„Şcoala este loc pentru educaţie, nu pentru altercaţie” spun la pagina 39 în manualul „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie”.
Din păcate, realitatea bate filmul. Nu putem fi indiferenţi la actele de violenţă din şcolile şi liceene noastre. Şi când spun „violenţă” nu mă refer doar la actele de agresiune fizică, ci la toate cele patru categorii care includ 31 de tipuri de acte înscrise în Nomenclatorul actelor de violenţă de la sfârşitul [Regulamentului ](<http://C:\Users\cristi.danilet\Downloads\ROFUIP 2014.pdf>)de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Din păcate, mulţi elevii nu îl cunosc, pe părinţi nu îi interesează, iar unii profesorii îl consideră prea birocratic în a-l aplica, cel puţin în partea privind violenţa în şcoli.
Presa abundă în ultima vreme de relatări din şcoli: elevi care bat alţi elevi; profesori care îi umilesc pe elevi; elevi care insultă profesorii pe Facebook; profesori care lovesc copii; elevi care agresează sexual alţi copii; profesori care cer şpagă elevilor. Acum însă vreau să vorbesc despre lovirea profesorilor. Iată două ştiri:
Prima, de acum trei ani: Un profesor loveşte cu palma un elev. Acesta spune rudelor, care vin la şcoală şi îl bate pe profesor sub ochii elevilor. Ce nu e în regulă? Familia elevilor nu poate intra oricând în şcoală. Gestul profesorului este condamnabil, dar pentru asta trebuie procedat legal: plângere la conducerea şcolii, sesizarea organelor de justiţie – nimănui nu îi este îngăduit să îşi facă singur dreptate. Gestul familiei este de răzbunare, indiferent cum este motivat.
A doua ştire, de acum trei zile: Un elev ia note proaste. Mama copilul vine la şcoală şi bate profesoara, care ajunge în spital. Ce nu e in regulă? Un profesor nu poate fi luat la rost de părinte pentru note. E adevărat, nici profesorul nu poate da note în mod subiectiv. Elevul are dreptul la o evaluare obiectivă şi corectă care poate fi contestată conform art. 122 din [Regulament](<http://C:\Users\cristi.danilet\Downloads\ROFUIP 2014.pdf>).
Aş vrea să fie foarte clar. Există situaţii – care sunt, fără îndoială, izolate – în care unii profesori abuzează de poziţia lor: poate doresc să îşi exercite autoritatea, poate doresc anumite foloase, poate nu fac această profesie cu vocaţie, poate că nu sunt motivaţi. Dar nimic, absolut nimic nu justifică agresarea profesorilor. Nici verbală, nici fizică. O asemenea atitudine nu este doar un act de agresiune personală (iar profesorul are dreptul să formuleze o plângere prealabilă adresată poliţiei sau procurorului în termen de trei luni de la data comiterii faptei), ci este un atentat la însăşi autoritatea profesorilor. Or, distrugerea autorităţii celor care fac educaţie înseamnă o dinamitare a însuşi sistemului de educaţie. Aşa ceva nu poate fi acceptat.
De aceea, am o propunere: aşa cum magistraţii şi avocaţii sunt ocrotiţi în mod special şi un act de ameninţare, lovire sau vătămare a lor pentru acte îndeplinite în exercitarea funcţiei atrage sancţionarea agresorului cu o pedeapsă majorată cu încă jumătate din cea legală, tot aşa ar trebui să se întâmple în cazul profesorilor victime. În felul acesta atât elevii, cât şi părinţii lor trebuie să ştie că un act abuziv al profesorului trebuie sancţionat doar legal şi că pentru acte de răzbunare sancţionarea lor va fi mai aspră decât agresarea unei persoane fără o calitate specială.