- Procesul se derulează în sala de judecată. În afară, prin intermediul mediei, nu se pot face judecăți, ci se pot da relatări despre cum se desfășoară procesele publice. Independența justiției, prezumția de nevinovăția a suspectului/inculpatului, dreptul la demnitate al părților, dreptul la viață privată al părților și martorilor trebuie respectate în astfel de relatări.
. 2. Daca ești parte, e indicat să îți angajezi un avocat; în unele cauze penale prezența avocatului e obligatorie și dacă nu ai vei beneficia de unul din oficiu. Dar faptul că ești asistat de avocat nu îți garantează că vei câștiga procesul.
. 3. În procesele penale, procurorul este conducător al fazei de urmărire penală (adică el decide derularea cercetării de către poliția judiciară și soluțiile de clasare a cauzei sau trimitere în judecată) și parte în faza de judecată (adica are aceleași drepturi și obligații ca și ceilalți participanți). El nu reprezintă Statul (=guvernul, conducătorii țării etc), ci interesele generale ale societății.
. 4. Doar judecătorul înfăptuiește justiția: numai el poate da soluții cu privire la cele pretinse de reclamant (în procesul civil), respectiv cu privire la vinovăția și pedeapsa inculpatului (în procesul penal). Judecătorul nu are voie să dea soluții după propria sa convingere sau după cum își dorește populația, ci numai potrivit legii și probelor de la dosar. Așadar, probele nelegale nu pot sta la baza condamnării unei persoane vinovate de comiterea unei infracțiuni.
. 5. O parte se judecă cu partea adversă, nu are ca inamic pe judecător. Judecătorul și procurorul sunt magistrați: eu au dreptul și obligația de se supune celor trei „i”: a fi independenți (să nu permită nicio imixtiune sau presiune de la părți, colegi, șefi etc), imparțiali (nu pot avea prejudecăți sau interese proprii în cauză) și integri (nu pot fi corupți și trebuie să respecte etica judiciară). Avocatul este independent, dar nu are obligația de a fi imparțial, căci el reprezintă interesele legale ale clientului său.
. 6. Cei nemulțumiți de actele si masurile procurorului le pot contesta la procurorul ierarhic superior, iar soluțiile sale cu privire la cauză pot fi contestate mai departe la un judecător. Cel nemulțumit de o hotărâre judecătorească o poate contesta numai la instanța ierarhic superioară. La Curtea de la Strasbourg se poate apela numai dacă în cursul procesului a fost încălcat vreun drept prevăzut expres în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (statistica arată că 97% din plângeri se resping ca inadmisibile); la CEDO nu se rejudecă cauza din România și nu se stabilește, de exemplu, că este nevinovată o persoană care a fost condamnată la noi.
. 7. Hotărârea definitivă trebuie respectată și executată chiar dacă în viziunea părților ea este greșită. La fel și legea: din momentul intrării în vigoare ea este obligatorie și cu toții ne supunem ei, chiar dacă legea nu ne convine.
. 8. Cei nemulțumiți de conduita magistratului (nu și de soluția sa, ci numai pentru comiterea vreuneia dintre abaterele disciplinare prevăzute în mod expres în art. 99 din Legea nr. 303/2004), pot formula plângere la Inspecția Judiciară. Aceasta va face verificări, apoi, dacă e cazul, va demara cercetările disciplinare și în final, dacă consideră că magistratul e vinovat de încălcarea obligațiilor statutare, va trimite cauza la CSM. Secția de disciplină pentru judecători, respectiv cea pentru procurori din cadrul CSM va judeca cazul disciplinar în contradictoriu cu inspectorul și cu magistratul și, dacă se impune, va sancționa magistratul (de la avertisment până la excludere din profesie). Cei nemulțumii de conduita avocatului (nu și de eșecul său în cauza în care a fost angajat) pot face plângere la Barou pentru a se demara procedurile disciplinare împotriva sa.
. 9. Cei care au cunoștință despre comiterea unor fapte penale de către magistrat sau avocat le pot reclama la parchet (cele de corupție se reclamă la DNA). Procurorul va face cercetările ce se impun și dacă decide trimiterea în judecată a magistratului acesta va fi suspendat din funcție pe parcursul derulării procesului. Condamnarea magistratului atrage excluderea lui din magistratură, cu anumite excepții. Condamnarea avocatului poate atrage excluderea sa din profesie.
. 10. Independența justiției este nu un privilegiu pentru magistrați (care primesc același venit lunar indiferent câte dosare au de soluționat, câte hotărâri sunt bune sau nu, cine e conducătorul sistemului), ci un drept al cetățeanului, independența justiției fiind o garanție pentru ei că legea se va aplica în mod egal, fără discriminare și fără favoritisme. Astfel, deși Justiția este apanajul organelor judiciare, ea este o valoare civică, deci cetățenii pot și trebuie să vegheze la independența și funcționarea ei. Dacă Justiția nu funcționează, nu există stat de drept, deci nu exista societate democratică.