona magistraţi, evident. În activitatea CSM intră şi organizarea de concursuri de recrutare în sistem, de promovare în funcţii de execuţie, de promovare în funcţii de conducere, precum şi luarea deciziilor cu privire la transferul şi detaşarea magistraţilor. Mai mult, eu cred că CSM a dovedit în această vară că poate fi un garant real al independenţei justiţiei, reacţionând puternic şi ferm la încercările de intruziune comise de politicieni şi mass-media, aspect lăudat de Comisia Europeană în raportul din iulie 2012. Nu am auzit ca FACIAS să adopte vreo poziţie în sensul sancţionării publice a încercărilor de subordonare politică a justiţiei.
„Justitia romana e plina de erori judiciare…”
Informaţia e eronată. Potrivit statisticilor oficiale, marea majoritate a hotărârilor pronunţate de instanţe se menţin în căile de atac. De exemplu, în anul 2011 ponderea de schimbare a hotărârilor în căile de atac a fost de 3% pentru cele pronunţate de judecătorii, de 8% pentru cele date de tribunale şi de 1,5% pentru cele date de curţile de apel.
" ….pe care Inspectia CSM nu le sanctioneaza…."
Afirmaţia e contrară legii: în primul rând nu mai există Inspecţia CSM, ci este Inspecţia Judiciară; apoi, nu Inspecţia sancţionează erorile judiciare. Să nu confundăm instituţiile şi competenţele: erorile judiciare se îndreaptă prin exercitarea căilor de atac. Dacă în legătură cu exercitarea funcţiei magistratul a avut o conduită care e prevăzută în mod expres ca abatere în art. 99 din Legea 303/2004, numai atunci el poate fi sancţionat şi aceasta o face secţia de disciplină pentru judecători sau pentru procurori a CSM.
„…..desi in lege s-a prevazut reaua-credinta si grava neglijenta…..”**
După cum am arătat, avem deja sancţiuni aplicate pentru aşa ceva.
„…. si exista cazuri de condamnare a Romaniei la CEDO, pentru culpe ale unor magistrati”.**
În primul rând, din statisticile oficiale ale Curţii de la Strasbourg rezultă că 97% dintre sesizările adresate de cetăţenii români sunt respinse ca inadmisibile. Din restul de 3%, unele sunt admise: din datele oficiale rezultă că avem un număr de condamnări mai mic ca Rusia, Turcia, Italia, Polonia şi foarte apropiat de Franţa şi Ucraina.
Situaţiile de condamnare la CEDO au cauze diverse: cele mai multe sunt generate de legislaţia informă sau inadecvată, apoi a poliţiei, apoi a condiţiilor din penitenciare, apoi a administraţiei publice, apoi a magistraţilor. Cât priveşte magistraţii, acele cauze fuseseră soluţionate în urmă cu 7-10 ani. Atenţie, în cauzele respective, CEDO nu a stabilit că magistraţii au decis în mod greşit, căci CEDO nu constituie încă o cale de atac ci că unele drepturi ale părţilor au fost încălcate: de exemplu, dreptul la o apărare efectivă sau întârzierea duratei de soluţionare etc. Nu spune nimeni din Strasbourg că un magistrat a evaluat greşit probele şi/sau a aplicat greşit legea. Mai mult, nu orice condamnare e imputabilă magistratului: de ex, dacă un proces a durat mult, aceasta poate fi din cauza cererilor multiple formulate de parti, expertizelor neefectute la timp, retrimiterii cauzelor spre rejudecare.
În concluzie: solicitarea FACIAS se bazează pe o argumentare eronată şi priveşte o iniţiativă care deja a fost pusă în practică. Avem cadrul legal cu privire la răspunderea magistraţilor. Eu cred că accentul trebuie pus pe responsabilizarea, nu pe răspunderea magistraţilor. Cu alte cuvinte, cum facem să prevenim erorile judiciare? Evident, printr-un sistem legislativ coerent, prin participanţi de bună credinţă la proces, prin volum de muncă adecvat pentru magistraţi şi printr-o pregătire continuă a acestora, prin transparenţă. Cu privire la aceste din urmă cerinţe, noua conducere a INM şi noua componenţă a CSM a modificat deja sistemul de recrutare a auditorilor de justiţiei şi a magistraţilor, respectiv conceperea modulelor de cursuri pentru auditorii de justiţie, toate hotărârile de clasare ale sesizărilor sunt publicate pe site IJ, respectiv hotărârile privind sancţiunile disciplinare sunt publicate pe site CSM. Discuţiile pe acest subiect trebuie să fie extrem de serioase şi conjugate, nicidecum politicianiste.