![tabara]În loc să vopsească ouă și să facă cozonaci, s-au apucat unii să scoată la lumină un „procol mai mic” în temeiul căruia, chipurile, magistrații au fost instruiți în tabere organizate de către S.R.I. Au afirmat că CSM știa de acest lucru. Pentru că am făcut parte din CSM de care respectivii vorbesc, spun că e un penibil FAKE NEWS, reiterat.Știrea cu privire la cele de mai sus apare azi, 6 aprilie 2018 . Aceeași știre, considerată pe atunci drept „explozivă”, a apărut pe data de 2 februarie 2016 un site specializat în scuiparea magistraților. Cu o seară înainte demontam minciuna ce avea să apară, postând următoarele pe contul meu de facebook în data de 1.02.2016: "Mâine veţi auzi o ştire - considera "bombă" - chipurile despre 1000 de magistraţi racolaţi de SRI şi de cineva care deţine un document doveditor. Subiectul vinde, ne aşteptăm la multe clickuri, dar...iată cum stau lucrurile: - documentul a fost în CSM, e o banală notă internă în care se descrie o cerere şi o posibilă rezolvare a ei; - nu e vorba despre SRI, ci despre un Departament din cadrul Ministerului Muncii care efectuează un training. Acest training face parte dintr-un proiect mai larg, unde este trecut ca partener celebra Academia de Informaţii Mihai Viteazu; - magistraţii nu au fost racolaţi de SRI, ci invitaţi să participe la un curs cu privire la violenţa domestică şi trafic de persoane organizat de acel Departament; - nu e vorba de 1000 de magistraţi, ci de 53 de judecători şi 147 procurori care şi-au arătat disponibilitatea de a participa la curs; - CSM s-a opus participării magistraţilor încă din data de 21 iulie 2015 , a răspuns astfel Departamentului şi a trimis o adresă în acest sens către toţi magistraţii. Iată dovada pentru ce spun eu, la pct. 8 de aici .Aşa că "racolarea" aka "trainingul" nu a mai avut loc." Că știrea este și a fost o minciună, e ușor de demonstrat. Hotnews a făcut atunci o investigație în care s-a primit un răspuns oficial de la organizatori în care se arată că niciun magistrat nu a participat în acel proiect. În concluzie: mai bine unii s-ar lăsa de jurnalism, mai ales dacă au dosare penale, și s-ar pregăti de Paște, cu post și rugăciune, cum îi șade bine creștinului.
Impotriva dezinformarii: Stirea despre taberele SRI cu magistrati, un FAKE NEWS
Publicat pe data de 06.04.2018