i![palatulparlamentului]Din nou Parlamentul împiedică începerea urmăririi penale cu privire la un ministru sau fost ministru. Aceasta inseamnă că nu se poate face cercetarea mai departe pentru a se stabili vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane. Începerea urmăririi penale ar însemna doar deschiderea cadrului procesual în care se pot strânge legal probe şi persoana vizată şi-ar exprima poziţia faţă de fapta în care a fost implicată. În final, un judecător este împiedicat să stabilească asupra acestui aspect, pentru a se înfăptui justiţia, singura garanţie a respectării drepturilor şi libertăţilor omului şi restabilirii ordinii de drept in comunitate. In aceste condiţii, justiţia fiind cea impiedicată a se înfăptui din cauză că o putere politică a statului se opune, consider că este un conflict constituţional între puteri, Puterea Legislativă subrogându-se în atribuţiile Puterii Judecătoreşti cu privire la un membru din Puterea Executivă. Pentru aceste motive, astăzi am solicitat colegilor din CSM - autoritate obligată prin Constituţie să garanteze independenţa justiţiei - să reflecteze asupra necesităţii de a se formula de către Preşedintele CSM o sesizare la Curtea Constituţională a României pentru soluţionarea conflictului între autorităţile statului, punându-se pe tapet toate cauzele similare din ultimii ani. Consider că nu este firesc ca dosarele judiciare privind anumite persoane să ajungă la parlamentari şi să fie dezbătute în mod public ca şi cum Parlamentul ar fi o instanţa judecătorească. Afirm ferm că nu este atribuţia Parlamentului de a stabili dacă o anumită persoană a comis ori nu o infracţiune şi dacă este cazul sau nu ca o anumită persoană să fie trasă la răspundere penală. În faţa legii toţi oamenii trebuie să fie egali. Imunitatea parlamentarilor sau miniştrilor nu poate fi transformată în mod arbitrariu în impunitate. Dreptatea este cea care trebuie să domine societatea, nu privilegiile.
Presa: Senatul respinge în Plen cererea PG de începere a urmăririi penale a senatorului, fost ministru, Oprea Profit. Comisia juridică avizase pozitiv cererea EvZ