Au apărut în spaţiul public declaraţii ale unor judecători chemaţi la DNA în legătură cu soluţii pronunţate în urmă cu nişte ani. Este vorba de un dosar de acum celebru, în care a fost condamnat şi un avocat, fapt care a generat reacţii ale UNBR şi ale unor avocaţi. Asta îmi creează prilejul de a expune câteva reguli despre motivarea soluţiilor de către judecători, bazate pe Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară şi Comentariul la aceste Principii pe care le-am tradus (AICI) în urmă cu nişte ani, dar care constat că sunt necunoscute multora.
.
1. În România întâi se face pronunţarea soluţiei, apoi se motivează. Acest lucru este ilogic. În plus, până la redactarea motivelor, apar speculaţii care afectează încrederea în instituţii, mai ales când e vorba de ICCJ şi CCR. Ar trebui să luam exemplul CtEDO, CJUE şi a altor state europene, unde soluţia apare odată cu motivele.
.
2. Judecătorul este ţinut să îşi motiveze hotărârea doar în cadrul procesului - uneori se exprimă oral, pe scurt, odată cu pronunţarea, motivele soluţiei; dar întotdeauna în scris, ca parte a considerentelor hotărârii.
.
3. Motivarea explică ce s-a cerut judecătorului să soluţioneze, care e legea aplicabilă în acel caz concret, care sunt probele reţinute în cauză, ce argumente ale părţilor sunt primite şi care sunt respinse, şi toate acestea în ce măsură justifică soluţia dată. Din păcate, în România se scrie mult, cam tot ce s-a întâmplat în proces şi prea puţin se arată de ce s-a dat o anumită soluţie. Pe acestea eu le consider naraţiuni, nu motivări.
.
4. Judecătorul nu poate fi solicitat de nimeni, niciodată, să îşi justifice hotărârile: nici de către Inspecţia Judiciară, nici de CSM, nici de procuror, nici de presă. Dacă e acuzat de fapte penale sau disciplinare în legătură cu procesul, atunci răspunde strict faţă de acele acuzaţii, dar niciodată de ce a dat o anumită soluţie (a se vedea Comentariul la pct. 1.4 din Principiile de la Bangalore ataşat ca imagine, standard ONU în materie de etică judiciară).
.
5. Judecătorul care explică soluţiile şi semnează declaraţii de frica unor acuzaţii nu merită calitatea de magistrat. Frica te face lipsit de independenţă, iar independenţa este o condiţie sine qua non a magistraturii.
.
6. Procurorii trebuie să respecte independenţa judecătorilor (art. 2 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 şi art. 62 alin. 3 din Legea nr. 304/2004). Judecătorii asupra cărora se fac presiuni au obligaţia legală să le denunţe CSM (art. 30 alin. 4 din Legea nr. 317/2004). Dacă nu o fac, nu au dreptul să mai susţină existenţa acestor presiuni. Oricum, dacă procedează astfel sunt nişte laşi. Laşii nu au ce căuta în magistratură.
.
7. Judecătorii care azi se dezic de ceea ce au decis ieri, mai ales când soluţiile lor au fost verificate şi menţinute de instanţele superioare, nu mai au ce căuta în magistratură. Ei pun în pericol grav însuşi sistemul unde activează şi regulile pe care acesta este croit.
.
Aceste reguli sunt elementare. Ele ţin de etica judiciară. Teoretic, trebuie învăţate la Facultatea de Drept. Dar acolo unii profesori sunt prea preocupaţi de războaiele personale cu sistemul de justiţie alcătuit - paradoxal - din oameni pe care tot ei i-au şcolit. Tot teoretic, acestea trebuie învăţate la Institutul Naţional al Magistraturii. Din păcate, materia este tratată superficial şi chiar luată în derâdere. Oricum, etica judiciară este o materie a tuturor profesiilor din justiţie. Din păcate, lupta "la baionetă" care se duce în spaţiul public între profesii, în ciuda unui proiect de milioane de euro cheltuiţi pentru o aşa numită "comunicare inter-profesiională", arată că aşa ceva lipseşte din pregătirea sau atenţia multora.