VedemJust - invata legea

Impotriva dezinformarii: afirmatiile privind implicarea mea nelegala in SIPA sunt aruncate in aer

Publicat pe data de 22.03.2018

sipa.jpgVă mai aduceți aminte când într-un ziar au apărut anul trecut afirmații cum că, atunci când s-a desființat SIPA, eu aș fi avut acces nelegal la informațiile de acolo, ba chiar aș fi modificat sau copiat documente și le-aș fi folosit? Ei bine, azi acele afirmații au fost dovedite ca fiind niște minciuni!

Imediat după apariția anului trecut a primului articol, conținând alegații despre ilegalități în legătură cu o activitate în care am fost implicat, am făcut un denunț la DIICOT pentru încălcarea legii cu privire la informațiile clasificate, fiind obligat în acest sens de art 267 Codul penal. Urmărirea penală este încă în desfășurare, am fost audiat încă de anul trecut. Sunt de părere că dacă este cineva care a accesat sau folosit neautorizat anume date și informații de acest gen, atunci trebuie să fie tras la răspundere. Evident, ancheta penală vizează pe toți cei implicați, inclusiv pe mine.

În paralel, în termenul legal de trei luni, am făcut o plângere prealabilă penală împotriva acelui jurnalist pentru calomnie, infracțiune prevăzută în art. 206 vechiul Cod penal. Am cerut instanței să trimită cazul la CCR pentru a obține o decizie prin care să se arate că în noul Cod penal trebuie preluată calomnia din vechiul cod. După care mă voi întoarce cu cazul la parchet unde respectivul va fi investigat pentru comiterea acestei infracțiuni. Iar dacă nu va putea dovedi că a comis fapta cu bună credință, va fi sancționat, sper.

Evident, am la dispoziție trei ani de la comiterea faptei denigratoare să acționez în judecată civilă publicația unde a apărut mizeria asta despre mine. Nu mă las: art. 31 alin. 4 Constituție spune că „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”.

Azi am avut o surpriză extrem de plăcută. Un membru din Comisia din Parlament pentru SIPA a declarat că „nu știm ce a făcut Danileț ca membru al comisiei anterioare”. Mă bucur că adevărul a putut fi aflat azi în mod public și îl contrazice astfel pe individul care a umplut internetul că știe el sigur că eu am copiat sau folosit documente de acolo citând ca sursă tocmai raportul întocmit de cel care a fost azi în comisie. Declarația de azi, obținută oficial într-o procedură parlamentară, va fi o probă extrem de puternică în favoarea mea.

.

PS. SIPA a fost un serviciu secret militarizat în subordinea ministrului justiției care a strâns informații despre activitatea publică și viața privată a magistraților. Am avut onoarea să fac parte din comisia care a desființat acest serviciu și a sigilat arhiva lui. Toate documentele folosite de acest serviciu în perioada 2001-2005 au fost închise și nefolosite până în prezent. Speculații în legătură cu aceste documente au fost făcute în mod repetat, dar anul trecut au depășit orice imaginație - am demontat câteva aspecte arhiva-sipa-o-saptamana-de-minciuni și arhiva-sipa-a-doua-saptamana-de-minciuni, dar se pare că nu e suficient. Iar Parlamentul, în loc să îi premieze pe cei care au desființat serviciul și sigilat arhiva, îi audiază într-o procedură paralelă cu cea penală; în acest timp, cei care au înființat serviciul, au strâns informații nelegale, au plătit informatori să afle tot felul de lucruri despre magistrați sau chiar au folosit informațiile respective nici măcar nu sunt pomeniți.