Se pare că se doreşte o reluare faţă de votul de luni dat de Parlament cu privire la imunitatea unui fost ministru care este şi parlamentar.
Pentru că în spaţiul public s-au ridicat câteva întrebări legate de această posibilitate, o să aduc unele lămuriri.
1. Moduri de sesizare a Parchetului
Există moduri de sesizare generale – cum sunt plângerea din partea victimei, denunţul formulat de un martor, sesizarea din oficiu de către organul de urmărire penală; şi moduri de sesizare specială – de exemplu, în cazul militarilor sau a demnitarilor.
2. Titularul sesizării în cazul unui ministru senator
Pentru un ministru care este senator, doar Senatul poate cere urmărirea penală pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei (art. 109 alin. 2 din Constituţia României). Conform deciziei CCR nr. 665/2007, această dispoziţie priveşte şi pe foştii membri ai Guvernului.
Aşadar: cu privire la miniştri nu se foloseşte noţiunea de „imunitate” (care îi priveşte numai pe parlamentari); nimeni altcineva nu poate trimite o sesizare la Parchet cu privire la fapta unui ministru.
3. Procedura de cerere a urmăririi penale
Procedura prin care Senatul cere urmărirea penală a unui ministru care este şi parlamentar este descrisă în art. 12-18 din Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială, precum şi în art. 150-153 din Regulamentul Senatului).
Comisia juridică face un raport. Propunerea de începere a urmăririi penale în cameră se face în prezenţa celui în cauză, care are dreptul să îşi expună punctul de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul cererii de a fi urmărit penal. Se procedează la vot secret exprimat prin bile. Hotărârea se ia cu majoritatea senatorilor prezenţi. În cazul în care se adoptă hotărârea, ea se trimite la ministrul justiţiei. Competenţa de efectuare a urmării revine PICCJ/DNA, iar cea de judecată revine ICCJ.
Aşadar: a) Parlamentul este cel care cere Parchetului efectuarea urmăririi penale – prin urmare, nu este nevoie de o lucrare care să vină, anterior, de la procurori. b) În timpul dezbaterii nu se comenteză probele dintr-un eventual dosar judiciar, acte procedurale întocmite de vreun organ al statului, vinovăţia persoanei în cauză.
4. Procedura la Parchet până la primirea cererii
E posibil ca procurorii să înceapă un caz mai înainte de a şti că este vorba de un ministru. Deci, după ce află de o faptă, procurorii sunt obligaţi să înceapă urmărirea pentru fapta sesizată (art. 305 alin.1 C.proc.pen).
Când descoperă persoana care a comis-o, trebuie să continue urmărirea faţă de persoana respectivă, care devine suspect. Dar atunci când este vorba de un ministru, e nevoie de cererea arătată mai sus (art. 305 alin.3 C.proc.pen). În acest caz, conform art. 2941 C.proc.pen, parchetul sesizează Parlamentul, înaintând totodată un referat întocmit de procuror, care va cuprinde date şi informaţii cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală de către persoana cu privire la care se solicită autorizarea. Tot ceea ce se întâmplă la Senat a fost deschis mai sus.
Aşadar: nu e nevoie să se trimită tot dosarul către Parlament.
5. Reluarea votului
Conform art. 228 alin. 2 C.proc.pen dacă nu este această cerere, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare. Acesta este un imediment la continuarea acţiunii, potrivit art. 16 alin. 1 lit. (e) C.proc.pen.
Dacă nu există cererea, cazul se închide pentru respectiva persoană cu privire la acea faptă (art. 315 alin. 1 lit b). Dacă apare totuşi cererea după acest moment, cazul se redeschide (art. 335 alin. 2 C.proc.pen).
Aşadar: dacă un caz poate fi redeschis pentru că a dispărut impedimentul, înseamnă că acesta nu este un blocaj ireversibil. Ca urmare, cererea de urmărire penală a unui ministru care iniţial nu a mai fost promovată poate fi ulterior reiterată.
Procedura de vot are legătură cu o învinuire penală şi este dată de un organism politic. Acest organism poate face oricând, oricâte cereri de urmărire penală a unui ministru. În acest domeniu nu există principiul NE BIS IN IDEM, adică să fie împiedicată o a doua cercetare pentru aceeaşi faptă, şi spun asta având drept temei două motive simple: (a) Parlamentul nu acţionează ca un organ judiciar, pentru a se spune că o soluţie a sa este definitivă şi ar avea autoritate de lucru soluţionat/judecat ; (b) nu există vreun impediment de reluare a votului prevăzut expres în Regulamentul camerei sau în Legea răspunderii ministeriale.
6. Concluzie: Dacă nu s-a admis prima dată propunerea de a se formula cerere de urmărire penală a unui (fost) ministru parlamentar, este oricând posibil să se repete această cerere, întocmai cum un denunţ poate fi formulat de mai multe ori de către aceeaşi persoană. Prin urmare, pentru a se exprima un nou vot în chestiunea urmăririi penale, nu este nevoie nici de probe noi aduse de procurori, nici să se găsească vicii în prima procedură. Este vorba pur şi simplu de o nouă procedură declanşată pentru aceeaşi faptă şi persoană.