Avem rezultatul de la alegerile europarlamentare. Avem rezultatul de la referendum. Avem soluția definitivă în cazul „Angajări fictive”.Mă înclin în fața celor care au votat pentru o Românie europeană la alegeri și pentru justiție și anticorupție la referendum. Merită o îmbrățișare caldă mai ales tinerii care au schimbat prin votul lor drumul României.
Nu pot să comentez prea mult rezultatul alegerilor pentru europarlamentare. Mă bucur că românii au votat pentru o România europeană. Astfel, vor merge să ne reprezinte la Bruxelles și Strasbourg oameni cu viziune și deschiși, nicidecum oameni care, pe fondul unui naționalism extremist de care mă gândeam că ne-am îndepărtat și al valului de populism care amenință continentul, au arătat că nu acceptă Europa și valorile ei. Timp de cinci ani aleșii noștri vor decide soarta Europei și, implicit, a României.
Ca magistrat, mă bucur enorm că românii au votat la referendum pentru anticorupție și pentru justiție independentă. Eu sunt parte dintr-un sistem judiciar hărțuit de ani de zile pentru că magistrații au îndrăznit să își îndeplinească atribuțiile. Alături de mii de colegi, am fost îngrozit de modificări legislative care mențin încă Mecanismul de Cooperare și Verificare, deși suntem la 13 ani de la aderare la Europa. Românii au arătat că nu cred balivernele despre justiție și magistrați, spuse zi de zi de către oameni politici și de afaceri cu probleme juridice interesați nu de bunăstarea cetățenilor, ci de propria impunitate în fața legii.
Prin votul lor de la referendum românii au arătat că vor ca cei vinovați de comiterea infracțiunilor de corupție să fie trași la răspundere de oamenii legii, nicidecum să beneficieze de iertare din partea oamenilor politici. Au mai arătat că nu vor ordonanțe de urgență date noaptea prin care să fie eliminate infracțiuni din legi, reduse pedepse sau afectată organizarea justiției. Au mai arătat că doresc înlăturarea monopolului pe care îl are acum Avocatul Poporului de a contesta în mod discreționar ordonanțele date în orice alt domeniu.
Eu cred că este timpul ca oamenii politici să își asume rolul de conducători ai țării prin reprezentarea intereselor cetățenilor și nu prin susținerea intereselor de grup. Politicienii nu pot gândi în alți parametri decât cetățenii când e vorba de interesul public. Nu au voie. Iar oamenii vor justiție, nu corupție! Ieri, oamenii au făcut dreptate, sancționând derapajele politicienilor și punându-și speranța în noi oameni care să mențină România pe calea europeană.
Azi, judecătorii au înfăptuit justiția, sancționând infractori care și-au bătut joc de oameni și fonduri publice, reaprinzând speranța că în România legea e făcută ca să fie respectată. Iată de ce e important ca justiția să fie independentă, iar cetățenii să aibă încredere în ea. Unde justiție nu e, nimic nu e! Nici dreptate, nici siguranță, nici viitor.