Un avocat tocmai a fost condamnat definitiv de către ICCJ, iar UNBR a avut o reacție publică vituperantă. Așa ceva nu este permis între profesiile noastre.
.
Pe de o parte, pentru că magistratura și barourile au un mecanism de comunicare pentru care s-au cheltuit milioane de euro bune care, iată, nu a fost respectat. Există organe specializate care se ocupă de aspectele criticate, apelarea imediată la agora nefiind indicată.
.
Pe de altă parte, motivarea soluției de condamnare încă nu există. De ani de zile am susținut că este ilogic ca întâi să pronunți soluția, apoi să o motivezi - așa este legea, asta fac instanțele și CCR, ceea ce este profund neproductiv și naște speculații. Or, reacția critică privind o soluție judiciară definitivă nu se poate face la modul profesionist mai înainte de a cunoaște motivarea ei. Însă, aceasta va veni de abia peste câteva luni, timp în care populația are la dispoziție doar reacția baroului și nicio reacție a justiției. Asta nu e echitabil.
.
Două lucruri îmi permit să spun: (1) nicio persoană nu a fost și nu va fi condamnată pentru activitatea desfășurată ca avocat/magistrat/parlamentar; (2) cu privire la diferența între soluția din fond și cea din apel: aceasta se explică prin însuși rolul căilor de atac și anume să îndrepte eventualele erori.
.
Să ne înțelegem: personal îi consider pe avocați „colegi” și chiar aceasta este formula de adresare pe care eu o folosesc la Cluj în sala de judecată. Magistratura și avocatura nu sunt adversare, nici în sala de judecată, nici în cea publică. Activitatea noastră este complementară, iar procurorii și avocații sunt parteneri esențiali care contribuie la înfăptuirea justiției de către judecători. Când sunt magistrați sau avocați ce comit infracțiuni, ei trebuie sancționați, căci nici măcar ei nu sunt deasupra legii. Din păcate, în cursul anilor, unii magistrați condamnați pentru corupție au fost primiți în avocatură. Unii avocați speculanți au fost primiți în magistratură doar pentru a pleca rapid cu pensie de serviciu. Unii avocați fac scut la adresa unor condamnați din sânul breslei lor, prin amânarea sau nepunerea în discuție a excluderii lor din barou. Majoritatea magistraților nu discută în colective soluțiile de condamnare ale unor foști colegi. Lucrurile astea nu ne fac cinste. Suntem în slujba justiției, nu a necinstei. Suntem oamenii legii, nu ai fărădelegii.
.
Critica soluțiilor judecătorești este dezirabilă. Nemulțumirile punctuale nu ne îndreptățesc însă să criticăm ICCJ ca instituție sau justiția ca ansamblu. Evident, e nevoie de dialog între profesii. Acesta lipsește. Lupta prin comunicate o consider ineficientă, scandalul de presă generat fiind complet inutil.
.
Nu pot să nu remarc tăcerea CSM față de această situație, care are sarcina de a apăra reputația profesională a magistraților și imaginea justiției. Orice reacție a sa este deja tardivă. La fel cum a fost în ce privește cazul colegei de la Iași, acuzată de unii avocați de fapte care s-au dovedit a fi minciuni.
.
Reputația și încrederea în justiție se construiesc greu, prin efortul lipsit de ipocrizie al fiecăruia dintre noi. Iar pentru Justiție cu toții trebuie să contribuim: societate și profesioniști ai dreptului, deopotrivă.