VedemJust - invata legea

EDUIURIS la Constanta - educatie juridica pentru elevi

Publicat pe data de 17.04.2016

coperta-1-fara-logo.jpgLa sfârşitul săptămânii trecute asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie a desfăşurat în judeţul Constanţa mai multe acţiuni de educaţie juridică destinate elevilor de liceu, precum şi o sesiune de instruire pentru doritorii de a preda educaţie juridică în şcoli şi licee.

Vineri, 15 aprilie 2016, la Liceul Teoretic „George Călinescu”, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa s-au desfăşurat lecţii de educaţie juridică ţinute de judecătorul Cristi Danileţ, membru CSM, în cadrul cărora liceenii au fost încurajaţi să respecte regulile şi să cunoască legile. S-a explicat tinerilor că legile sunt menite să le ocrotească drepturile şi că justiţia română este una protectivă. Celor peste 150 de participanţi în total li s-au explicat într-un limbaj accesibil şi cu exemple practice: dispoziţii din Codul penal (furt, tâlhărie, viol, trafic de minori, consum de substanţe interzise, legitima apărare şi răzbunare, violenţa domestică şi cea şcolară, infracţiuni electorale), din legislaţia civilă (libertatea de exprimare pe reţelele de socializare, îngrijirea animalelor, fumatul, reglementări privind circulaţia pe drumurile publice şi norme privind relaţiile de familie) şi dispoziţii procedurale (rolul poliţiei, avocaţilor şi magistraţilor). În aceeaşi zi o lecţie de educaţie juridică a avut loc şi la Casa de Cultură din Mangalia pentru elevii de la licee din localitate, lecţie care a fost filmată în întregime şi care este postată aici - Partea I şi Partea a II-a.

Copiilor care au pus întrebările cele mai interesante sau au dat răspunsurile adecvate li s-a distribuit manualulEducaţie juridică pentru liceeni. Ghid despre drepturi şi justiţie” alcătuit de Cristi Danileţ în cadrul proiectului „Educaţie pentru Justiţie şi Democraţie – un program de formare cetăţeanească în şcoli” implementat anul acesta de CRPE şi LiderJust.

Sâmbătă, asociaţia a organizat un curs gratuit de instruire pentru predarea educaţiei juridice în şcoli şi licee. Este al optulea astfel de curs care se ţine, după cele din lansare-edjust-educatie-juridica-in-scoli-si-licee-la-iasi, predam-educatie-juridica-curs-la-craiova, Bucureşti, predam-educatie-juridica-curs-la-galati, un-week-end-de-educatie-juridica-la-brasov, un-week-end-de-educatie-juridica-la-oradea, un-week-end-de-eduiuris-la-cluj-napoca. Un număr de 120 de studenţi şi absolvenţi de drept au participat la un curs intensiv de dobândire tehnicilor şi metodelor necesare implementării acestui proiect. Voluntarii au primit certificate de participare din partea asociaţiei VeDem Just, aceştia fiind sfătuiţi să susţină lecţii de educaţie juridică în cursul acestui an inclusiv în unităţi de învăţământ preuniversitar din mediul rural.

Evenimentele au fost relatate în presa locală: replicaonline.ro, Litoral TV, Dobrogea TV, constantanoastra.

VeDem Just va continua anul acesta organizarea unor evenimente similare la Timişoara în perioada 22-23 aprilie, Sibiu 13-14 mai şi Bacău 20-21 mai.

20160415_093738.jpg 20160415_101922.jpg 20160415<em>111411.jpg img_-48.jpg fb_img_1460836171031.jpg