1. CCR a adoptat hotărârea nr. 2 din 5 oct 2024 prin care a stabilit că D.Ș. nu poate candida la alegerile prezidențiale.
2. CCR a analizat contestația unei cetățene cu privire la candidatura unei persoane la funcția supremă, fără înștiințarea celor două persoane, dar la procedură a participat un procuror care a solicitat respingerea contestației – Procedând astfel și pentru că nu există cale de atac împotriva unei atare hotărâri, CCR a încălcat dreptul la un proces echitabil care presupune înștiințarea părților despre procedură și acordarea posibilității de a se apăra, așa cum impune CEDO la pct. 144-145 din hotărârea Kovesi c. României din anul 2020
3. Hotărârea cuprinde două părți: una în care justifică de ce CCR poate bloca candidatura unei persoane; o alta în care arată de ce a oprit cursa candidatei.
4. În prima parte (pct. 25-57), CCR spune că:
4.1. Președintele României trebuie să respecte Constituția și valorile înscrise în aceasta – corect, dar fără relevanță în cazul candidatei;
4.2. La instalarea în funcție, Președintele României depune jurământ, iar acesta se aplică și pentru trecut: nu poți jura că de azi respecți Constituția și până atunci să nu o fi făcut (pct. 42-45) – nu este adevărat, o astfel de condiție nu este prevăzută nicăieri în Constituție pentru candidați sau pentru necandidați;
4.3. Candidatul la Președinție este obligat să apere democrația (pct. 47) – nu este adevărat, niciun cetățean nu are această obligație înscrisă undeva în Constituție, ci este doar o îndatorire asumată sau nu la nivel personal.
4.4. Condițiile de a respecta Constituția și de a apăra democrația pentru candidați sunt previzibile (pct. 50) – nici vorbă, nimeni până azi nu știa că trebuie să aibă un trecut nepătat în a nu critica instituții ale statului sau măsuri luate de acestea și numai în aceste condiții ar putea să candideze. În plus, nici măcar CCR nu spune pe cât timp înainte se verifică trecutul cuiva.
4.5. CCR are dreptul să verifice direct acțiunile sau inacțiunile candidatului care ar încălca Constituția (pct. 54 ) – corect, dar asta presupune procesul echitabil, prevăzută de art. 21 alin. (3) din Constituție, adică persoanele reclamate la CCR într-o astfel de procedură trebuie să aibă posibilitatea să se apere.
5. În a doua parte (pct. 25-57), CCR spune că:
5.1. Va verifica conduita și declarațiile politice ale candidatei (pct. 58) – firesc, astfel că este de așteptat că în paragrafele următoare să vedem faptele verificate.
5.2. Este de notorietate că această candidată îndeamnă constant la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale (pct. 60) – o astfel de afirmație nu are ce căuta într-o hotărâre dată de un organ constituțional, ci trebuie indicat exact data, fapta, locul, împrejurările comiterii. Până și infractorii se reabilitează, de unde să știm că nu sunt avute în vedere fapte ale DȘ de acum mulți ani?! Apoi, de notorietate o fi pentru cei care urmăresc contul de FB al candidatei sau anumite televiziuni care o promovează. Dacă membrii CCR se uită la așa ceva, e o problemă de gust, dar nu este voie să se facă referire la ceea ce cunosc ei. Apoi, acele fapte trebuie arătate pentru a fi individualizate. Că este așa, o spune tot CEDO la pct. 189 din cauza Kovesi c.României, care cere „probe specifice” din care să rezulte încălcarea legii.
5.3. Candidata a avut declarații publice, luări de poziții, a exprimat convingeri în contradicție cu valorile constituționale, a participat la anumite evenimente publice, pune la îndoială obligația de a respecta Constituția, vrea înlăturarea statului din UE și NATO (pct. 61) – din nou, nu ni se indica ce fapte sunt acestea, când au avut ele loc, în ce context, cum se probează; m-ar interesa, de exemplu, de ce a participa la un anumite eveniment care este și public este echivalent cu a dori ieșirea României dintr-o structură, pe lângă faptul că nu văd de ce într-o țară democrată nu ai putea spune că vrei ca România să facă parte sau să nu facă parte dintr-o anumită organizație.
6. În concluzie, hotărârea CCR este neconstituțională, la baza ei stând un arbitrariu profund și vizibil, adică exact ceea ce însăși CCR spune că este incompatibil cu democrația, pentru că:
- creează obligații pentru cetățeni pe care Constituția nu le prevede;
- extinde cerințele pentru Președintele României la candidații pentru această funcție;
- îi impută candidatei ceva ce toată lumea știe, dar nu este indicat nicăieri.
7. Cheia întregii hotărâri a CCR stă în cele scrise la pct. 60-62, dar acolo nu este descrisă juridic nici măcar o singură faptă imputatbilă candidatei D.Ș. Consecințele sunt două și extrem de serioase:
- orice conduită a cuiva din prezent sau din trecutul îndepărtat, cunoscută doar de către membrii CCR, poate constitui temei pentru blocarea acelei persoane în a candida la funcția supremă în stat, fără a se prezenta motivele persoanei implicate;
- un partid condus de persoana care are o astfel de conduită trebuie desființat în conformitate cu art. 45 din Legea nr. 14/2003 pentru încălcarea art. 40 alin. (2) din Constituție, la cererea procurorului.